Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 noiembrie 2026

BREAKING În anul școlar 2027-2028, clasele din mediul urban vor avea cu cel puțin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de lege – proiect

Ana MOISE

Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare pentru 2027-2028, se va analiza situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute de Legea nr. 198/2023, conform proiectului metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare pentru anul școlar 2027-2028, pus în consultare publică pe 12 noiembrie de Ministerul Educației și Cercetării.
Proiectul metodologiei pentru fundamentarea cifrei de școlarizare în anul școlar 2027-2028 introduce criterii noi pentru planificarea claselor din mediul urban și din municipii, plus obligația verificării pe baza datelor din SIIIR a situațiilor elevilor înscriși în aceeași formațiune de studiu de cel puțin de 3 ori.
Propunerea vine în contextul în care Sorin Ionescu, ministru delegat pentru Învățământul Preuniversitar, a criticat clasele supraaglomerate. Acesta a spus că „34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu”, la audierea din Parlament pentru funcția de ministru, de pe 19 octombrie.
„N-am avut acces la toate aceste date ale ministerului, dar eu cred că 34 de elevi într-o clasă este o nebunie, o nebunie la propriu. Toată Europa militează pentru scăderea numărului de elevi. De ce? Mai puțini elevi înseamnă un cadru didactic mai concentrat pe activitatea didactică”, a declarat Sorin Ionescu.
Edupedu.ro a scris că Federația Părinților Edupart a semnalat conducerii ISMB clase pregătitoare 2026 cu 28 și 29 de elevi: Vă adresăm rugămintea să dispuneți o analiză juridică corectă
În anul școlar 2025-2026, 2.405 formațiuni de studiu funcționau cu mai mulți elevi decât permite legea, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației transmis Camerei Deputaților. Într-un liceu din Brașov a fost raportată o clasă cu 51 de elevi, cu 21 peste plafonul legal, potrivit datelor prezentate de Edupedu.ro.
Fostul ministrul al Educației, Mihai Dimian, a spus că numărul final al elevilor dintr-o clasă de nivel primar ar trebui să fie 24: „Noi am pornit de la ideea că media 24, că în anumite situații poți să crești până la 28. După care am adăugat minorități, am adăugat CES și tot creștem numărul acesta”.
Prevederile din proiectul pentru anul școlar 2027-2028

Art. 3. – „Pentru fundamentarea proiectului planului de şcolarizare, în cadrul criteriului economic se vor analiza următoarele aspecte:

a) situaţia claselor paralele despre care se estimează, pe baza datelor înregistrate în SIIIR, că la sfârşitul anului şcolar au efective sub limita minimă stabilită prin lege şi a căror comasare se impune fie la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică şi în structurile arondate acesteia, fie la nivelul localităţii/unităţii administrativ-teritoriale, în raport cu prevederile art. 23 alin. (1), (1^1), (1^2) şi alin. (1^3) lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

b) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din mediul urban, astfel încât acestea să funcţioneze cu cel puţin 3 elevi peste efectivele medii prevăzute la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;

c) situaţia claselor din unităţile de învăţământ din municipii, astfel încât acestea să funcționeze cu cel mult 2 elevi sub limita maximă prevăzută la art. 23 alin. (1) sau alin. 1^3 lit. b) din Legea nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare...

Școli | Școala creștină privată Prorrom din Tinca

Proiectul a avut ca obiectiv cultivarea dragostei pentru lectură și încurajarea creativității...

Lansarea volumului Mâzgălici și Povestici - Eroul din mulțime


Cartea Mâzgălici și Povestici - Eroul din mulțime s-a născut dintr-o convingere simplă și puternică: fiecare copil merită să se regăsească într-o poveste și să descopere că poate deveni eroul propriei lumi. Proiectul a avut ca obiectiv cultivarea dragostei pentru lectură și încurajarea creativității, oferindu-le copiilor posibilitatea de a deveni personaje principale, de a-și exprima imaginația și de a reinterpreta poveștile prin propria sensibilitate și voce....citeste


 

Vineri, 3 aprilie, la Centrul Cultural din Tinca

„RromaLand – Aladin și poveștile arabe” – ediția a VI-a, o celebrare a talentului, identității și incluziunii prin educație și artă


Peste 200 de elevi din județele Bihor, Arad și Timiș au participat vineri, 3 aprilie 2026, la cea de-a VI-a ediție a evenimentului-concurs „RromaLand - Aladin și poveștile arabe", desfășurat la Centrul Cultural din Tinca. ...citeste


 

Începutul unei povești noi

Copiii din Tinca descoperă lumea poveștilor printr-un program de literație dedicat lor


Tinca, septembrie 2025 - Prima săptămână din septembrie a adus în comunitatea din Tinca începutul unei povești noi: copiii din comunitatea de romi au pășit într-o lume a cuvintelor și a imaginației prin intermediul unei școli de vară de literație, organizată în parteneriat cu Teach for Romania....citeste


 

„Rromii au talent – RromaLand Wonderland”, ediția a V-a

O celebrare vibrantă a culturii rrome, cu peste 300 de elevi pe scenă


Tinca, 4 aprilie 2025 - Căminul Cultural din Tinca a găzduit astăzi cea de-a cincea ediție a concursului artistic „Rromii au talent - RromaLand Wonderland", organizat de echipa Școlii Creștine Private din Cartierul Rromilor Tinca, un program educațional pilot inițiat de Fundația People to People....citeste


 

Vineri, 4 aprilie, la Căminul Cultural din Tinca, va avea loc

Evenimentul – concurs „Rromii au talent - RromaLand Wonderland”


Echipa Școlii Creștine Private din Cartierul Rromilor Tinca, un program pilot de educație formală, inițiat de Fundația People to People, organizează evenimentul - concurs „Rromii au talent - RromaLand Wonderland", cu ocazia Zilei Internaționale a Rromilor....citeste


 

Elevii din Tinca și din împrejurimi au strălucit într-un concurs de talente cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor

,,Romii au talent”


Echipa Școlii Creștine Private din Cartierul Romilor Tinca - program pilot de educație formală inițiat de Fundația People to People în mijlocul comunității de romi din Tinca, au organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, evenimentul concurs intitulat „Romii au talent", în data de 5 aprilie 2024, la Căminul Cultural din Tinca....citeste


 

Vineri, 5 aprilie, la Căminul Cultural din Tinca, va avea loc

Concursul „Romii au talent


Echipa Școlii Creștine Private din Cartierul Romilor Tinca organizează cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, în cadrul Programului pilot de educație formală, inițiat de Fundația People to People în mijlocul comunității de romi din Tinca, concursul tradițional „Romii au talent"....citeste


 

Învățăceii descoperă tainele științei într-un mod atractiv...

Copiii Școlii Creștine Private din Cartierul Romilor Tinca sunt implicați în activități de explorare


Eleviii claselor a III-a și a IV-a ai Școlii Creștine Private din Cartierul Romilor Tinca descoperă tainele științei într-un mod atractiv, ludic, printr-o multitudine de experimente....citeste


 

Astăzi, 11 februarie,

Conferință de presă online la final de proiect internațional „MISTO AVILEAN”


La conferință vom vorbi despre reușitele proiectului, alături de profesori și directori de școli care vor oferi mărturii despre experiența lor, alături de Tudor Roșu, Head of Eastern Europe Delegation -Terre des hommes și Bogdan Romanică, manager al proiectului Mișto Avilean....citeste


 

Workshop-uri pentru elevi

Ziua Minorităților Naționale din România


Elevii Școlii Creștine Private din Cartierul Rromilor Tinca - program pilot de educație formală inițiat de Fundația People to People în mijlocul comunității de romi din Tinca, împreună cu cadrele didactice au organizat workshop-uri pentru elevi, cu ocazia Zilei Minorităților Naționale din România. ...citeste


 

La Școala Creștină Privată din Carterul Romilor Tinca

Eveniment de comemorare a Holocaustului


Școala Creștină Privată din Carterul Romilor Tinca, în parteneriat cu Fundația People to People, vă invită la evenimentul de comemorare a Holocaustului. ...citeste


 

Romii au talent

Copii talentați. Copii minunați


Elevii Școlii Creștine Private din Cartierul Rromilor Tinca (în cadrul programului pilot de educație formală inițiat de Fundația People to People în mijlocul comunității de romi din Tinca) au organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, evenimentul concurs intitulat sugestiv „Romii au talent", în data de 15 aprilie 2019, la Căminul Cultural din Tinca. ...citeste


 

20 februarie - Ziua Dezrobirii Romilor din România

Contribuția poporului rom la dezvoltarea statului român


Școala Creștină Privată din Cartierul Romilor Tinca (program pilot de educație formală inițiat de Fundația People to People în mijlocul comunității de romi din Tinca) a marcat Ziua Dezrobirii Romilor în spațiul românesc prin vizionarea proiecției filmului documentar „Sclavia Romilor - Lungul drum către libertate"....citeste


 

„Comunitatea Tinca prin ochi de copil

Expoziția de fotografie a elevilor Școlii ProRoma din Tinca


Școala Creștină Privată din Cartierul Romilor Tinca, program pilot de educație formală inițiat de Fundația People to People în mijlocul comunității de romi din Tinca, organizează vernisajul expoziției de fotografie „Comunitatea Tinca prin ochi de copil". ...citeste


 

Concursul ,,Rromii au talent”

Ziua internaţională a romilor, sărbătorită la Tinca


Elevii, cadrele didactice ale Școlii Creștine Private din Cartierul Rromilor Tinca au sărbătorit Ziua Internațională a Rromilor într-un mod inedit și atractiv pentru copii și părinți. ...citeste


 

De la Şcoala Creştină Privată din Cartierul Romilor Tinca

De Ziua Internațională a Vârstnicilor, oferim ,,Flori pentru Suflet”


Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, Școala Creștină Privată din Cartierul Romilor Tinca, în parteneriat cu Asociația Niciodată Singur - Prietenii Vârstnicilor și Fundația Principesa Margareta a României organizează a 6-a ediție a Campaniei „Flori pentru Suflet". ...citeste


 

La Școala și Grădinița creștină privată „Prorrom” din Tinca

Daruri pentru mamele noastre


„ORICE individualitate de POPOR își are VALOAREA ei absolută și îndată ce este exprimată în puternica formă a FRUMOSULUI , întâmpină un răsunet de IUBIRE în restul omenirii ca o parte integrantă a ei!!!” (T. Maiorescu)...citeste


 

duminică, 15 noiembrie 2026 la 06:05:59 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Joi, ne (în)cântă MIRA!

Vă invităm la Hard Rock Cafe, București,
 joi, 19 noiembrie 2026, începând cu ora 21.00,
la un concert extraordinar cu Mira!
Copiii sub 7 ani au intrarea liberă.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Muzica și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale, pe factură la Vodafone sau Orange.