Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Ceremonie fulger - Totul a durat 2 minute și jumătate
Ceremonie fulger, fără nicio declarație din partea președintelui Nicușor Dan la depunerea jurământului ministrului Educației și Cercetării, Mihai Dimian / Guvernul a fost reprezentat doar de premierul Ilie Bolojan / Totul a durat 2 minute și jumătate


Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură a lui Mihai Dimian în funcția de ministru al Educației și Cercetării a avut loc marți, la ora 16:00, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni, în prezența președintelui României, Nicușor Dan. Acesta din urmă nu a avut nicio declarație. Noul ministru, la fel, nu a avut nicio declarație. Din partea Guvernului a fost prezent doar premierul Ilie Bolojan, conform imaginilor transmise de Administrația Prezidențială.

Evenimentul s-a încheiat imediat după rostirea jurământului și predarea documentului semnat de ministru către președinte. Nici președintele Nicușor Dan și nici noul ministru al Educației și Cercetării nu au susținut alocuțiuni sau intervenții publice la finalul ceremoniei, situație neobișnuită în contextul instalării unui nou membru al Guvernului. Totul a durat, cu tot cu imnul de stat, 2 minute și jumătate.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
3 martie 2026

Noul ministru al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a depus jurământul la Palatul Cotroceni / Ministrul nu a adresat niciun discurs după învestire

Noul ministru al Educației, Mihai Dimian, rectorul Universității Ștefan cel Mare din Suceava, a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Dimian a fost propus și validat, în unanimitate, pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării, în urmă cu o zi, în cadrul Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal. Amintim, funcția de ministru al Educației a fost vacantă mai mult de 2 luni după demisia lui Daniel David din 22 decembrie 2025.

Mihai Dimian, noul ministru al Educației și Cercetării, are ca cercetător scoruri medii la impactul activității științifice, obținute mai ales prin articole de grup apărute în publicații controversate, potrivit unei analize Edupedu.ro

Noul ministru al Educației, Mihai Dimian a depus jurământul la Palatul Cotroceni, la ora 16, după ce astăzi, președintele României, Nicușor Dan, a semnat decretul de numire.

Mihai Dimian este al 32-lea ministru în ultimii 36 de ani.

Ceremonia a fost una scurtă: după intonarea imnului, Mihai Dimian a depus jurământul, fără să țină vreun discurs.


Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
9 februarie 2026

Ilie Bolojan, despre restricțiile pentru copii pe rețele sociale: E o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine, va fi o discuție în perioada următoare / Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri

Premierul Ilie Bolojan și-a reafirmat rezervele exprimate săptămâna trecută cu privire la interzicerea accesului copiilor sub 15-16 ani la rețele sociale și a arătat, într-un interviu acordat luni seară Digi24, că „asta va fi o discuție care se va lua (sic!) în perioada următoare”. El a precizat, însă, cu aceeași ocazie că subiectul reprezintă „o zonă pe care nu o stăpânesc foarte bine”.
Întrebat dacă există cineva în guvern care să „preia proiectul cu rețelele sociale” și eventuale restricții pentru copii, conform dezbaterilor din țările europene și din România, el a spus că a „încercat să fie ponderat”.

Amintim că, săptămâna trecută, el spunea despre limitări pentru accesul copiilor la social media: E greu să iei o măsură dar care, dacă nu o poți spune în practică, mai bine nu o iei (sic).
În interviul pentru Digi 24, el a revenit asupra opiniei că părinții pot avea un rol mai puternic în „a încerca un dialog” cu copiii despre dezinformare și manipulare: „Ce se poate face? O mai bună colaborare a părinților cu acești tineri. Nu spun în sensul supravegherii, dar în sensul de a-i lămuri, de a încerca un dialog cu ei, pentru a-i, oarecum, preveni vizavi de ce se întâmplă atunci când stai foarte mult pe rețele sau cum pot fi foarte ușor dezinformat și manipulat”.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Primăria Oradea | 2024

Proiect european de 24,9 milioane lei pentru

Diagnosticarea și tratarea cancerului la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor


Primăria Municipiului Oradea anunță aprobarea finanțării pentru un proiect european de amploare, depus în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor. Proiectul, intitulat „Investiții în infrastructura Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor pentru diagnosticarea și tratarea cancerului”, coordonat de Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională, a fost acceptat spre finanțare prin Programul Sănătate 2021–2027....citeste


 

2025... un pătrat perfect!

Programul cu publicul la început de an nou


Programul de lucru cu publicul al Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor al municipiului Oradea - Compartimentul de Stare Civilă, pentru perioada 1-7 ianuarie 2025, va fi următorul:...citeste


 

Cu această ocazie, vor fi restricții de circulație pe mai multe străzi din zona centrală

De Revelion, focuri de artificii în Piața Unirii


Primăria Municipiului Oradea îi invită pe toți cetățenii să întâmpine Noul An în aer liber, în Piața Unirii, unde va avea loc un spectaculos foc de artificii. ...citeste


 

După noua creşă din Nufărul,

Încep lucrările la creșa din cartierul Rogerius


Având în vedere îndeplinirea tuturor cerințelor legale, obținerea Autorizației de construire nr. 866/04.06.2004 și aprobarea proiectului tehnic, Primăria Oradea anunță că lucrările de construcție a noii creșe din cartierul Rogerius, pe strada Aluminei, vor începe cu data de 23 decembrie 2024....citeste


 

Prima etapă de plantări s-a încheiat

Peste 1.100 de arbori plantați în campania de toamnă


Primăria Oradea anunță finalizarea primei etape a campaniei de plantări de toamnă, în cadrul căreia au fost plantați peste 1.100 de arbori pe malul stâng al Crișului Repede. Plantările au fost realizate pe Bd. Decebal (145 de arbori din specii de foioase și conifere), strada Meșteșugarilor, străzile recent modernizate din Cartierul Grigorescu și în zonele aferente asociațiilor de proprietari....citeste


 

În perioada 16-20 decembrie 2024

Săptămâna colindelor și a tradițiilor populare la Primăria Oradea


În perioada 16-20 decembrie 2024, Primăria Oradea a organizat o serie de evenimente dedicate colindelor și obiceiurilor tradiționale de Crăciun, oferind elevilor și copiilor din municipiu oportunitatea de a împărtăși spiritul sărbătorilor și de a arată că sunt demni păstrători ai tradițiilor populare....citeste


 

Luni,

Primii colindători au trecut pragul Primăriei Oradea


La Primăria Municipiului Oradea au sosit luni, 16 decembrie 2024, primele grupuri de colindători, care, prin interpretarea cântecelor tradiționale de iarnă, au adus bucuria sărbătorilor de Crăciun....citeste


 

Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă 2024,

Primăria Oradea își așteaptă colindătorii


Primăria Oradea invită grupurile de colindători să aducă magia sărbătorilor de iarnă în Sala „Traian Moșoiu", între 16 și 20 decembrie 2024, în intervalul 9.30 - 13.00. Evenimentul se adresează grupurilor de copii și școlari de la unitățile de învățământ, grupurilor vocale organizate și corurilor bisericești....citeste


 

De vineri, 22 noiembrie,

Tramvaiele circulă, din nou, pe Bulevardul Decebal


Vineri, 22 noiembrie 2024, de la ora 14.00, a fost reluată circulaţia tramvaielor pe Bulevardul Decebal. Se circulă pe liniile 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7 şi 8 respectând traseele:...citeste


 

La Oradea,

Astăzi, 21 octombrie, începe campania de curățenie de toamnă


În perioada 21 octombrie – 15 noiembrie 2024, va avea loc în Oradea curățenia de toamnă în care orădenii au posibilitatea să se debaraseze gratuit de deșeurile vegetale (frunze, crengi), resturi vegetale care odată cu venirea toamnei se adună în jurul cvartalelor de locuit sau a caselor în care domiciliază…...citeste


 

Diseminare mesaj

Scrisoarea de mulțumire adresată de primarul Florin Birta orădenilor pentru participarea la evenimentele organizate de Primăria Oradea cu ocazia Zilei Orașului


Am primit la redacție acest mesaj pentru a-l face cunoscut cititorilor noștri.
Este vorba, așa cum se vede, despre Scrisoarea de mulțumire adresată de primarul Florin Birta orădenilor pentru participarea la evenimentele organizate de Primăria Oradea cu ocazia Zilei Orașului....citeste


 

Miercuri, 16 octombrie, de la ora 18, în sala mare a Primăriei Oradea, va avea loc

Conferinţa ,,Acasă, printre exilați și interbelici”, susţinută de dr. Cristian Bădiliță


Rotary Club Oradea Art Nouveau vă invită miercuri, 16 octombrie 2024, de la ora 18, în sala mare a Primăriei Oradea (Piața Unirii 1, Oradea) la Conferinţa ,,Acasă, printre exilați și interbelici", susţinută de dr. Cristian Bădiliță, scriitor, teolog și istoric al creștinismului timpuriu....citeste


 

Oradea este în sărbătoare

Ziua Oradiei, marcată prin manifestări festive


Astăzi, Oradea a sărbătorit Ziua Orașului, un eveniment deosebit care a adus laolaltă locuitorii orașului și oficialități, pentru a marca momentele istorice semnificative care au modelat identitatea acestei comunități. Manifestările, care au început cu premierea elevilor și profesorilor merituoși la Filarmonica de Stat Oradea, au continuat cu ședința festivă a Consiliului Local Oradea, desfășurată în Sala Mare a Primăriei....citeste


 

Atmosferă a la Mondiale, ieri, în Sala Filarmonicii din Oradea

,,Această zi este despre dumneavoastră și pentru dumneavoastră, și vă mulțumesc pentru rezultatele pe care le aveți, și pentru cinstea și onoarea pe care o faceți municipiului Oradea”!


A devenit o tradiție, ca de Ziua Oradiei, Primăria municipiului Oradea să premieze elevii orădeni care obțin performanțe, la Evaluarea Națională și examenul de Bacalaureat (media generală 10), olimpici naționali pe discipline (medalii, premiile I,II, III și mențiuni, premii speciale), concursuri sportive și pe discipline de învățământ, organizate de Ministerul Educației, alte concursuri naționale și internaționale... ...citeste


 

Oradea îmbracă din nou haine de sărbătoare

Programul zilei de 12 Octombrie


Oradea se pregătește din nou de sărbătoare, iar Primăria Oradea a organizat o serie de evenimente speciale pentru ziua de 12 octombrie, când marcăm Ziua Orașului....citeste


 

De vineri până luni

Parcările din centrul orașului vor fi gratuite pe toată perioada FestiFall


Cu ocazia ,,Oradea FestiFall 2024", Primăria Oradea anunță că, începând de vineri, 11 octombrie 2024, ora 18.00, până luni, 14 octombrie, ora 7.00, parcările de pe străzile Independenței, Iosif Vulcan, respectiv George Barițiu vor fi gratuite, barierele acestora fiind ridicate....citeste


 

Primăria Oradea, prin Direcția Patrimoniu Imobiliar, a efectuat o serie de lucrări de igienizare și reparații

Reparații și igienizări în unitățile școlare din Oradea


Pentru a asigura desfășurarea procesului instructiv-educativ în condiții optime în anul școlar 2024-2025, Primăria Oradea, prin Direcția Patrimoniu Imobiliar, a efectuat o serie de lucrări de igienizare și reparații, precum și amenajări de curți - reparații asfalt și refaceri de trotuare - la câteva unități de învățământ....citeste


 

Miercuri, 2 octombrie,

Douăzeci şi şase de cupluri au fost felicitate de Primăria Oradea, cu ocazia Nunții de aur


Viceprimarul Antonia Nica, împreună cu viceprimarul Teofil Filimon au felicitat miercuri, 2 octombrie 2024, cele 26 de cupluri prezente în sala mare a Primăriei Oradea, la evenimentul „Nunta de aur". ...citeste


 

Vineri, 20 septembrie, în cadrul Galei ,,România ești TU

Primăria Oradea a fost distinsă cu Diploma de Excelență pentru realizări remarcabile în dezvoltarea comunității locale


Primăria Oradea a fost onorată cu Diploma de Excelență la Gala ,,România ești TU", ediția regională Nord-Vest, pentru realizările remarcabile în dezvoltarea comunității locale. Ceremonia a avut loc în data de 20 septembrie 2024, la Teatrul „Regina Maria" din Oradea....citeste


 

Pe 21 septembrie,

Oradea participă la „Ziua de Curățenie Națională 2024”


Primăria Municipiului Oradea participă pe 21 septembrie 2024 la „Ziua de Curățenie Națională 2024", în cadrul inițiativei „Let's Do It, Romania!"....citeste


 

La colegiile naționale ,,Mihai Eminescu” și ,,Emanuil Gojdu”, la Liceul Greco-Catolic ,,Iuliu Maniu” și la Liceul Teologic Baptist ,,Emanuel”

Primarul și viceprimarii Oradiei au fost prezenți la festivitățile de deschidere a noului an școlar


Cu ocazia începerii noului an școlar, primarul Florin Birta și viceprimarii Antonia Nica și Teofil Filimon au participat la festivitățile de deschidere organizate la patru dintre unitățile de învățământ din Oradea. Aceștia au transmis mesaje de susținere atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice, subliniind importanța educației și sprijinul administrației locale în dezvoltarea acesteia....citeste


 

Luni, prin votul consilierilor locali, Teofil Filimon a devenit viceprimar al municipiului Oradea

Teofil Filimon este noul viceprimar al municipiului Oradea


Prin votul consilierilor locali, Teofil Filimon a fost învestit luni, 26 august 2024, în funcția de viceprimar al municipiului Oradea, ca urmare a propunerii înaintate de către primarul Florin Birta....citeste


 

În perioada 20-27 august...

Restricții de circulație pe mai multe străzi din municipiu


Pentru execuția lucrării „Refacere rosturi de dilatare Viaduct str. Ecaterina Teodoroiu", în perioada 20.08.2024 - 27.08.2024 se vor institui restricții de trafic prin închiderea totală a circulației pe strada Ecaterina Teodoroiu, tronson cuprins între sensul giratoriu de la intersecția cu str. Feleacului și intersecția cu str. Graurilor....citeste


 

În perioada 6-7 august 2024,

Municipiul Oradea a fost gazda unui schimb de bune practici între administrațiile locale din Regiunea Nord-Vest


În perioada 6-7 august 2024, Municipiul Oradea a găzduit un eveniment regional deosebit de important, organizat de Autoritatea de Management pentru Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, în cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest. Evenimentul a reunit reprezentanți ai echipelor de implementare a proiectelor cu fonduri europene din municipiile reședință de județ din regiunea Nord-Vest, oferind un cadru pentru o vizită de studiu și un schimb de bune practici....citeste


 

Marți,

Delegație de primari din Republica Moldova în vizită la Primăria Oradea


Primăria Oradea a primit,marți, 6 august 2024, o delegație de primari din Republica Moldova, într-o vizită ce a avut loc la sediul instituției. Delegația a fost compusă din: Alexandru Vornicu, primar al comunei Stăuceni, localitate înfrățită cu municipiul Oradea,Alexei Percemlî, primar al comunei Bubuieci, Viorica Beregoi, primar al comunei Trușeni și Victoria Calmîș, primar al comunei Ghidighici....citeste


 

5 august 2024,

Anunț privind demisia doamnei Alina Silaghi, director ADLO


Primăria Oradea dorește să informeze publicul și colaboratorii săi despre demisia doamnei Alina Silaghi din funcția de director al Agenției de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO). Decizia doamnei Silaghi de a părăsi această funcție a fost luată din motive personale....citeste


 

Încep lucrările la pasajul de sub B-dul Decebal

Care sunt modificările în circulația rutieră


La sfârșitul acestei săptămâni vor începe lucrările de construcție a pasajului subteran la intersecția străzilor B-dul Decebal - T. Vladimirescu....citeste


 

200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu

Spectacol aniversar în Piața Unirii, cu orchestra Rapsodia Română, Marius Ciprian Pop, Nicolae Furdui Iancu


O serie de surprize au fost pregătite pentru duminică, 23 iunie, cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu, simbol al luptei pentru dreptate, libertate și identitate națională....citeste


 

La concurs au participat 18 unități de învățământ școlar

Concursul „10 cu felicitări pentru colectarea separată” s-a încheiat cu premierea școlilor care au colectat cea mai mare cantitate de deșeuri


Concursul „10 cu felicitări pentru colectarea separată", desfășurat pe o perioadă de șapte luni, s-a încheiat cu premierea școlilor care au colectat cea mai mare cantitate de deșeuri. Astfel, în perioada 6 octombrie 2023 - 31 mai 2024, au participat la concurs 18 unități de învățământ școlar....citeste


 

Pentru iubitorii fotbalului

Meciurile Naționalei României și finala Campionatului European de Fotbal vor putea fi urmărite pe un ecran gigant în Piața Unirii din Oradea


Primăria Oradea și Visit Oradea au plăcerea de a anunța că, în perioada următoare, iubitorii fotbalului vor putea urmări meciurile Naționalei României, precum și finala Campionatului European de Fotbal, pe un ecran gigant amplasat în Piața Unirii din Oradea. Invităm toți cetățenii să se alăture acestei experiențe unice și să susțină echipa națională într-o atmosferă de sărbătoare....citeste


 

Joi, 23 mai,

Statuia restaurată a marelui voievod Mihai Viteazul tronează de azi în piața care îi va purta numele


Sute de orădeni au asistat azi, 23 mai 2024, la dezvelirea și sfințirea statuii voievodului Mihai Viteazul, aceasta fiind amplasată în fața Catedralei Episcopale Învierea Domnului din Centrul Civic, în piața care îi va purta numele....citeste


 

Miercuri,

Viceprimarii Antonia Nica și Marcel Dragoș au felicitat miercuri, 22 mai, cele 29 de cupluri prezente în sala mare a Primăriei Oradea, la evenimentul „Nunta de aur


Viceprimarii Antonia Nica și Marcel Dragoș au felicitat miercuri, 22 mai, cele 29 de cupluri prezente în sala mare a Primăriei Oradea, la evenimentul „Nunta de aur"....citeste


 

Miercuri, s-a deschis, la Oradea, Târgul de carte Gaudeamus Radio România

,,Suntem încă un oraș în care se citește mult și se citește cu plăcere”!


În Piața Unirii din Oradea, s-a deschis ieri (15 mai 2024) Târgul de carte Gaudeamus Radio România, aflat la cea de-a 10-a ediție în municipiul de pe Crișul (cel) Repede....citeste


 

Primăria Municipiului Oradea informează cetățenii

Modificări privind sediile secțiilor de votare din Municipiul Oradea


Duminică, 9 iunie 2024, cetățenii români își vor alege reprezentanții la nivel local și județean pentru următorii patru ani, iar la alegerile europarlamentare din 2024 - care vor avea loc tot pe 9 iunie - se votează reprezentanții României în Parlamentul European....citeste


 

Treizeci de cupluri au fost premiate în cadrul evenimentului

Nunta de aur


Primarul Florin Birta împreună cu viceprimarul Marcel Dragoș au felicitat marți, 30 aprilie, cele 30 de cupluri prezente în sala mare a Primăriei Oradea, la evenimentul „Nunta de aur". ...citeste


 

Voluntariat

Acțiune de salubrizare organizată de elevi de la patru licee orădene


Un număr de 70 de elevi, mulți dintre ei membri ai organizației de voluntari „Leo Black Eagle Oradea", au realizat vineri, 19 aprilie, o amplă acțiune de salubrizare. ...citeste


 

Sâmbătă, 20 aprilie 2019, am sărbătorit Centenarul Oradiei eliberate (20 aprilie 1919-20 aprilie 2019)

Sâmbătă, 20 aprilie 2024, am sărbătorit 105 ani de la eliberarea orașului Oradea


Sâmbătă, 20 aprilie 2024, Oradea a fost din nou în sărbătoare, precum în urmă cu cinci ani, când sărbătoream Centenarul Oradiei eliberate. La Centenar, primarul Oradiei era domnul inginer Ilie Bolojan, astăzi, primarul nostru este domnul Florin Birta. ...citeste


 

Simpozion

„Primăvara Reînvierii noastre – 105 de ani de la instaurarea administrației românești în Bihor și Oradea”


Viceprimarul Antonia Nica a participat miercuri, 17 aprilie, 2024, în Sala Traian Moșoiu a Primăriei Oradea, la simpozionul intitulat „Primăvara Reînvierii noastre - 105 de ani de la instaurarea administrației românești în Bihor și Oradea", organizat de către Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria" - Filiala Bihor....citeste


 

Primăria Oradea a lansat selecția de proiecte publice prin platforma online

„Oradea – Bugetare participativă 2024”


Municipalitatea a reluat programul de bugetare participativă, fiind lansată platforma online unde orădenii sunt așteptați să se implice activ în propunerea și selectarea viitoarelor proiecte ce au ca scop îmbunătățirea condițiilor de trai în Oradea....citeste


 

Programul zilei de 20 aprilie

105 ani de la eliberarea orașului Oradea


Oradea sărbătorește în fiecare an, la 20 aprilie, un eveniment major din istoria sa: intrarea trupelor române în Oradea, la 20 aprilie 1919, în frunte cu generalul Traian Moșoiu. ...citeste


 

Vineri, a fost sărbătorită și la Oradea

Ziua maghiarilor de pretutindeni


Primarul Florin Birta a depus vineri, 15 martie 2024, în cadrul manifestărilor prilejuite de Ziua maghiarilor de pretutindeni, o coroană de flori la statuia revoluționarului român Nicolae Bălcescu din parcul cu același nume. La eveniment au luat parte și alte oficialități locale și județene, precum și reprezentanți ai comunității maghiare....citeste


 

Miercuri,

Direcția Tehnică și-a prezentat raportul de activitate pe anul 2023


Viceprimarul Marcel Dragoș, directorul executiv al Direcției Tehnice din Primăria Oradea, Sebastian Marchiș, împreună cu directorii adjuncți Aurelia Țenț și Adina Popa, au susținut miercuri (7 febr. 2024), o conferință de presă în care au prezentat bilanțul de activitate al Direcției Tehnice pe anul 2023, dar și propunerile de investiții prevăzute pentru acest an....citeste


 

Aceste reabilitări sunt finanțate prin P.N.R.R.

Opt unități de învățământ orădene urmează să fie reabilitate termic


Un număr de opt unități școlare din Oradea vor intra în viitor în reabilitare energetică, după ce în cursul ședinței de miercuri, 31 ianuarie, consilierii locali au aprobat în unanimitate documentațiile tehnico-economice și indicatorii tehnico-economici – faza Proiect Tehnic, aferente acestor investiții. ...citeste


 

Direcția Management Proiecte cu Finanțare Internațională (D.M.P.F.I.)

2023 - anul cu cele mai mari investiții pe care Oradea le-a avut de la Revoluție până în prezent: 918 milioane lei


Din punct de vedere al investițiilor din fonduri europene, 2023 a fost anul cu cele mai mari investiții pe care Oradea le-a avut de la Revoluția din 1989 până în prezent, fiind în același timp un an complicat în care s-au suprapus două cicluri de finanțare, au trebuit încheiate o serie de proiecte și depuse altele....citeste


 

Primăria Oradea a lansat în consultare publică

Proiectul bugetului pe anul 2024: aproape 3 miliarde de lei


Primăria Oradea a lansat în consultare publică Proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului pe anul 2024, invitând persoanele interesate să vină cu propuneri și sugestii....citeste


 

„Veniturile direcției au crescut în anul trecut cu 24%”…

Investiții majore la Direcția Patrimoniu Imobiliar în anul 2023


Directorul Direcției Patrimoniu Imobiliar (D.P.I.), Lucian Popa, a prezentat marți (23 ianuarie 2024), în cadrul unei conferințe de presă, raportul de activitate a direcției pe anul 2023, cu evoluția veniturilor și cheltuielilor aferente anului trecut....citeste


 

www.oradea.ro are o nouă față!

Oradea are acum un portal web modern, prietenos cu cetățeanul


Începând de joi, 25 ianuarie 2024, orădenii au la dispoziție un nou portal municipal web. Noul www.oradea.ro pune la dispoziția utilizatorilor resurse, informații și servicii online integrate. Design-ul este modern, cu suport multimedia, user-friendly, adaptat atât dispozitivelor desktop, cât și mobile. ...citeste


 

La prima ediție din acest an a Nunții de aur

Doamna viceprimar Antonia Nica a premiat 26 de cupluri


Viceprimarul Antonia Nica a felicitat luni, 22 ianuarie 2024, cele 26 de cupluri prezente în sala mare a Primăriei Oradea, la evenimentul „Nunta de aur". Aceasta este prima ediție din acest an, fiind organizată de municipalitate în semn de prețuire pentru familiile care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă și au domiciliul în Oradea....citeste


 

Comunitate sustenabilă

Municipiul Oradea a primit diploma European Energy Award


Municipiul Oradea a fost desemnat ca fiind o comunitate sustenabilă, prin atribuirea diplomei European Energy Award, un instrument de certificare recunoscut de Uniunea Europeană care sprijină punerea în aplicare a „Planurilor de Acțiune privind Energia Durabilă", solicitate semnatarilor Pactului Primarilor pentru climă și energie. Oradea a primit un punctaj de 46,2% - cel mai bun obținut de un oraș din România, în urma evaluărilor de până acum. Odată cu decernarea acestei diplome, Oradea face parte din reţeaua European Energy Award. ...citeste


 

Ambasadorul Regatului Belgiei în România

În vizită la Primăria Oradea


Primarul Florin Birta a primit joi, 18 ianuarie 2024, prima vizită oficială din acest an, a unui diplomat străin, cea a ambasadorului Regatului Belgiei în România. E.S. John Cornet d'Elzius a fost însoțit de directorul executiv al Camerei de Comerț Belgia-Luxemburg-România-Republica Moldova (BEROCC), Alain Schodts și de președintele BEROCC, Johan Gabriels....citeste


 

Anul bugetar 2023

Un an al provocărilor și contrastelor, dar în care s-a investit cu 74% mai mult ca în anul precedent


Un an al contrastelor, cu multe superlative și numeroase provocări, un an excepțional pentru investiții și cel mai bun din punct de vedere al rezultatelor activității fiscale - așa descriu specialiștii Direcției Economice din Primăria Oradea anul bugetar 2023....citeste


 

Oradea a sărbătorit Ziua Culturii Naționale

Primarul Florin Birta și viceprimarul Antonia Nica au depus un buchet de flori la statuia poetului național


Pe 15 ianuarie 1850 s-a născut una dintre cele mai importante figuri ale literaturii și publicisticii românești, Mihai Eminescu. Ziua marelui poet și Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită printr-o serie de evenimente organizate în municipiu, cu sprijinul Primăriei Oradea, Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice - Oradea Heritage în colaborare cu Asociația Națională a Cavalerilor de Clio și Revista Cetatea Cavalerilor, Filarmonica de Stat Oradea și Muzeul Țării Crișurilor. ...citeste


 

Luni, 15 ianuarie,

Ziua Culturii Naţionale, marcată la Oradea printr-o serie de manifestări artistice


Cu sprijinul Primăriei Oradea, Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice - Oradea Heritage în colaborare cu Asociația Națională a Cavalerilor de Clio și Revista Cetatea Cavalerilor, Filarmonica de Stat Oradea și Muzeul Țării Crișurilor, invită publicul luni, 15 ianuarie la celebrarea Zilei Culturii Naționale....citeste


 

Începând de azi,

Plata taxelor și impozitelor se reia etapizat


Începând de azi, 3 ianuarie, plata impozitelor și taxelor se reia etapizat, după cum urmează:...citeste


 

vineri, 13 martie 2026 la 17:33:43 Ora standard a Europei de Est

Poza zilei

Invitație

La încondeiat ouă
Muzeul Țării Crișurilor Oradea - Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, organizează, cu ocazia sărbătorilor pascale, Atelierul de încondeiat ouă, dedicat școlarilor (7-19 ani), adulților și familiilor care doresc să se familiarizeze cu tehnica tradițională a acestui meșteșug...