Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 ianuarie 2026

Viitorul ministru al Educației și Cercetării urmează să fie stabilit vineri, 30 ianuarie, în ședința Biroului Politic Național (BPN) al Partidului Național Liberal (PNL), potrivit surselor Edupedu.ro.

Ședința Biroului Politic Național al liberalilor se va desfășura vineri pentru că prim-ministrul Ilie Bolojan este de la începutul săptămânii în vizită de lucru în Germania, iar joi are loc ședință de Guvern.



În acest moment, ministerul Educației și Cercetării este condus interimar de peste două săptămâni de prim-ministrul Ilie Gavril Bolojan, după demisia din 22 decembrie 2025 a lui Daniel Ovidiu David, întors rector la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Săptămâna aceasta ar trebui să fie propus noul ministru al Educației, potrivit declarațiilor premierului Ilie Bolojan. Pe 13 ianuarie, prim-ministrul a precizat, pentru TVR 1, că s-a mers pe varianta în care „până la sfârșitul acestei luni să venim cu o propunere pentru un ministru care să preia acest portofoliu al educației”.

„Demisia domnului ministru David s-a suprapus cu perioada de final de an, deci cu partea de sărbători. Aveam două posibilități: să găsim o formulă rapidă sau să recurgem la varianta clasică, existând un interimat. Am mers pe această a doua variantă, în așa fel încât până la sfârșitul acestei luni să venim cu o propunere pentru un ministru care să preia acest portofoliu al educației, în așa fel încât împreună cu ceilalți colegi din guvern să poată lucra la pregătirea bugetului care ar urma să fie adoptat în a doua jumătate a lunii februarie”, a precizat prim-ministrul, pe 13 ianuarie, pentru TVR 1.
Marți, 13 ianuarie, Guvernul a anunțat oficial, printr-un anunț de presă, că premierul Ilie Bolojan i-a transmis președintelui Nicușor Dan propunerea de revocare a lui Daniel David din funcția de ministru al Educației și Cercetării, ca urmare a demisiei, și preluarea interimatului de către prim-ministrul României.



În acest context, Iolanda Cătinean, președintele Sindicatului din Învățământ „Spiru Haret” Mureș, a declarat, pentru Edupedu.ro, că viitorul ministru al Educației trebuie „să fie o persoană care să dea dovadă de empatie, să-și iubească meseria de cadru didactic”. „În momentul în care tu, ca profesor, iubești ceea ce faci, nu poți să faci rău colegilor tăi”, a menționat aceasta.
Întrebat de ce crede că nu se înghesuie nimeni să preia Ministerul Educației și Cercetării, consilierul prezidențial pentru educație, Sorin Costreie, a afirmat că „în zona politică, sunt mulți care vor să fie acolo, la butoane, dar e important să fie cine trebuie și să-și asume ce are de făcut”. Declarațiile au fost făcute în emisiunea Info Edu, de pe 18 ianuarie.

Sorin Costreie a declarat în exclusivitate pentru Edupedu.ro, pe 13 ianuarie, că „nu se înghesuie nimeni” să fie ministrul Educației pentru că primează tăierile și reducerile și atunci e greu să faci lucruri cu impact pe termen lung. E nevoie de un ministru din sistem, dar cu soliditate academică.

Demisia ministrului Educației și Cercetării, Daniel-Ovidiu David, a fost anunțată public pe 22 decembrie și constatată oficial abia pe 14 ianuarie, după 23 de zile de amânare. Acum, premierul Ilie Bolojan spune că Guvernul speră ca „până la sfârșitul acestei luni (n. red. ianuarie 2026)” să vină cu o propunere pentru un nou ministru, invocând încă din 3 ianuarie discuții la PNL pentru găsirea unui titular.

Potrivit surselor Edupedu.ro, printre variantele luate în calcul de PNL și de premierul Ilie Bolojan pentru funcția de ministru al Educației și Cercetării, în discuțiile de la începutul lunii ianuarie, s-au aflat în ultima perioadă rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea – al cărui nume a suscitat însă numeroase critici privind acuzația de plagiat semnalată într-o anchetă publicată de Pressone.ro, semnată de Emilia Șercan – și consiliera de stat la Cancelaria prim-ministrului, Luciana Antoci, potrivit surselor Edupedu.ro; de asemenea, conform acelorași surse, la finalul lunii decembrie 2025 a fost vehiculat în PNL și numele Măriucăi Talpeș, variantă care a picat.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

28 ianuarie 2026

Știri
OFICIAL Din anul școlar 2026-2027, liceele pedagogice nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor / Noile specializări

De anul școlar viitor, liceele cu profil pedagogic nu mai organizează admitere pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul nr. 3008 din 8 ianuarie 2026, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a învățământului preuniversitar pedagogic. Potrivit regulamentului, noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.
Specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, care funcționează în baza Legii educației naționale nr.1/2011, nu se află în Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, acesta fiind și motivul pentru care nu se mai organizează, din anul școlar 2026-2027, admitere pentru aceste specializări.
Art. 2. — „Pentru specializările învățător-educatoare și educator-puericultor, specializări care funcționează în baza Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, specializări pentru care nu se mai organizează admitere începând cu anul școlar 2026-2027, rămân valabile planurile-cadru și programele școlare aflate în uz la data admiterii și înscrierii elevilor de la aceste specializări în clasa a IX-a a studiilor liceale”, se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.

În regulament se arată că noile specializări sunt următoarele: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară.

Art. 2. — „(1) Unitățile de învățământ în care se organizează învățământ vocațional pedagogic sunt unități de învățământ liceal, care au capacitatea de a organiza procesul de predare-învățare-evaluare și practica pedagogică pentru specializările din cadrul filierei vocaționale, profilul pedagogic, respectiv: educație timpurie, pedagogia învățământului primar, pedagogia generală, pedagogia educației nonformale și mediere școlară”.

Localități | Beiuș

Asociația Avram Iancu Beiuș a organizat joi, 5 iunie 2025,

Cea de-a XVIII-a ediție a Concursului Avram Iancu - Craiul Munților


Au participat 23 de echipaje (șapte de liceu și 16 din școli gimnaziale), din trei județe și un echipaj din Republica Moldova. Fiecare echipaj a adus câte un obiect popular tradițional din zona lor, toți au fost îmbrăcați în frumoase costume populare. Potrivit obiceiului, a avut loc o paradă a costumului popular, apoi toți concurenții au participat la competiția organizată cu acest prilej, la concursul de istorie despre viața și implicarea lui Avram Iancu în Revoluția de la 1848 din Transilvania. Despre Revoluție și Avram Iancu a vorbit și invitatul de onoare, prof. univ. dr. Antonio Viorel Faur, care ne-a onorat cu prezența....citeste


 

,,Lioara”, asociere prin absorbție cu ,,Permanențe”

Demisii la vârf și primire de noi membri


Adunarea generală a Asociației culturale ,,Lioara", a avut loc în data de 28.03.2024. Înființată acum 16 ani, în 2008, acum avându-i ca membri fondatori pe Brânda Nicolae, Tocoian Iosif, Dărăbăneanu Ioan-Aurel, David Gheorghe-Marinel și Bența Pavel. Asociația culturală ,,Lioara" este cea care a realizat monumentul Eminescu în parcul ,,Mihai Eminescu" din Beiuș....citeste


 

Duminică,

Asociația ,,Avram Iancu” Beiuș a sărbătorit 18 ani de la înființare și l-a omagiat pe Avram Iancu - ,,Crăișorul munților”


Asociația ,,Avram Iancu" Beiuș a sărbătorit duminică, 5.02.2023, 18 ani de la înființare și l-a omagiat pe Avram Iancu - ,,Crăișorul munților" -, la împlinirea a 175 de ani de la trecerea sa prin Beiuș, în drum spre Viena, la Împăratul... ...citeste


 

Diseminarea proiectului

,,Avram Iancu - 150 de ani de istorie”


Vineri, 25.11.2022, Asociația Avram Iancu Beiuș a organizat diseminarea proiectului ,,Avram Iancu - 150 de ani de istorie", finanțat de Consiliul Județean Bihor cu suma de 11.880 ron (contribuția financiară proprie în susţinerea proiectului a fost de 1.320 ron)....citeste


 

Vineri, s-a realizat recepția

Bazinul didactic de înot din Beiuș, finalizat


Vineri, 14 octombrie 2022, s-a realizat recepția la finalizarea lucrărilor la complexul de bazine de înot didactice din Municipiul Beiuș. La recepție au participat vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Călin Gal, președintele Agenției de Dezvoltare Durabilă Bihor (ADD), Vitalyos Barna, viceprimarul Municipiului Beiuș, Dragoș Balog, și reprezentanți ai firmei de construcții. ...citeste


 

Vineri, la Muzeul Municipal Beiuș, a avut loc

Comemorarea poetului Gheorghe Pituț


La 1 aprilie 2022, la Muzeul Municipal Beiuș, a avut loc comemorarea ,,Poetului stelelor fixe" - Gheorghe Pituț....citeste


 

9 martie, la Beiuș,

Parastas în memoria foștilor deținuți politic


Asociația Avram Iancu Beiuș împreună cu Asociația Foștilor Deținuți Politic din România, Filiala Beiuș, au participat la un Parastas de pomenire și depunere de coroane de flori la monumentul ridicat în memoria foștilor deținuți politic, care au suferit și care au murit în închisorile comuniste. ...citeste


 

Duminică, la Beiuș,

O manifestare de cinstire a memoriei Crăișorului munților, Avram Iancu


Asociația Avram Iancu Beiuș a organizat duminică, 6 martie 2022, o manifestare pentru a cinsti memoria Crăișorului munților, Avram Iancu, la 150 de ani de la moartea sa și 17 ani de activitate a Asociației Avram Iancu Beiuș. ...citeste


 

Asociația Avram Iancu Beiuș a organizat

O întâlnire cu Eminescu la Muzeul Municipal Beiuș


De Ziua Culturii Naționale, de ziua lui Eminescu, Asociația Avram Iancu Beiuș a organizat o întâlnire cu Eminescu la Muzeul Municipal Beiuș....citeste


 

Asociația Avram Iancu Beiuș

Comori locale și europene - proiectul Asociației Avram Iancu Beiuș, finanțat de către Primăria Beiuș


Demarat în august 2021, finanțat de către Primăria Beiuș și cu 10% aportul propriu al Asociației, Proiectul ,,Comori locale și europene" desfășurat în perioada august - decembrie, a avut un buget de 8.400 de lei (7.550 finanțare Primăria Beiuș și 850 aport propriu). ...citeste


 

19 aprilie

Ziua Municipiului Beiuș


Manifestarea a avut loc ieri, 19 aprilie 2021, la Monumentul Martirilor Ciordaș și Bolcaș din parcul central....citeste


 

Sâmbătă, 13 martie, vernisajul unei expoziții permanente

Meșterul popular Salvator Cornel Palladi a deschis o expoziție cu caracter permanent, a viorilor cu goarnă confecționate de el


Motto:,,Cine n-are un beiușean să-și cumpere; nu costă mult, dar are valoare..." ...citeste


 

Dublă sărbătoare

171 de ani de la trecerea lui Avram Iancu prin Beius în drum spre Viena și 16 ani de la înființarea Asociației Avram Iancu Beiuș


Asociația Avram Iancu Beius a sărbătorit 171 de ani de la trecerea lui Avram Iancu prin Beius în drum spre Viena și 16 ani de la înființarea Asociației Avram Iancu Beiuș....citeste


 

15 ianuarie,

Omagiu lui Mihai Eminescu la Beiuș


Vineri, 15 ianuarie 2021, în și de Ziua lui Mihai Eminescu, în Ziua Culturii Naționale, Poetul nostru Național a fost omagiat cu tot dragul în condiții de pandemie, cu participarea a numeroase personalități: Popa Gabriel - primarul Municipiului Beiuș, Iosif Tocoian, Nicolae Brânda - Asociația culturală ,,Lioara", Ana Florea, Ionuț Novac - Asociația ,,Micul beiușean", Viorel Ianc, Claudia Buran, Zoltan Boldiș, Lucia Busuioc, Ioan Curpaș - Asociația ,,Avram Iancu" Beiuș, Diana Dărăban, Alexandra Brădău, Anders TTV; prezentare: Anca Banda. ...citeste


 

Joi, a avut loc testarea finală

Un computer-tomograf performant, de 3 milioane de lei, finanțat de Ministerul Sănătății, a fost pus în funcțiune la Beiuș


Joi, 28 mai 2020, la Spitalul Municipal „Ep. Nicolae Popoviciu" din Beiuș, a avut loc testarea finală a computer-tomografului recent pus în funcțiune pe 21 aprilie a.c., prin instalarea injectomatului care asigură dozarea substanțelor de contrast, necesare pentru a determina mărirea contrastului natural al vaselor și anumitor organe, având ca rezultat stabilirea unui diagnostic corect....citeste


 

Silvia Șora dixit... Aveți ceva de adăugat? Sunteți de altă părere... aveți argumente?

Asociația ,,Avram Iancu” este o ... stare de spirit!


Avram Iancu este un nume mare, care la Beiuș este rostit cu și mai mare admirație după cei 15 ani în care Asociația ,,Avram Iancu" nu a făcut altceva decât a arătat celor care au venit la acțiunile organizate, cu atâta perseverență și dăruire, că numai prin oameni istoria renaște......citeste


 

Marți, 17 dec., ora 18.00, la Casa de Cultură a Municipiului Beiuș

,,Crăciun la Operă”


Spectacolul intitulat Crăciun la operă, va avea loc în Municipiul Beiuș, în data de 17 decembrie 2019, începând cu ora 18, la Casa de Cultură a Municipiului Beiuș. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Beiuș și Casa de Cultură din Beiuș....citeste


 

În perioada 8 - 13 septembrie

Excursie în Delta Dunării


Asociația Avram Iancu Beiuș a organizat o excursie în Delta Dunării în perioada 8 - 13 septembrie 2019....citeste


 

În cadrul proiectului ,,Valori naționale - valori europene”

Expediția ,,Pe urmele înaintașilor”, ediția a XIV-a


Luni și marți (19-20 august 2019), Asociația Avram Iancu Beiuș a organizat expediția ,,Pe urmele înaintașilor, ediția a XIV-a" în cadrul proiectului ,,Valori naționale - valori europene"....citeste


 

Asociația Avram Iancu Beiuș ne propune... Să învățăm unii de la alții...

LEARNING FROM EACH OTHER (LEO)


În contextul anului 2018, An European al patrimoniului cultural, anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, proiectul Learning from Each Other, aprobat și urmând a fi finanțat de Uniunea Europeană prin programul Erasmus+, domeniul tineret, acțiune cheie 1 - Proiecte de mobilitate, își propune să aducă o schimbare în rândul lucrătorilor de tineret din șase organizații partenere, considerând că participarea la seminar într-un mediu intercultural este o oportunitate pentru fiecare dintre lucrătorii de tineret, vor învăța unii de la alții și vor avea ocazia să împărtășească elemente specifice ale patrimoniul cultural al fiecărei țări partenere....citeste


 

Joi, la Beiuș

Concursul ,,Avram Iancu, Craiul munților”, ediția a XII-a


În data de 1 Iunie 2017, a avut loc la Beiuș cea de a XII-a ediție a concursului ,,Avram Iancu, Craiul munților", organizată de Asociația Avram Iancu Beiuș, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, în cadrul Proiectului „Iancu: Inițiativă - armonie - națiune - cultură - unitate", finanțat de Primăria Municipiului Beiuș....citeste


 

Duminică,

Asociația Avram Iancu Beiuș a sărbătorit 12 ani de la înființare


Duminică, 5 februarie 2017, Asociația Avram Iancu Beiuș a sărbătorit 12 ani de la înființare, omagiind spiritul vizionar al lui Avram Iancu, Craiul Munților, la împlinirea a 167 de ani de la trecerea sa prin Beiuș. ...citeste


 

În august, un grup de bihoreni a fost

,,Pe urmele lui Avram Iancu’’


Asociația Avram Iancu Beiuș derulează în acest an proiectul ,,Cinstindu-ne înaintaşii, ne pregătim viitorul", finanțat de Primăria Beiuș și Asociație. ...citeste


 

Duminică

Avram Iancu, Craiul Munților, a fost sărbătorit la Beiuș


Asociația ,,Avram Iancu" Beiuș și Primăria Municipiului Beiuș au organizat duminică, 7 februarie 2016, sărbătorirea a 11 ani de la înființarea organizației și omagierea spiritului vizionar al lui Avram Iancu, Craiul Munților, la împlinirea a 166 de ani de la trecerea sa prin Beiuș....citeste


 

De Ziua lui Avram Iancu, la Beiuş

Concursul „Avram Iancu, Crăişorul Munţilor”, ed. a X-a


Asociaţia Avram Iancu Beiuş a organizat a zecea ediţie a concursului Avram Iancu, Crăişorul Munţilor. ...citeste


 

Asociaţia „Avram Iancu” Beiuş şi Primăria Municipiului Beiuş

Comemorarea trecerii prin Beiuş a Crăişorului Munţilor


Asociaţia „Avram Iancu" Beiuş şi Primăria Municipiului Beiuş au organizat duminică, 1 februarie 2015, Comemorarea trecerii prin Beiuş a lui Avram Iancu, Crăişorul Munţilor, ,,...spre cinstire şi aducere aminte... ...citeste


 

Sâmbătă și duminică, acțiuni comemorative Crăișorului Munților

Avram Iancu e mereu printre beiușeni


În prima săptămână a lunii februarie, Asociația „Avram Iancu” Beiuș comemorează trecerea lui Avram Iancu prin Beiuș. ...citeste


 

În perioada 9-12 mai

Zilele Municipiului Beiuș


Anul acesta, Zilele Municipiului Beiuș au fost amânate din cauza sărbătorilor pascale. ...citeste


 

Vineri, 22 martie,

De Ziua Poliției la Beiuș


Vineri, 22 martie 2013, deși a plouat la Beiuș, cetățenii au participat, alături de polițiștii bihoreni, în Parcul Central al municipiului, la o serie de manifestări organizate în contextul sărbătoririi Zilei Poliției Române....citeste


 

Din 1995,

19 aprilie – Ziua municipiului Beiuș


Beiuș – repere istorice
·1263 – în Codexul de la Oradea apare prima mențiune despre Ioan, voievodul Beiușului;...citeste


 

Primarul Beiușului, prof. Adrian Domocoș, anunță

Finalizarea a două proiecte Phare la Beiuș


La conferința de presă organizată, joi, 15 aprilie 2010, în sala mică a Primăriei municipiului Beiuș, primarul urbei, prof. Adrian Domocoș, a anunțat cu satisfacție finalizarea a două proiecte finanțate prin programul PHARE 2006. ...citeste


 

Lansare de carte la Beiuș

„Cântecul de după cântec”


Joi, 25 martie 2010, neobositul și mereu tânărul truditor în treburile bancare, dar, în egală măsură, și în ale culturii – economistul Ioan Degău, alături de reputatul poet, critic literar și publicist Miron Blaga au făcut un dar minunat comunității bihorene, dar și culturii românești – volumul „Cântecul de după cântec”, o lucrare impresionantă, în paginile căreia se regăsesc foști și actuali interpreți ai muzicii populare bihorene. ...citeste


 

Zilele frncofoniei la ... Primăria din Beiuș

„Les Jours de la Francophonie”


Marți, 22 martie 2010, s-a desfășurat, în sala mare a Primăriei municipiului Beiuș, în prezența a peste 500 de spectatori, părinți, directorii celor patru instituții, cadre didactice și elevi, spectacolul dedicat sărbătoririi Zilelor francofoniei, intitulat „Les Jours de la Francophonie”, ediția a IX-a. ...citeste


 

La Beiuș

Proiectul educațional „O lacrimă pentru Terra”


Proiectul educațional „ O lacrimă pentru Terra” este un proiect național în care sunt angrenate 60 de școli din țară. La inițiativa inst. Diana Târnăveanu și a prof. Daniel Marius Popa, acest proiect a prins viață ca urmare a participării celor doi dascăli la Seminarul internațional „Învățământul contemporan pe coordonate europene”, desfășurat anul trecut la Lugoj....citeste


 

În sala mare a Primăriei Beiuș

Spectacol de Ziua mamei


Sub genericul „E ziua ta, mamă”, duminică, 7 martie 2010, a avut loc, în sala mare a Primăriei municipiului Beiuș, un spectacol artistic, susținut de ansamblul „Muguri de tezaur” al Casei de Cultură din localitate și elevi ai Școlii Populare de Artă „Francisc Hubic” din Oradea, secțiile canto popular și instrument – Beiuș. ...citeste


 

Colindători în Þara Beiușului

„Am mers în mod deosebit la casele celor sărmani la care nu merge nimeni...”


Crăciunul acesta a fost frumos și în Þara Beiușului. Grupul de colindători al Asociației pentru păstrarea și promovarea valorilor culturale și naționale ale poporului român – ASTRADROM a adus, pe la casele creștinilor din Beiuș și satele învecinate, bucurii de nașterea lui Hristos. ...citeste


 

În cadrul „Sãptãmânii culturale beiuºene”

„Întoarcere la izvoare... la arta þesutului”


În organizarea Casei de Culturã „Ioan Ciordaº” din Beiuº (în pateneriat cu instituþii de cuturã judeþene ºi locale, cu sprijinul direct al Primãriei municipiului Beiuº), în perioada 13 -19 octombrie 2008, se desfãºoarã programul „Sãptãmânii culturale beiuºene”. ...citeste


 

Protocol încheiat între A.N.E.S. și Primăria municipiului Beiuș

“Beiușul – pol de dezvoltare al depresiunii de pe Crișul Negru”


Joi, 21 august 2008, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între femei și bărbați (A.N.E.S), prin președinte Claudia Sorina Vlas, a încheiat un protocol de colaborare cu Primăria municipiului Beiuș, reprezentată de primarul instituției, prof. Adrian Domocoș....citeste


 

luni, 9 februarie 2026 la 04:54:13 Ora standard a Europei de Est