Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...

18 septembrie 2024

Concurs profesori metodiști – an școlar 2024-2025
Care sunt criteriile generale pe care trebuie să le îndeplinească profesorii

Ministerul Educației a trimis precizări referitoare la corpul profesorilor metodiști în anul școlar 2024-2025, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 2938/DGMRURS/09.09.2024. Conform sursei citate, corpul de profesori metodiști trebuie definitivat în fiecare județ până pe 4 octombrie.
Până la data de 4 octombrie, inspectoratele școlare trebuie să transmită Ministerului Educației decizia inspectorului școlar general privind componența corpului de profesori metodiști, un raport succint despre procesul de selecție din acest an și un tabel centralizator după modelul comunicat în teritoriu.

Procesul de selecție a metodiștilor inspectoratului școlar pentru anul şcolar 2024-2025
Potrivit Ministerului Educației, fiecare inspectorat școlar realizează o evaluare a activității de metodist a profesorilor încadrați pe această poziție în anul școlar trecut și, pe baza unor criterii generale specifice și cu acordul acestora, le reconfirmă statutul în anul școlar 2024 – 2025.

Nu pot avea calitatea de metodist al inspectoratului școlar persoanele care în anul școlar 2024-2025 ocupă funcții de conducere sau de îndrumare și control.


Criteriile generale pentru selecția unor noi cadre didactice, potrivit adresei Ministerului Educației:
a) studii: superioare, corespunzătoare funcției didactice ocupate;
b) statut profesional: titular în învăţământul preuniversitar de stat;
c) evoluție în carieră: minimum gradul didactic II;
d) calitatea activității didactice: calificativul anual Foarte bine, obținut în fiecare dintre ultimii cinci ani şcolari;
e) experiență în desfăşurarea activității de mentorat didactic sau a unor activități de tip metodic, experiență certificată de conducerea unității de învăţământ în baza activităților desfăşurate de candidat în ultimii trei ani scolari.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
18 septembrie 2024

2.000 de lei pentru elevii cu media 10 la Evaluarea Națională 2024 și 5.000 de lei pentru cei cu medii maxime la BAC 2024 – proiect adoptat de Guvern / Sumele sunt aceleași din 2022

Proiectul care prevede ca elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2024 să primească 2.000 de lei, iar cei cu medii maxime la examenul național de Bacalaureat 2024 – 5.000 de lei, este pe ordinea de zi în Guvern.
Este vorba despre proiectul de hotărâre privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, sesiunea 2024 și la examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2024.
Proiectul de Hotărâre de Guvern (HG) a fost adoptat în ședința de Guvern, miercuri, a anunțat ministra Educației, Ligia Deca, pe pagina sa de Facebook.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...


2 septembrie 2024

Toți inspectorii școlari generali din țară, convocați la Poiana Brașov de ministra Ligia Deca, la trei zile de consfătuiri, pe 4-6 septembrie – surse

Toți inspectorii școlari generali (ISG) din inspectoratele școlare sunt convocați pentru trei zile de consfătuiri la Poiana Brașov de ministra Ligia Deca, potrivit surselor Edupedu.ro.
Șefii inspectoratelor școlare județene (ISJ) și din Municipiul București (ISMB), numiți politic după Pixiada din luna august – despre care a scris aici pe larg Edupedu.ro, vor merge la Poiana Brașov pe 4-6 septembrie.


Mai mulți secretari de stat din Ministerul Educației și ministra Ligia Deca se vor întâlni cu inspectorii școlari generali în format fizic, mai arată sursele citate.

Potrivit surselor noastre, consfătuirile de 3 zile vor avea loc la Hotel Șoimul din Poiana Brașov.


Pentru inspectorii școlari generali adjuncți, întâlnirile cu oficiali din Ministerul Educației se vor organiza online, de pe 3 până după 20 septembrie, după graficul transmis în inspectoratele școlare.

Deca nu a mai organizat până acum astfel de întâlniri cu inspectorii școlari generali care să dureze mai mult de o zi.

Ligia Deca a mai organizat o conferință cu inspectorii școlari generali în format fizic și în anul școlar trecut, la București, în octombrie 2023.

Atunci, erau pe ordinea de zi bursele școlare, transportul elevilor, digitalizarea evaluărilor naționale și organizarea noilor direcții județene de învățământ preuniversitar (DJIP).
Edupedu.ro a scris la mijlocul lunii august că începe Pixiada, sezonul numirilor din pix ale inspectorilor și directorilor de școli: peste 2.500 de persoane au fost puse de politicieni sau reconfirmate în conducerile școlilor și ISJ-urilor.

Recent, Ligia Deca l-a schimbat din pix pe inspectorul școlar general PNL Cătălin Canciu cu Cici Bolovan, tot de la PNL, președinta organizației județene de femei a partidului.

Politizarea educației, la loc comanda. Ligia Deca a cedat presiunii partidelor și a șters de pe lista incompatibilităților pentru directorii și inspectorii școlari funcțiile de consilieri locali sau județeni, în proiectul legii învățământului preuniversitar
Concursul pentru șefia inspectoratelor școlare, profund politizate, nu se organizează nici în acest an. Ligia Deca: “Eu îmi doresc profesionalizarea managementului la nivelul inspectoratelor”, dar după adoptarea legilor
Consfătuirile naționale pe discipline școlare au loc online, în perioada 1-30 septembrie, potrivit unei adrese a Ministerului Educației...

Evenimente | Lansări

În Săptămâna Editurii Detectiv, la Librăria ,,Mihail Sadoveanu”

Programul lansărilor de carte, ediţia a III-a


Distinsul academician Gheorghe Păun, redactor-şef al Revistei de cultură „Curtea de la Argeş", ne face cunoscut Programul lansărilor de carte (ediţia a III-a) în Săptămâna Editurii Detectiv la Librăria ,,Mihail Sadoveanu"...citeste


 

Maximum Rock Magazin

Primal Fear a anunțat un concert în România


Formația a anuntat, pe site-ul oficial, că va porni într-un turneu prin Europa, printre primele date anunțate fiind inclusă și România:...citeste


 

Daruri de la notarii publici (cu)

Procură de la Moș Crăciun


„Noi, Moș Crăciun, împuternicim pe notarii publici din Oradea și le dăm poruncă să ducă, în numele nostru, 100 de pachete pline cu bunătăți copiilor de la Centrul de Plasament nr. 2 Oradea. Dăm această împuternicire și poruncă, totodată, deoarece renul nostru, Rudolf, tocmai s-a rănit la un picior, iar sania cu daruri a devenit tot mai grea ...” (Moș Crăciun)...citeste


 

Spectacol de iarnă

Ad Hoc – Hibernal


Menestrelii de la Ad Hoc vor sărbători sfârșitul unui an plin printr-un spectacol deosebit în 22 decembrie 2011 la ora 21.00 la Moszkva Caffe....citeste


 

De la ICR Stockholm

Un nou an plin de succese pentru literatura română, în Suedia


Stockholm, 15 decembrie 2011. Anul 2011 a fost unul propice pentru literatura română în Suedia.
În acest an au apărut în limba suedeză noi volume de Mircea Cărtărescu, Nina Cassian, Paul Celan, Ioana Pârvulescu și Herta Müller, precum și o antologie cu 27 de poeți români contemporani. ...citeste


 

De Moș Nicolae, Centrul Pro Cariere a deschis

Căsuța Copiilor Pro Cariere


Marți (6 decembrie 2011), SC Pro Cariere SRL (singurul centru de dezvoltare personală din Oradea, pentru toate vârstele) a inaugurat „Căsuța Copiilor Pro Cariere”....citeste


 

„Singurătate”, în traducerea lui Dan Shafran (directorul ICR)

Limba română, la ceremonia Nobel de la Academia Suedeză


Limba română a răsunat miercuri, 7 decembrie 2011, în sala de festivități a Academiei Suedeze, cu ocazia ceremoniei tradiționale organizate în această zi în onoarea laureatului Premiului Nobel pentru Literatură. ...citeste


 

Începând cu 9-11 decembrie,

Edițiile speciale de Sărbătorile de iarnă ale Târgului ECOAGRIS


Începând cu perioada 9-11 decembrie 2011, o dată la două săptămâni, Bioma Agro Ecology Co organizează în Parcul Bisericii Toma Cozma din Iași, Edițiile speciale ale Târgului național de produse ecologice și tradiționale, ECOAGRIS. ...citeste


 

Astă-seară, ICR din Stockholm organizează

Un recital de pian, susținut de Mihaela Ursuleasa


Cu prilejul Zilei Naționale a României, și totodată pentru a marca cinci ani de la înființare, Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează, în această seară (marți, 6 decembrie 2011), un recital de pian, susținut de Mihaela Ursuleasa. ...citeste


 

Luni, la „Arcadia”

„Dăruiește jucăria care ți-a rămas mică!”


Clubul Rotary Oradea organizează, mâine (luni, 5 decembrie 2011), la ora 10.00, la Teatrul „Arcadia” cea de-a 6-a ediție a proiectului „Daruiește jucăria care ți-a rămas mică!”...citeste


 

Astă-seară, Teatrul Vienez de Copii prezintă

„Gâlcevile din Chioggia”, după Carlo Goldoni


Premiera spectacolului se va juca astă-seară (duminică, 4 decembrie 2011), de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Municipiului (Piața Regele Ferdinand, nr. 4...citeste


 

La mulți ani, la fel de rodnici!

ICR Stockholm împlinește 5 ani


Institutul Cultural Român de la Stockholm împlinește în aceste zile cinci ani de la inaugurare, perioadă în care s-a impus ca una dintre cele mai active scene culturale din Suedia. Strategia ICR Stockholm urmărește reprezentarea tuturor domeniilor culturale și a tuturor generațiilor de artiști români, precum și crearea unor punți de legătură între mediul cultural din România și cel din Suedia. ...citeste


 

Sub sloganul „Simți românește?”

Vrei să sărbătorești Ziua Națională?


Nu mai sta pe gânduri, arborează un tricolor pe mașina ta și hai într-un tur al orașului împreună cu „Descoperă România 4x4”....citeste


 

SENZAÞIONAL! - O nouă carte despre Revoluție, marca

Grigore Cartianu - „Teroriștii printre noi”


Iată-ne ajunși, așadar, la volumul 3 al seriei care-și propune să deslușească ițele încâlcite ale Revoluției -contrarevoluției din decembrie 1989. După „Sfârșitul Ceaușeștilor” și „Crimele Revoluției” (apărute anul trecut), ne aflăm acum în fața unei noi provocări: „Teroriștii printre noi”, cu subtitlul „Adevărul despre ucigașii Revoluției”....citeste


 

Mâine,

Ion Mureșan la Salonul de poezie de la ICR Stockholm


Ultima ediție din acest an a Salonului de poezie al Institutului Cultural Român de la Stockholm îi are drept invitați pe Ion Mureșan și Marie Silkeberg. ...citeste


 

Lansare de proiect

Training pentru asistenți medicali debutanți, în Debrecen-Ungaria


Asociația pentru Tinerii și Studenții din Partium prin programul sectorial Leonardo da Vinci, parte a Lifelong Learning Programme, anunță startul proiectului intitulat “Pregătire vocațională pentru asistenți medicali debutanți în Debrecen”....citeste


 

În prim-planul emisiunii Dagens dikt (Poemul zilei)

Mircea Dinescu - poetul lunii noiembrie la Radiodifuziunea suedeză


În această lună, Mircea Dinescu s-a aflat în prim-planul emisiunii Dagens dikt (Poemul zilei) a canalului P1 al Radiodifuziunii suedeze. ...citeste


 

Încă 5.000 de bucurii

„Dăruiește un Crăciun”!


Cât de frumos sună îndemnul pe care ni-l adresează Fundația Comunia! E deosebit de sugestiv... ca o lacrimă care se prelige pe obrazul unui copil care râde la soare cu brațele ridicate ca și cum ar vrea să-l cuprindă în palme ca pe o minge! ...citeste


 

Apariții pe scene literare din Stockholm, Göteborg și Malmö

Mircea Cărtărescu, în turneu suedez


Mircea Cărtărescu vizitează Suedia în perioada 16-20 noiembrie 2011, cu ocazia publicării în limba suedeză a „Jurnalului” său dintre anii 1994 și 2003. ...citeste


 

Vineri, sâmbătă și duminică, la Sala Sporturilor din Oradea

Expomariage – ediția de toamnă


În perioada 11-13 noiembrie 2011, Revista Mireasa îi așteaptă la cea de-a opta ediție a EXPOMARIAGE pe toți cei care se gândesc la căsătorie și își pregătesc nunta. Această ediție de toamnă este dedicată mirilor anului 2012 ce doresc să planifice toate detaliile nunții din timp, fără stres sau sub presiunea timpului. ...citeste


 

Joi, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai”

Lansarea oficială a revistei „Ora De Arhitectură”


Joi (3 noiembrie 2011), la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” din Oradea a avut loc lansarea oficială a primei reviste de profil de pe plan local din domeniul arhitecturii, intitulată „Ora De Arhitectură”. ...citeste


 

Miercuri, la Hotel Ramada

BizTech 2011 a fost evenimentul de business IT al anului în Oradea!


Miercuri, 2 noiembrie 2011, CG&GC HiTech Solutions, împreună cu HP România, Microsoft România și RHS Company au organizat BizTech 2011, cel mai mare eveniment de business IT al anului în Oradea. ...citeste


 

Nu a fost să fie

Târgul de Cariere anunță amânarea ediției de la Oradea


Organizatorii rețelei naționale Târgul de Cariere anunță amânarea ediției de toamnă a evenimentului din Oradea. Târgul ar fi trebuit să aibă loc în perioada 3-4 noiembrie 2011, iar data la care se amână această ediție nu este încă stabilită....citeste


 

Din nou despre LicArt

Există Comunitatea LicArt


Drag prieten, am trei lucruri să-ți spun, ai răbdare și citește căci voi fi scurt....citeste


 

Timișoara, 10 – 13 nov. ediția VII-a

EzotericFest – Festival de Alternative și Conexiuni Spirituale


Festivalul pentru o minte liniștită, un suflet împăcat și un corp plin de energie și lumina în armonie, este organizat de Expo Timișoara Internațional și Asociația de Metafizică Geea Life (la Casa Tineretului din Timișoara, str. Arieș nr. 19 – în zona Stadionului județean);...citeste


 

„Viață de aruncat”, la Bookfest

Bogdan O. Popescu participă la Salonul de poezie de la ICR Stockholm


Salonul de poezie de la ICR Stockholm îi va avea ca invitați la ediția din 1 noiembrie 2011 pe Bogdan O. Popescu și Eva Ström, doi poeți care au în comun și experiența de clinician....citeste


 

Maximum Rock Magazin

Fear Of The Dark - Varianta X Factor


Cunoscuta piesă „Fear Of The Dark” semnată de IRON MAIDEN a ajuns subiect în cadrul concursului X Factor. Cum a fost cântată și cum a reacționat juriul concursului puteți vedea mai jos. ...citeste


 

Maximum Rock Magazin

Cele mai tari surprize pentru fanii muzicii ROCK!


Promusic Events și revista Maximum Rock au pregătit cele mai tari surprize pentru fanii muzicii ROCK, astfel ca cei care își achiziționează BILETE IN AVANS la concertele: ROMANIAN ROCK MEETING, U.D.O., AMON AMARTH - AS I LAY DYING - SEPTICFLASH, ICED EARTH vor fi răsplătiți. Și fiindcă am vorbit despre surprize, acestea vor fi dezvăluite doar înainte cu câteva zile de fiecare eveniment!...citeste


 

Ieri, la Hotel Continental Oradea

Conferința locală a proiectului „Rețeaua națională de centre de informare și consiliere privind cariera”


Fundația Centrul de Dezvoltare Managerială (CDM) a organizat ieri (miercuri, 28 septembrie 2011), la Hotel Continental Forum Oradea, conferința locală de presă a proiectului „Rețeaua națională de centre de informare și consiliere privind cariera”. ...citeste


 

Poate o putem ajuta!

E nevoie urgentă de sânge B3 Negativ


Pentru o fetiță nou-născută, mama a decedat săptămâna trecută. Vă rog să trimiteți mai departe mesajul până se găsește o persoană ce poate și dorește să salveze acest bebeluș. Numărul de telefon îl aveți aici – 0741/ 864. 495. ...citeste


 

Invitație la „Critical Mass Oradea”

„Noi nu blocăm traficul, noi facem parte din trafic; bicicletele nu poluează”


Asociația Pro Bikers Bihor vă invită să participați astăzi, joi, 22 septembrie 2011, la un eveniment CRITICAL MASS, organizat în cadrul Săptămânii Mobilității Europene – Lupta pentru aer curat în Europa, începând cu ora 18.00, în Parcul Magnoliei. ...citeste


 

Comunicat medieval (în versuri)

Despre trupa Ad Hoc


Dupã o varã plinã-n care
Am fost tot într-o deplasare
Din Bistriþa cand am pornit
La Nagyvarad am poposit
ªi-n Hermanstadt ºi-n Sighiºoara,
Am tot cântat, în toatã þara. ...citeste


 

În perioada 1-16 octombrie, se va desfãºura cea de a 6-a editie (a)

TURN-UP to eXplore dance festival


Începe cea de-a 6-a ediþie a celui mai important festival de dans contemporan ºi performance din România!...citeste


 

În 29 septembrie, la ICR Stockholm

Spectacolul „Apolodor”, susþinut de Ada Milea, Dorina Chiriac ºi Radu Bânzaru


Pe data de 29 septembrie 2011, Institutul Cultural Român de la Stockholm aduce pe scena TeaterStudio Lederman din capitala Suediei spectacolul „Apolodor”, susþinut de Ada Milea, Dorina Chiriac ºi Radu Bânzaru....citeste


 

În 8 și 9 octombrie, Scorpions și Smokie în concert la Cluj-Napoca

Câștigă invitații la concertul Scorpions și Smokie


SCORPIONS și SMOKIE sunt formațiile headliner ce vor inaugura Cluj Arena în perioada 8-9 octombrie 2011. ...citeste


 

În 24 - 25 septembrie

Gala Traficantului de Cultură Internațional


În 24 - 25 septembrie 2011, orădenii sunt invitați timp de 24 de ore, începând de sâmbătă, de la ora 17.00, la un eveniment cultural inedit, la Gala Traficantului de Cultură Internațional, găzduită de Palatul Sonnenfeld – Moszkva Café (strada Moscovei nr. 8, Oradea)....citeste


 

În cadrul Săptămânii Mobilității Europene

Sâmbătă – „Trial Jam 9”


Asociația Pro Bikers Bihor vă invită la competiția internațională de trial, intitulată “Trial Jam 9”, organizată în cadrul Săptămânii Mobilității Europene – Lupta pentru aer curat în Europa, începând cu ora 10.00 în parcarea din Era Shopping Park Oradea. ...citeste


 

Maximum Rock Magazin

Dream Theater ocolește România și în acest turneu!


Dream Theater a lansat un nou material discografin intitulat „A Dramatic Turn Of Events”....citeste


 

La invitația ICR Stockholm

Oana Cătălina Chițu în premieră în Suedia


Stockholm, 14 septembrie 2011. Pe data de 24 septembrie, ICR Stockholm organizează în colaborare cu Teatrul Södra din Stockholm, în premieră suedeză, un concert al cunoscutei interprete Oana Cătălina Chițu, acompaniată de orchestra Bucharest Tango. ...citeste


 

MAXIMUM ROCK MAGAZIN

Premiile Metal Hammer 2011


Premiile Metal Hammer Awards 2011 s-au desfășurat în data de 9 septembrie la Berlin, iar la acest eveniment au cântat Die Apokalyptischen Reiter, Caliban, Primal Fear si Audrey Horne. Printre formațiile premiate la această ediție se numără: Amon Amarth, Metallica, Accept, Kreator, Volbeat, In Flames și altele....citeste


 

MAXIMUM ROCK MAGAZIN

Dream Theater - Ascultã integral noul album A Dramatic Turn Of Events


Dupã debarcarea lui Mike Portnoy din trupa DREAM THEATER ºi înlocuirea acestuia cu Mike Mangini, americanii vor lansa un nou material în 13 septembrie 2011 prin Roadrunner Records. ...citeste


 

Sâmbătă, în Cetatea Oradea

Câștigătorii etapei locale a Campionatului național de Carcassone


Comunitatea pasionaților de board-games din Oradea a organizat, sâmbătă, 3 septembrie 2011, etapa locală a Campionatului național de Carcassone. Evenimentul a avut loc în Sala multifuncțională din Cetatea Oradea. ...citeste


 

Vino sã te întâlneºti cu membrii formaþiei Pain Of Salvation

Încã 10 locuri disponibile pentru fanii trupei Pain Of Salvation!


În data de 9 octombrie 2011 se va organiza la Bucureºti ROMANIAN ROCK MEETING, eveniment în cadrul cãruia poziþia de headliner va fi ocupatã de cãtre suedezii de la Pain Of Salvation. ...citeste


 

ICR Stockholm participă la

Proiectul de artă „A Complicated Relation”


În această toamnă, Institutul Cultural Român de la Stockholm participă la un proiect artistic de amploare, intitulat „A Complicated Relation”. ...citeste


 

Rețeaua AEPADO

Dascălii chiar pot face lucruri minunate alături de elevii și studenții lor!


De ceva timp se tot vorbește de un spațiu virtual, un spațiu în care toate cadrele didactice să poată comunica, să poată împărtăși din experiența lor, să spună ce le doare și să găsească împreună soluții. Mulți se plâng că școala românească nu merge, că elevii și studenții sunt lipsiți de interes și cu toate astea sunt unii dascăli care vor cu toată îndârjirea să ne arate că nu e așa! Vor să arate că se poate, și chiar pot face lucruri minunate alături de elevii și studenții lor!...citeste


 

Astăzi, la sala multifuncțională din Cetatea Oradea

Etapa locală a Campionatului național de Carcassone


Comunitatea pasionaților de board-games din Oradea organizează astăzi (sâmbătă, 3 septembrie 2011), etapa locală a Campionatului național de Carcassone. ...citeste


 

„Tribut to Metallica”

Metal Hammer lanseazã un album tribut to Metallica


Celebra revistã germanã METAL HAMMER va lansa un CD special intitulat „Tribut to Metallica”. Materialul va fi lansat împreunã cu numãrul din luna septembrie 2011 al revistei; conþine 12 piese ºi aniverseazã 20 de ani de la lansarea celebrului disc, cunoscut drept „The Black Album” (foto), album ce s-a fost vândut pânã în prezent în peste 15.687.000 de exemplare în întreaga lume. ...citeste


 

MAXIMUM ROCK MAGAZIN

Kiss va lansa un nou material discografic


Americanii de la KISS pregătesc fanilor un nou material discografic. Acesta se va numi “Monsters” și se dorește a fi lansat până la începutul lui 2012....citeste


 

26 septembrie – întâlnirea grupului de lucru

Campania națională „Săptămâna căsătoriei”


Campania națională „Săptămâna căsătoriei” a avut loc în Oradea în primul semestru al anului 2011, în perioada 7 - 14 februarie....citeste


 

În 26 august

Sesiune de formare privind metodologia SPIRAL propusă de Consiliului Europei


Orașul Oradea este unul din centrele de implementare ale proiectului Rolul Dialogului Social în Dezvoltarea Incluziunii Sociale Active. Proiectul, cofinanțat prin Fondul Social European, este implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, într-un parteneriat larg cu organizații și instituții relevante din fiecare oraș de implementare....citeste


 

La Centrul de Limbi Străine Eurolingva din Oradea

O sesiune de pretestări gratuite oferite de University of Cambridge ESOL Examinations


Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a aprobat în 2009 metodologia de recunoaștere și echivalare a rezultatelor obținute la examene cu recunoaștere internațională pentru certificarea competențelor lingvistice în limbi străine cu probele de evaluare a competenței lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal....citeste


 

Marți, la Oradea

Săptămâna Mondială a Alăptării - 2011


În perioada 1-7 august 2011 se desfășoară „Săptămâna Mondială a Alăptării”, organizată la inițiativa World Alliance of Breastfeeding Action (WABA), o rețea internațională de organizații ce colaborează cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și UNICEF pentru a promova alăptarea. Evenimentul este organizat în peste 170 de țări la inițiativa OMS....citeste


 

În cadrul Compartimentului de Cardiologie Intervențională

Cazul cu numărul 1000


Vineri, 29 iulie 2011, în cadrul Compartimentului de Cardiologie Intervențională de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea s-a efectuat cazul cu numărul 1000 de la începerea activității....citeste


 

Astăzi,vineri, 22 iulie

Ministrul Cseke Attila va participa la inaugurarea a două secții medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea


Astăzi, vineri, 22 iulie 2011, ora 14,30, dl ministru Cseke Attila va participa la inaugurarea a două secții medicale ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, reabilitate și recompartimentate în cursul anului curent....citeste


 

În perioada 21 – 28 august, la Gura Portiei

Laboratorul de educație nonformală (a treia ediție)


Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), prin programul Tineret în Acțiune, organizează în perioada 21 – 28 august 2011, la Gura Portiei, Tulcea, cea de-a treia ediție a „Laboratorului de educație nonformală”....citeste


 

Încă două concerte, în 30 și 31 iulie

Stiri Dirty Shirt


DIRTY SHIRT va încheia turneul Dirty Tour 2010 - 2011 (turneu cu peste 50 de concerte în România, Ungaria și Germania) cu două concerte, în 30 iulie la Route68 Summer Fest și 31 iulie la GhioRock Festival. ...citeste


 

În perioada 19-28 iulie, la Mănăstirea Oașa

Tabăra națională studențească „Părintele Teofil Părăian”


Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filialele Oradea și Timișoara, organizează a XVII-a ediție a Taberei naționale studențești „Părintele Teofil Părăian” în perioada 19-28 iulie, la Mănăstirea Oașa, județul Alba, și 20-27 septembrie la metocul mănăstirii din localitatea Găbud, județul Alba. ...citeste


 

Astăzi, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, Compartimentul Angiografie

O demonstrație live de cardiologie intervențională


Manager, conf. univ. dr. ing. Grebenișan Gavrilă ne-a invitat să luam parte la o demonstrație live de cardiologie intervențională, astăzi, vineri, 15 iulie 2011, între orele 11.30 și 13, în cadrul staționarului I al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, Compartimentul Angiografie....citeste


 

„Porți deschise”... la Federația Patronilor Bihor

Lecții de golf la Blu Golf Club din Ineu


Federația Patronilor Bihor (FPB) în parteneriat cu Asociația Jucătorilor de Golf din România (AJGR) și Blu Golf Oradea vă invită să participați la acțiunea „PORÞI DESCHISE”, ce se va desfășura în data de 23 iulie ora 10.00 la Blu Golf Club din localitatea Ineu. Această acțiune urmărește introducerea a cât mai multor persoane: copii, tineri și adulți în lumea golfului....citeste


 

La Târgul internațional de la Cluj-Napoca

Produse bihorene premiate


În 4 mai 2011, la Cluj – Napoca, a avut loc Târgul Internațional pentru Agricultură și Industrie Alimentară, ediția a XVII-a, Direcția Agricolă Bihor fiind inclusă pe lista colaboratorilor la această manifestare....citeste


 

În 6 iunie, la Make Musik STHLM

Trupa Trigon concertează la ICR Stockholm de Ziua Națională a Suediei


Stockholm, 19 mai 2011.
Pe data de 6 iunie 2011, cu ocazia Zilei Naționale a Suediei, se va desfășura la Stockholm a doua ediție a festivalului Make Musik STHLM, inspirat de formula internațională consacrată Fête de la Musique. ...citeste


 

Europa FM – un radio de milioane de români

Matinal orădean cu Monica și Bogdan


Monica și Bogdan, de la Europa FM, au dat astăzi (13 mai 2011) deșteptarea, din Oradea, pentru milioanele de români din toată țara....citeste


 

Uniunea Femeilor invită unitățile de învățământ școlar și preșcolar la

Expoziția „Familia mea fericită”


Uniunea Femeilor Bihor Oradea derulează diverse proiecte în colaborare cu unitățile de învățământ școlar și preșcolar.
În planul de activitate al anului 2011, proiectul „Căsătoria nu-i un măr pe care să-l muști și apoi să-l arunci” prevede organizarea activităților dedicate „Zilei Mondiale a Familiei”; cu această ocazie, în perioada 15 mai - 30 mai 2011 se vor desfășura o serie de manifestări pentru a evidenția importanța și valoarea incontestabilă a familiei și a membrilor săi. ...citeste


 

Work-shop organizat de ARPC și CPR

Psihologia comunitară – un nou domeniu aplicativ în psihologia românească


Sâmbătă, 14 mai 2011, Asociația Română de Psihologie Comunitară, sub egida Colegiului Psihologilor din România, va organiza un work-shop de informare având ca temă Promovarea psihologiei comunitare în spațiul românesc....citeste


 

Miercuri, la sediul ProCariere din Oradea

„I am I” – program european de dezvoltare a copilului preșcolar


La sediul ProCariere (din Parc I.C. Brătianu nr. 58), a avut loc, miercuri, 13 aprilie 2011, conferința de prezentare a programului „I am I” (Das Ich bin Ich Programm), program de dezvoltare orientat pe nevoile copiilor preșcolari, creat de dr. Christina Krause....citeste


 

Vineri,

Demonstrație Critical Mass Oradea


Vineri, 22 aprilie 2011, a avut loc în Oradea evenimentul Critical Mass....citeste


 

Primim de la Stockholm

Universitari din România la Stockholm


Stockholm, 21 aprilie 2011.
În perioada 2-8 mai Universitatea din Stockholm va găzdui conferința internațională „Toward a Science of Consciousness (Către o știință a conștiinței)”, organizată de Centrul pentru Studiul Conștiinței de la Universitatea din Arizona. La această conferință internațională de prestigiu vor participa, cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Stockholm, Madeea Axinciuc, conferențiar dr., coordonator al Programului de Studii Iudaice și director al Programului de Studii Religioase (Universitatea din București) și Laurențiu Staicu, conferențiar dr., directorul Departamentului de Filosofie Teoretică (Facultatea de Filosofie, Universitatea din București). ...citeste


 

O întâlnire ... ca între istorici

Constantin Maimuca – Tehnica și tactica comunistă


Nu mai știm exact ce să credem și cum să o luăm, pe cine și cât de mult interesează, astăzi, comunismul… pentru că la un eveniment de (re)lansare a unei cărți (re)editate despre comunism, sala amfiteatru a Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” a fost aproape goală, marți (29 martie 2011), după-amiază. ...citeste


 

Comunicat de presă

Asociația pentru Comunitate Oradea


Asociația pentru Comunitate Oradea își lansează activitatea dorind să devină în cel mai scurt timp o resursă esențială pentru comunitatea locală. ...citeste


 

De Ziua Mondială a Apei, la Primăria Oradea

Premierea câștigătorilor concursului de pictură „Apă pentru localitatea mea”


Marți, 22 martie 2011, de Ziua Mondială a Apei, în sala „Traian Moșoiu” a Primăriei Oradea, copiii participanți la concursul de pictură „Apă pentru localitatea mea” au fost tratați și premiați regește!...citeste


 

În perioada 5-10 aprilie, la Predeal

Programul „Tineret în Acțiune” – scriere de proiecte


Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) organizează la Predeal, în perioada 5-10 aprilie 2011, cursul de scriere de proiect în context „Tineret în Acțiune” cu focus pe includerea tinerilor cu oportunități reduse....citeste


 

În perioada 31 martie – 9 aprilie

Dirty Tour 2011- part. 1


În perioada 31 martie – 9 aprilie 2011, trupa Dirty Shirt va realiza un turneu de promovare a noului album live (Live in the Truck) în România și Ungaria....citeste


 

Primim de la Stockholm

Centenar Emil Cioran la ICR Stockholm


Stockholm, 21 martie 2011.
Institutul Cultural Român (ICR) de la Stockholm sãrbãtoreºte pe 5 ºi 7 aprilie 100 de ani de la naºterea lui Emil Cioran, printr-un program care cuprinde proiecþia în premierã suedezã a filmului „Apocalipsa dupã Cioran”, de Gabriel Liiceanu ºi Sorin Ilieºiu ºi o dezbatere despre receptarea operei lui Cioran în Suedia. ...citeste


 

Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, Facultatea de Științe Politice organizează

„Prelegeri despre Democrație”


Răzvan Ion – „Anarhismul, de la individualism extrem la colectivism total”, vineri, 25 martie 2011, la ora 15.00, la Facultatea de Științe Politice, Sala II/2 (str. G-ral Traian Moșoiu nr. 71, Cluj-Napoca)....citeste


 

Sâmbãtã,

Filmul românesc „Morgen” va fi proiectat la „The Movies” din Amsterdam


Filmul românesc „Morgen” (regia: Marian Criºan, 2010, 100 min.) va fi proiectat la cinema „The Movies” din Amsterdam, sâmbãtã, 26 martie 2011, ora 17:00. ...citeste


 

22 martie - Ziua mondială a apei

Concurs în școlile din zona metropolitană


În fiecare an la 22 martie se celebrează Ziua mondială a apei, eveniment pentru care, în acest an, ONU a ales deviza „Apă pentru orașe – Răspunzând provocării urbane”. Acțiunea World Water Day - 22 martie 2011...citeste


 

De la OTIMMC Cluj

Pentru întreprinzătorii tineri


Tinerii din regiunea Nord-Vest, cei mai interesați de Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri!...citeste


 

Dl doctor inginer Nicolae Hodișan

Reconfirmat în funcția de director executiv


În urma concursului organizat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici București din data de 6 decembrie 2010, la Direcția pentru Agricultură Bihor a fost reconfirmat în funcția de director executiv domnul doctor inginer Nicolae Hodișan....citeste


 

Vineri, la Galeria de Arte Vizuale

Vor fi lansate două cărți ale conf. univ. dr. Ioan Augustin Pop


Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Oradea, anunță eveniment editorial:...citeste


 

Asociația profesioniștilor în resurse umane din România

HR Club a lansat HR Partner


HR Club a creat un nou instrument de dezvoltare a companiilor, conceput pentru practicienii de resurse umane. ...citeste


 

Fair Play Anti-Corruption Youth Voices

O competiție globală destinată artiștilor...


Impactul corupției asupra comunităților nu poate fi măsurat de rapoarte sau statistici. Pentru a înțelege mai bine cum și în ce măsură afectează viețile oamenilor este necesar să ascultăm ce au de zis… ...citeste


 

Dirty Flower Project: Innocent/Music

„Music” și „Innocent”


Cele două piese prezentate sub titulara Dirty Flower Project sunt „Music” și „Innocent” ale trupei de electro-dance Magnolia (București), reorchestrate și produse de Dirty Shirt (industrial-metal, Seini, Maramureș). ...citeste


 

În perioada 4-6 februarie, la Bușteni,

Cupa mondială de escaladă pe gheață


În perioada 4-6 februarie 2011, va avea loc la Bușteni, Cupa mondială de escaladă pe gheață. ...citeste


 

Cele 12 concurente

Doar una va câștiga statutul de Top Model al României și un contract de 50.000 euro


Din 3 februarie 2011, în fiecare joi, de la ora 20.20, Antena 1 dă startul competiției frumuseții, într-un super show găzduit de Cătălin Botezatu: Next Top Model. ...citeste


 

Botezatul va alege la Antena 1

Următorul top model al României


După succesul înregistrat cu „Burlacul”, Cătălin Botezatu revine pe 3 februarie la Antena1, în postura de gazdă și jurat al show-ului Next Top Model by Cătălin Botezatu....citeste


 

Asociația femeilor ortodoxe din Episcopia Oradiei

Ședință și moment aniversar


În luna mai a anului 2010, se înființa la Oradea cu binecuvântarea PS Sale, episcop Sofronie, Asociația femeilor ortodoxe din Episcopia Oradiei....citeste


 

Antreprenorii români își anunță strategia pentru anul 2011

Junior Chamber International România are o nouă echipă de conducere națională


București, 20 ianuarie 2011.
Junior Chamber International România (JCI), www.jci.ro, filiala națională a celei mai mari federații internaționale a tinerilor antreprenori, anunță învestirea în funcție a Board-ului național pentru anul 2011. ...citeste


 

Pentru coordonatorii de proiecte, membrii ONG-urilor și mulți alții...

Formare în cadrul programului „Tineret în Acțiune”


Coordonatorii de proiecte, membrii ONG-urilor care activează în domeniul tineretului, reprezentanții instituțiilor publice implicate direct în lucrul cu tinerii și reprezentanții școlilor speciale pentru tineri cu dizabilități care sunt interesați să scrie și să depună proiecte pentru finanțare în cadrul programului „Tineret în Acțiune” sunt invitați să participe la modulele de formare „Scrierea proiectelor în context Tineret în Acțiune”. Sesiunile de formare sunt organizate de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), în perioada 2-6 februarie 2011, la Predeal....citeste


 

În cadrul programului „Tineret în Acțiune”

317 proiecte finanțate în 2010


În 2010, România a avut alocat un buget total pentru finanțarea de proiecte de 4.373.095 de euro, pentru programul „Tineret în Acțiune”. ...citeste


 

Mâine, vineri,

Cseke Attila, ministrul Sănătății, va inaugura Centrul regional de transfuzie și siguranță sanguină Oradea


Ministrul Sănătății, dl Cseke Attila, se va afla, mâine (vineri, 7 ianuarie 2011), în municipiulOradea....citeste


 

Marți, în Orășelul copiilor

Directorii Companiei de Apă și crăciunițele au lansat o nouă provocare!


Prezența crăciunițelor și a conducerii Companiei de Apă Oradea, anul trecut, în Orășelul copiilor, am considerat-o un fapt singular, chiar o excepție (fericită), dar uite că excepția întărește regula și devine o permanență, o tradiție... ...citeste


 

E semn bun!

Au sosit urșii din Comănești (Bacău) la Oradea


An de an, colindătorii din Comănești (județul Bacău) vin cu urșii să ne joace hora lor de bucurie...
„Azi (miercuri, 22 decembrie 2010), am sosit la Oradea. Mâine, plecăm la Satu Mare, apoi la Baia Mare, Negrești Oaș, Turda și Brașov, după care ne întoarcem acasă”, ne-a spus Constantin Fânaru, șeful trupei din Comănești - Valea Trotușului. ...citeste


 

Joi, în holul C.C.S.

Târg de jucării


Asociația Pro Bambini din Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Liceul de Artă din Oradea, Colegiul Național ,,Emanuil Gojdu’’, Liceul Teoretic ,,Aurel Lazăr’’, Școala cu clasele I-VIII ,,Nicolae Bălcescu”, Școala cu clasele I-VIII ,,Oltea-Doamna”, Școala cu clasele I-VIII Nr. 16, Școala cu clasele I-VIII ,,Dimitrie Cantemir’’, Școala cu clasele I-VIII ,,Dacia’’, Grădinița nr. 34, Scoala Sanmartin, S08 Uileacu de Beius etc. organizează joi, 25 noiembrie, între orele 16:00 și 17:00, în holul Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea. târgul de jucării. ...citeste


 

Marcarea a 14 ani de la dezvelirea Monumentului Eroilor Francezi în Oradea

Cu participarea Excelenței Sale Henri Paul, ambasadorul Franței în România


Fundația franco-română pentru cultură, tineret și sport din Oradea (președinte Victor Anton Raț, președinte executiv, Ștefania Pena) a organizat, marți (16 noiembrie 2010) o manifestare de marcare a 14 ani de la dezvelirea Monumentului Eroilor Francezi (situat în parcul 1 Decembrie din Oradea, în apropierea Casei de Cultură a Sindicatelor)....citeste


 

Vineri, ediția a II-a la Biblioteca Județeană

„Lecturi urbane”... în parc, la bibliotecă, în tramvai...


Ioana, Alina, Alexandra, Ramona, Simona, Ștefan..., organizatorii celei de-a II-a ediții a „Lecturilor urbane”, au reușit să adune vineri (12 noiembrie 2010), la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” un număr aproape dublu de curioși și cititori, de toate vârstele. ...citeste


 

Eveniment cultural, la Biblioteca Județeană “Gheorghe Șincai”

Lansări de carte, autori: Ion Pițoiu Dragomir și Florin Horvath


Comanderia Sf. Mina Oradea, Ordinul Templierilor, a organizat, vineri (5 noiembrie 2010), în amfiteatrul Bibliotecii Județene “Gheorghe Șincai” din Oradea un eveniment cultural de excepție: Scriitori și operele lor. ...citeste


 

AutoBuzdu lui Morar a adus, astăzi,

„Polițistele ZU” la Oradea...


Astăzi (marți, 2 noiembrie 2010), între orele 8 și 9.08, polițistele sexy de la radio ZU au putut fi admirate și la Oradea, în intersecția calea Aradului – bdul Decebal, în fața Bisericii Baptiste „Emanuel”, pe partea dinspre Colegiul Tehnic „Andrei Șaguna”....citeste


 

„Rozarul de 24 de ore”

Rozarul carității


În fiecare an, în luna octombrie, Parohia „Sfântul Gheorghe” (de pe str. Louis Pasteur, 26 - în incinta Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie) celebrează „Rozarul de 24 de ore”, anul acesta: Rozarul carității, astăzi, sâmbătă, 23 octombrie 2010....citeste


 

Astăzi, un eveniment mai deosebit

Trupele „Stand Alone” și „Crimson” lansează primele albume la Oradea


Astăzi, vineri, 22 octombrie 2010, în clubul Chanson Cafe din Oradea (parcul Traian, sub muzeul Ady Endre) va avea loc un eveniment puțin mai deosebit....citeste


 

Traficul de copii distruge vieþi

Evitã capcanele traficului!


Bucureºti, 20 octombrie 2010 Organizaþia Salvaþi Copiii organizeazã, astãzi (miercuri, 20 octombrie), la Cafepedia, începând cu ora 18.00, evenimentul „Fii o stea, nu o za!”, prin care marcheazã Ziua europeanã împotriva traficului de persoane. ...citeste


 

Un eveniment național de implicare socială

„Let’s Do It, Romania!”


Sâmbătă, 25 septembrie 2010, s-a desfășurat pe tot cuprinsul țării, unul dintre cele mai ample proiecte naționale de implicare socială: „Let’s Do It, Romania!” – proiect ce presupunea curățirea deșeurilor din arealele naturale ale țării, într-o singură zi!...citeste


 

Poți câștiga 500 de euro

Trupa Sweet Lemon își invită fanii să fie scenariști, pentru videoclipul piesei „Make me wanna”


Sweet Lemon lansează o provocare în rândul tuturor celor care visează să își vadă ideile transpuse pe micul ecran....citeste


 

Preafericitul părinte Daniel sosește astăzi în municipiul de pe Crișul Repede

Vizita patriarhului României în Episcopia Ortodoxă a Oradiei


În perioada 17 - 20 septembrie 2010, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va efectua o vizită canonică în Episcopia Oradiei la invitația Preasfințitului Părinte Episcop Sofronie. Vizita este prilejuită de împlinirea, în anul 2010, a 90 de ani de la reînființarea acestei Eparhii. ...citeste


 

Miercuri, de Ziua mondială fără mașini

„Critical Mass” - o demonstrație cu bicicletele


Asociația Pro Bikers Bihor și Societatea Carpatină Ardeleană organizează miercuri, 22 septembrie 2010, o demonstrație cu bicicletele – „Critical Mass”, de Ziua mondială fără mașini!...citeste


 

Marți, la Centrul Cultural Posticum

Săptămâna internațională Babywearing


Dragi părinți (tineri), marți (21 septembrie 2010), la ora 17.00, sunteți așteptați la un eveniment special, găzduit de Centrul Cultural Posticum (str. Teiului nr.26) din Oradea. ...citeste


 

În perioada 7-11 septembrie, la Cluj-Napoca, trei evenimente medicale

Congresul Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice...


În perioada 7 - 11 septembrie 2010, se desfășoară la Cluj-Napoca, al VIII-lea Congres al Federației Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, al V-lea Congres al Asociației Central – Europene de Diabet și al XXV-lea Congres al Federației Internaționale a Simpozioanelor Danubiene în Diabet (FID)....citeste


 

Salvați Copiii România lansează

Școala de vară dedicată educației parentale


București, 6 septembrie 2010.
Salvați Copiii România organizează în săptămâna 6 – 10 septembrie, la Neptun, Școala de vară dedicată specialiștilor din domeniul educației parentale....citeste


 

În parcarea Era Shopping Park

Târgul fermierilor bihoreni – ediția a II-a


În acest weekend, la Oradea în parcarea Era Shopping Park, se desfășoară târgul fermierilor bihoreni, care se află la a doua ediție numită „Expo Agro Bihor”....citeste


 

„Aleargă și pentru tine, nu doar pentru știri”

Nu au alergat după știri, ci pentru sănătate


Vara aceasta, pentru prima dată, jurnaliștii nu au mai alergat după știri, ci pentru propria lor sănătate....citeste


 

„Înclinație spre lumină”

Premii de 12.000 de euro pentru arhitecții români


VELUX România a desemnat juriul care va decide câștigătorii premiilor de 12.000 de euro în cadrul concursului de arhitectură „Înclinație spre lumină”....citeste


 

„Am nevoie de tine”

Relația dintre România și Europa (Arno Gerlach)


Invitatul de onoare al conferinței organizate, vineri (27 august 2010), de Academia Civică Bihor, în sala mare a Primăriei Oradea, a fost ing. dipl. Arno Gerlach – președintele fundației „Rumanienhilfe Wuppertal” din Germania. ...citeste


 

Un nou proiect (interactiv)

„Educația muzeală, instrument de promovare a memoriei valorilor umane”


Ieri (joi, 26 august 2010), la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” din Oradea, a avut loc o conferință de presă, prilej cu care ni s-a dezvăluit un nou proiect (interactiv), sugestiv intitulat „Educația muzeală, instrument de promovare a memoriei valorilor umane”....citeste


 

Vineri, la Primăria Oradea, conferința dlui ing. dipl. Arno Gerlach

„Trei ani de la aderarea României la U.E. – progrese sau regrese?”


Fundația Academia Civică Bihor organizează, vineri (27 august 2010), la ora 18.00, în sala mare a Primăriei Oradea, conferința „Trei ani de la aderarea României la U.E. – progrese sau regrese?” susținută de ing. dipl. Arno Gerlach – președintele fundației „Rumanienhilfe Wuppertal” Germania, decorat cu „Steaua României” în grad de cavaler....citeste


 

Organizația Salvați Copiii a încheiat un acord de parteneriat cu Adevărul Holding și ING Asigurări de Viață (pentru)

Renovarea și reabilitarea unor unități de învățământ din Dorohoi


Organizația Salvați Copiii anunță semnarea unui acord de parteneriat cu Adevărul Holding și ING Asigurări de Viață. Parteneriatul face parte din strategia campaniei de strângere de fonduri pentru sprijinirea copiilor sever afectați de inundațiile devastatoare din nordul Moldovei - „Ajută apele să se retragă și din ochii lor”....citeste


 

BCR, Salvați Copiii și Români CRISS au lansat ediția 2010 a proiectului

„BCR Speranțe”


BCR, împreună cu partenerii săi (Salvați Copiii și Români CRISS) continuă să susțină financiar educația muzicală a unei serii de copii foarte talentați, dar cu mijloace financiare insuficiente....citeste


 

În perioada 13 -15 august, la Eforie Nord

BioFair 2010


Bioma Agro Ecology Co și Event Expert organizează, în perioada 13 -15 august 2010, la Eforie Nord, o nouă ediție a Târgului de produse ecologice pentru întreaga familie, BioFair 2010....citeste


 

A apărut un nou site…

Salutăm „Informatiadebihor.ro”!


Salutăm apariția unui nou site - „www.informatiadebihor.ro”! (director media – Nicolae POP)...citeste


 

Trupa Sweet Lemon

„Make me wanna”


Trupa Sweet Lemon se lansează în forță cu o piesă produsă special de Narcotic Sound, o piesă plină de energie, care, cu siguranță, va deveni hit....citeste


 

La Nicula e liniște și pace, iar

Icoana făcătoare de minuni nu mai plânge


La sfârșitul săptămânii viitoare, mai exact duminică, 15 august 2010, la Mănăstirea Nicula, vor veni, iar și iară, sute, mii, zeci de mii de pelerini să se roage și să se închine la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, în zi de praznic al mănăstirii, praznicul Adormirii Maicii Domnului....citeste


 

Primul program de inovație didactică a identificat

338 copii capabili de performanță înaltă


IRSCA Gifted Education a lansat primul program de inovație didactică care a identificat în prima rundă 338 copii capabili de performanță înaltă. Ei au nevoie să învețe într-un centru care să le dezvolte abilitățile:...citeste


 

„Fii cu inima alături de copii!”

Ajutor financiar oferit Clinicii de Obstetrică-Ginecologie din Timișoara


Prin campania „Fii cu inima alături de copii”, inițiată de Sensiblu la nivel local, Clinica de Obstetrică-Ginecologie din Timișoara beneficiază acum de o donație de 33.000 de lei....citeste


 

Vineri, în parcul Magnoliei

Lecturi Urbane - în premieră la Oradea


Lecturi Urbane Oradea au avut loc, pentru întâia dată în orașul nostru, vineri, 30 iulie 2010, de la ora 18.00, în parcul Magnoliei, situat pe strada Transilvaniei, în cartierul Rogerius....citeste


 

Salvați Copiii României

Copiii din Dorohoi au nevoie de grădiniță


936 de copii din localitățile inundate din nordul Moldovei vor primi suport psihologic și educațional în centrele de vară și în taberele școlare organizate de Salvați Copiii România....citeste


 

Vineri, în parcul Magnoliei din Oradea, de la ora 18.00

Lecturi Urbane


Lecturi Urbane este un proiect de implicare socială ce are drept obiectiv principal încurajarea lecturii în spațiile publice și crearea unui nou model de a contribui la binele comunității. ...citeste


 

International Romani Art Festival – în 22-25 iulie

Balkan Beat Box – vineri, la IRAF Timișoara


Una dintre cele mai renumite trupe de world music din lume și un show cum n-a văzut Timișoara te așteaptă, vineri, 23 iulie 2010, la Cinematograful de Vară, aducându-i, în premieră națională, pe cei de la Balkan Beat Box în IRAF. ...citeste


 

Primim de la Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică – Oradea

APEL


„În momentul de față prisosul vostru să acopere lipsa lor” (2 Cor. 8,14)
Iubiți credincioși,...citeste


 

La Ploiești, s-a deschis primul muzeu virtual din România,

Muzeul virtual al neamului românesc - Galeria personalităților


Prietenul meu, caricaturistul ploieștean Nicolae Ioniță, a avut - în urmă cu vreo 10 ani - ideea de a propune prietenilor și colegilor săi graficieni de pe planeta Pământ, să-l portretizeze pe Caragiale. I-a instrumentat prin metode numai de el știute, gândindu-se la acea vreme - când se împlineau 150 de ani de la nașterea dramaturgului - să organizeze o expoziție cu lucrările care-i vor parveni....citeste


 

Vești bune din Maramu’

Albumul DIRTY SHIRT - Same Shirt Different Day, e disponibil in download gratuit


Albumul DIRTY SHIRT - Same Shirt Different Day, e disponibil în download gratuit pe www.dirty-shirt.com ! ...citeste


 

„O întâlnire între prieteni”

Alexandru Teoran – „Din minunățiile naturale ale Bihorului”


Am participat, ieri (luni, 5 iulie 2010), la „o întâlnire între prieteni”, cum i-a spus omul și directorul de Cultură Mircea Bradu unei reuniuni „vânătorești” în jurul cărții lansate de neîntrecutul inginer silvic Alexandru Teoran, înrăit povestitor al cărărilor străbătute cu piciorul și fotografiate cu sufletul său încăpător. ...citeste


 

Luni, a început, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” din Oradea

Cea de-a doua serie de cursuri „Biblionet”


La Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” din Oradea a început, ieri (luni, 5 iulie 2010), cea de-a doua serie de cursuri „Biblionet”, cursuri care se adresează biliotecarilor din bibliotecile publice din județul Bihor intrate în proiectul „Biblionet”, aflat în cel de-al doilea an de derulare....citeste


 

„Părinți competenți, copii sănătoși...”

Copiii neglijați - victime ale abuzului


Neglijarea copilului de către părinți este forma de încălcare a drepturilor copilului cea mai des raportată către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului, peste 69% din totalul cazurilor de abuz asupra copilului raportate în anul 2009 fiind cazuri de neglijare....citeste


 

Scrisoare deschisă,

Către ministrul Culturii și Patrimoniului Național, Kelemen Hunor


În urma întâlnirii avute în luna ianuarie 2010 am crezut în bunele dumneavoastră intenții. Vă scriem acum să ne cerem scuze pentru că am greșit fundamental. ...citeste


 

Întreprindere de o parte și de alta a graniței

Asemănări și diferențe economice și juridice româno-maghiare (Workshop I)


Federația Patronilor Bihor, în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Hajdú-Bihar, a organizat, marți, 22 iunie 2010, la hotel „Ramada” din Oradea, prima ediție a unei serii de workshopuri, în cadrul proiectului transfrontalier ,,Realizarea rețelei cooperărilor antreprenoriale transfrontaliere în județele Hajdú-Bihar și Bihor”. ...citeste


 

În perioada 13-15 august

FânFest 2010 – „Roșia Montană ca o mare scenă”


Echipa campaniei „Salvați Roșia Montană”, alături de numeroase organizații partenere, organizează cea de-a V-a ediție a festivalului FânFest - „Roșia Montană ca o mare scenă”, în perioada 13-15 august 2010. ...citeste


 

În perioada 18 - 24 iunie, la Sânmartin, vila Tirol

Tabără pentru copii diabetici (ediția a II-a)


Așa cum poate ați aflat, clubul de doamne Lions Club Oradea „22”, organizație nonprofit care se preocupă de nevoile comunității bihorene de șapte ani, s-a gândit să ofere copiilor cu diabet din Bihor ceea ce nu le este accesibil în mod obișnuit, în taberele școlare: o tabără specială, numai a lor. ...citeste


 

De Ziua copilului

„Adu o bucurie cu o jucãrie”


Ziua de 1 Iunie, decretatã Ziua copilului în România, nu are aceeaºi semnificaþie pentru toþi copiii români. Pentru mulþi dintre ei, aceastã zi nu reprezintã, din pãcate, un prilej de bucurie. ...citeste


 

Miercuri, la sala mare a Primăriei Oradea,

Andrei Marga va susține conferința „Despre agenda actuală a României”


Fundația Academia Civică Bihor organizează, miercuri, 19 mai 2010, de la ora 17, o dublă lansare de carte a prof. univ. dr. Andrei Marga, la librăria „Diverta” din Lotus....citeste


 

La Oradea

Festivalul Luminii s-a desfãºurat cu succes


Sâmbãtã, 8 mai 2010, în parcul 1 Decembrie, a avut loc cea de-a doua ediþie a Festivalului Luminii, în Oradea. Evenimentul a fost realizat simultan cu alte oraºe, Timiºoara, Cluj-Napoca ºi Bucureºti....citeste


 

Sâmbătă, la sala de consiliu a Prefecturii Bihor

Înmânare de diplome ale Ministerului Culturii și Patrimoniului Național


Sâmbătă, 8 mai 2010, în sala de consiliu a Prefecturii Bihor, a avut loc ceremonia de înmânare a diplomelor Ministerului Culturii și Patrimoniului Național de către secretarul de stat, conf. univ. dr. Vasile Timiș, în prezența subprefectului, Cristian Bitea, a directorului Culturii bihorene, Mircea Bradu și a inspectorului cultural Crăciun Parasca....citeste


 

Vineri și sâmbătă, două evenimente în sala de consiliu a Prefecturii Bihor

Sărbătoarea prieteniei și înmânare de diplome


Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național Bihor, în colaborare cu Editura „Arca”, organizează, vineri și sâmbătă, două evenimente importante; primul va fi lansarea volumului „Sărbătoarea prieteniei”, cuprinzând corespondența primită de regretatul profesor Traian Blajovici, fost director al Liceului Teoretic „Emanuil Gojdu” Oradea și prorector al Institutului de Învățământ Superior din Oradea....citeste


 

Securitatea lucrărilor de mentenanță

Lansarea noii campanii „Locuri de muncă sănătoase”


Pentru a marca Ziua mondială a sănătății și securității în muncă din 28 aprilie, Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă (EU-OSHA) a lansat noua sa campanie „Locuri de muncă sănătoase” pe 2010/11, care promovează securitatea lucrărilor de mentenanță în întreaga Europă....citeste


 

Obligatoriu de la 1 iulie 2010

Noul logo ecologic


Noul logo pentru produse ecologice a fost publicat de Comisia Europeana în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. El va deveni obligatoriu începând cu 1 iulie 2010 și va fi introdus pe piață în cursul unei perioade de tranziție de doi ani. Logo-ul ecologic aplicat pe un produs arată că acesta respectă integral standardul european pentru agricultură ecologică....citeste


 

Procesiune în duminica Floriilor

Ziua mondială a tineretului


Ca în fiecare an, un mare număr de credincioși catolici, printre care mulți tineri, preoții din parohiile bucureștene, călugări și călugărițe din comunitățile religioase locale sunt așteptați să participe duminică, 28 martie 2010, la procesiunea de Florii, organizată de Arhiepiscopia romano-catolică de București. ...citeste


 

Din 24 de fotografii...

Mai sunt patru zile în care puteți vota fotografia favorită!


Din cele peste 3.200 de fotografii înscrise în concurs, juriul a selectat cele mai bune 24 de fotografii. Acestea sunt supuse votului online până vineri, 26 martie 2010....citeste


 

În exclusivitate pentru jurnaliști

Invitație la Congresul Mondial al Asociației Internaționale a Publicității


Dragi jurnaliști, vă invităm să luați parte la Congresul Mondial al Asociației Internaționale a Publicității (IAA 2010). ...citeste


 

Curs structurat pe trei module

Programul „Tineret în Acțiune” provoacă la... includere


Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), organizează la Predeal, în perioada 14-18 aprilie 2010, primul curs de scriere de proiect în context „Tineret în Acțiune” cu focus pe includerea tinerilor cu oportunități reduse. ...citeste


 

În 28-29 mai, la Alba Iulia

Al XI-lea Congres internațional de dacologie „Malus Dacus”


„Dacia Revival International Society” are deosebita onoare de a vă invita să participați cu lucrări științifice la cea de-a XI-a ediție a Congresului internațional de dacologie „Malus Dacus”, ce va avea loc la Alba Iulia, în zilele de 28 și 29 mai 2010, la Universitatea „1 Decembrie 1918” (din strada Nicolae Iorga nr.11-13)....citeste


 

Fundația Soros România te sprijină să devii

„Reporter de liceu”


Proiectul “Reporter de liceu” reprezintă o nouă inițiativă a Fundației Soros România, inițiativă prin care dorim să contribuim la creșterea gradului de implicare a tinerilor în acțiuni civice, să oferim un cadru non-formal de învățare, folosind jurnalismul cetățenesc și uneltele specifice new media (web 2.0)....citeste


 

Summit-ul rețelei internaționale MC

O seară a politicii eu­­ropene


Summit-ul rețelei internaționale MC s-a desfășurat în prezența fostului vicecancelar și ministru de externe german, dl Hans-Dietrich Genscher, invitat de onoare la Berlin.....citeste


 

În atenția cadrelor didactice și elevilor

„Primul pas - proiect de colectare selectivă a PET-urilor și hârtiei”


C.S.Ulpianum Oradea organizează un atractiv concurs cu premii în vederea implementării proiectului ecologic „Primul pas - proiect de colectare selectivă a PET-urilor și hârtiei” în unitățile școlare din județul Bihor. ...citeste


 

„Euro-frunza” este

Noul logo european al produselor ecologice


Bruxelles, 8 februarie 2010
Comisia Europeană a anunțat, astăzi (luni, 8 februarie), oficial, câștigătorul concursului de design pentru logo-ul ecologic al UE....citeste


 

În perioada 8 – 12 februarie

Ateliere de selecție pentru cursurile de teatru


Asociația Teatrul vienez de copii – „Copiii joacă teatru” organizează ateliere de selecție pentru cursurile de teatru, desfășurate în cadrul proiectului „Copiii pe scenă” 2010....citeste


 

Sâmbătă, în toate bisericile ortodoxe din Eparhia Oradiei

Slujbe de pomenire pentru Emanuil Gojdu


Anul acesta, în ziua de miercuri, 3 februarie (2010), s-au împlinit 140 de ani de la trecerea la cele veșnice a marelui mecenat român Emanuil Gojdu (1802-1870)....citeste


 

Ajutor pentru Haiti

Implicarea românilor de suflet


Fundația Theranova se implică în ajutorarea persoanelor care suferă în urma dezastrului din Haiti....citeste


 

Încă o lună pentru înscrieri

International VELUX Award și studenții de la arhitectură


București, 2 februarie 2010 – Termenul de înscriere la concursul internațional pentru studenții la arhitectură, International VELUX Award, a fost prelungit până la 1 martie 2010. Peste 700 de studenți din întreaga lume și-au anunțat deja participarea la IVA 2010. Pe fondul proiectelor numeroase în care sunt implicați studenții în această perioadă a anului universitar, organizatorii au decis prelungirea termenului de înscriere până la 1 martie 2010. ...citeste


 

Joi, la Pavilion Unicredit București – Peter Osborne

Ficțiunea contemporaneității: Colectivitatea speculativă și transnaționalul global


Practicile artistice sunt în ziua de azi subordonate timpului în forma unei cereri pentru contemporaneitate....citeste


 

Asociația Junior Chamber International din Oradea organizează

Business Networking pentru oamenii de afaceri locali


Asociația Junior Chamber Internațional din Oradea organizează primul eveniment de Business Networking pentru oamenii de afaceri locali. Evenimentul va avea loc marti, 2 februarie 2010, începând de la ora 18.00, în sala de conferințe a hotelului “Maxim” (str. Victor Babeș, nr. 5, din Oradea)...citeste


 

Joi, la Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie Oradea

A fost inaugurat laboratorul de psihologie și terapii nemedicamentoase


În cadrul Spitalului Clinic de Neurologie și Psihiatrie din Oradea, a fost inaugurat, joi (21 ianuarie 2010), laboratorul de psihologie și terapii nemedicamentoase, așa încât pacientul să fie tratat ca în Vest, oferindu-i-se o asistență complexă, fiind abordat multidisciplinar, după cum a ținut să sublinieze conf. univ. dr. Gheorghe Oros, directorul spitalului....citeste


 

Cluj – Napoca, 19 ianuarie, 70 de ONG-uri iau poziție

ONG-urile de mediu iau poziție față de recentele declarații publice ale unor demnitari și autorități față de proiectul minier Roșia Montană


70 de organizații neguvernamentale preocupate de protecția mediului au adoptat o declarație comună prin care critică includerea în programul de guvernare a controversatului proiect minier Roșia Montană și recentele luări publice de poziție ale mai multor înalți demnitari pe această temă. ...citeste


 

De pe ovidan.ro la Agenția de presă NewsIn

Care sunt avantajele și dezavantajele sistemului de învățământ românesc, în comparație cu alte sisteme naționale?


Ana Barbu, reporter la Agenția de presă NewsIn (sectoarele social, cultură, media), ne propune o colaborare pe teme de învățământ, care ne încântă și ne onorează!...citeste


 

Miercuri, la „Don Orione” și „Onisifor Ghibu”

Anul trecut, au plecat la studii în străinătate elevi de la „Gojdu”, „Ghibu”, „Emanuel” și Liceul de Artă


Timp de trei zile, Emilia Szuszmann (reprezentantul Smartbrand în România) a fost prezentă în câteva licee orădene pentru a-i informa pe viitorii absolvenți despre posibilitatea de a studia în străinătate (gratuit – în Danemarca sau cu sprijin din partea guvernului – în Anglia)....citeste


 

Marți, echipa Smartbrand a ajuns la „Pedagogic” și Gojdu

Susține scrisoarea de motivație cu diplome!


Emilia Szuszmann (reprezentantul Smartbrand în România), Andrei Baciu (student la Forensic Science and Criminology) și Bogdan Popovici (student la Graphic and Web Design), s-au întâlnit, ieri (marți, 12 ianuarie 2010), cu câteva clase de liceeni de la colegiile naționale „Iosif Vulcan” și „Emanuil Gojdu” din Oradea....citeste


 

Dacă simți că natura merită mai mult, oferă-i și tu ceva!

„Județul Bihor, un mediu curat prin grija tuturor”


Împreună putem realiza primul proiect de anvergură în domeniul protecției mediului, adresat tuturor instituțiilor de învățământ și instituțiilor publice din Oradea și județul Bihor. Acest sistem funcționează ca proiect - pilot la Grădinița nr. 27 – „Voinicelul” din Oradea, iar pentru a fi realizat și implementat la nivel județean este necesară votarea proiectului pe http://www.taraluiandrei.ro/ fiind primul (și momentan singurul) proiect la nivel județean. ...citeste


 

Luni, la Lic. de Artă, marți la „I. Vulcan” și „E. Gojdu”

Elevii orădeni par mult mai interesați să studieze în străinătate, decât anul trecut!


Așa după cum v-am informat, timp de trei zile, Emilia Szuszmann (reprezentant al asociației Smartbrand în România) și-a programat o serie de întâlniri cu liceenii orădeni, viitori absolvenți, de la Liceul de Artă, colegiile naționale „Iosif Vulcan” și „Emanuil Gojdu”, Liceul „Don Orione” și Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, pentru a-i informa în legătură cu oportunitățile pe care le au de a studia în străinătate (la un colegiu sau la o facultate din Anglia, Danemarca, Grecia, Franța, Olanda, Scoția, Þara Galilor, Elveția, Bulgaria, Spania, Italia, Rusia, China sau SUA). ...citeste


 

Mare concurs… MARE!

Comisia Europeană lansează Concursul de filme video dedicate antreprenoriatului european 2010


Suntem din nou în căutarea celui mai creativ film european despre ceea ce înseamnă să fii întreprinzător. Pentru a doua oară, Direcția Generală Întreprinderi și Industrie din cadrul Comisiei Europene invită realizatorii de film cu imaginație să participe la Concursul de filme video dedicate antreprenoriatului european (EEVA 2010). ...citeste


 

Scriere de proiecte

Formare în cadrul programului european „Tineret în Acțiune”


Coordonatorii de proiecte, membrii ONG-urilor care activează în domeniul tineretului, reprezentanții instituțiilor publice implicate în lucrul cu tinerii și reprezentanții școlilor speciale pentru tineri cu dizabilități care sunt interesați să scrie și să depună proiecte pentru finanțare în cadrul programului european „Tineret în Acțiune” sunt invitați să participe la modulele de formare „Scrierea proiectelor în context Tineret în Acțiune”....citeste


 

Între 11 și 13 ianuarie - activități de seminar

Informarea viitorilor absolvenți de liceu despre posibilitatea de a studia în străinătate


Anul școlar 2009 - 2010 este al treilea an de activitate pentru Smartbrand în România (cu sediul la Timișoara). Rezultatul activității noastre constă în 200 de candidați care au plecat prin intermediul nostru în Danemarca, Marea Britanie și Olanda....citeste


 

Vineri, 15 ianuarie 2010

Finala concursului „Maratonul lecturii”


Vineri, 15 ianuarie 2010, începând cu ora 16.00, în holul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea, va avea loc finala concursului „Maratonul lecturii”, organizat de către Secția de copii și tineret. ...citeste


 

Programul Uniunii Europene

„Tineret în Acțiune” în 2009


„Tineret în Acțiune” (Youth in Action) este programul Uniunii Europene care susține activitățile de învățare nonformală pentru tineri, prin finanțarea de proiecte. Programul, cu finanțare de la Comisia Europeană, promovează voluntariatul, inițiativele tinerilor, participarea activă a acestora la nivelul comunității și în cadrul procesului decizional, includerea, dialogul intercultural. ...citeste


 

Cel mai special dar de Crăciun

„Christmas in Charles Dickens’s novels”


O carte este, oricând, un dar potrivit pentru oricine... în orice situație. „Christmas in Charles Dickens’s novels”, cartea Mădălinei Tăut, este cel mai special dar de Crăciun....citeste


 

Comisia lansează

Votul online privind noul logo comunitar pentru produse bio


Începând de astăzi, Directoratul General pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene invită toți europenii să își exprime opțiunea în faza finală a concursului privind logo-ul comunitar pentru produsele bio....citeste


 

Desene pline cu zâmbete

Un zâmbet pentru tine


Zâmbetul este cea mai simplă metodă de socializare. Sâmbătă, 5 decembrie 2009, Lume Buna a prezentat evenimentul adresat românilor din orice oraș din țară sau străinătate - „Un zâmbet pentru tine”...citeste


 

Joi, la ora 19.00, la Pavilionul Unicredit din București

Proiecție - filmul Looking for Langston, al artistului britanic Isaac Julien


Câștigător a numeroase premii, filmul artistului britanic Isaac Julien este în același timp apreciat de critica de specialitate și controversat; o considerație lirică și poetică asupra vieții apreciatului poet al Renașterii din Harlem, Langston Hughes....citeste


 

Un mesaj clar pentru Copenhaga

Europenii doresc ca guvernele să ia măsuri drastice în privința schimbărilor climatice


Europenii și oamenii din întreaga lume au făcut o declarație clară: Guvernele ar trebui să ia măsuri pentru a combate schimbările climatice și, în special, în vederea reducerii nivelurilor emisiilor de CO2....citeste


 

3 decembrie 2009 – 7 februarie 2010, la Pavilionul Unicredit din București

Wakefield Meadows


Deschidere oficială va avea loc joi, 3 decembrie, 2009, la ora 19.00; curator: Anca Mihuleț, theoretical input: Olivia Mihaltianu; participanți: Adrian Alecu (DE/RO)/ Olivia Mihaltianu (RO)/ >projektgruppe< (DE) / SOSka (UA)/ Adrien Tirtiaux (AU/BE)...citeste


 

Un weekend… cu opt expediții

Trei seri de proiecții în Cetatea Oradea


Seară de seară, de vineri până duminică, inclusiv, în Grota Roșie din Cetatea Oradea, au fost programate proiecții despre expediții montane care au avut loc în acest an, la care au participat mai mulți orădeni, după cum aflăm de la Ioana Lucaciu, cea care ne-a lansat invitația. ...citeste


 

Ne-am îndepărtat de istorie și de noi înșine

„Jertfa de sânge a Bihorului”


Distinsul om de cultură și de bine Mircea Bradu, director al Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Bihor, trăgea semnale, cu sau fără laser, ieri (marți, 24 noiembrie 2009), în sala festivă a Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Oradea, la întâlnirea generalilor Inspectoratului Școlar cu directorii de grădinițe și școli. ...citeste


 

Vineri, lansare, la Târgul Gaudeamus

„Vorbe fără glas. Cum facem față pierderilor, separărilor și violențelor din viața noastră”


Editura Ascendent lansează, vineri, 27 noiembrie 2009, la ora 13.30, cartea „Vorbe fără glas. Cum facem față pierderilor, separărilor și violențelor din viața noastră”, scrisă de Cristiana Alexandra Levitchi și Clara Toma. ...citeste


 

Târg de jucării (cu)

Strângere de fonduri pentru copiii talentați


Asociația „Pro Bambini” din Oradea, în parteneriat cu școlile gimnaziale ,,Nicolae Bălcescu”, ,,Oltea Doamna”, nr. 16, nr. 11, Liceul Greco - Catolic și Liceul de Artă din Oradea, organizează, în perioada 24 - 25 noiembrie 2009, între orele 16.30 și 18.30, în holul Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea, un târg de jucării, cu strângere de fonduri destinate copiilor aflați în evidențele Asociației „Pro Bambini”. ...citeste


 

Marți se lansează, la C.N. „Mihai Eminescu” din Oradea

Un CD special, cu monumentele dedicate eroilor care au căzut la datorie în cele două războaie mondiale


Marti, 24 noiembrie 2009, la ora 14, în organizarea Inspectoratului Școlar și a Direcției pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Național, va avea loc, în sala festivă a Colegiului Național „Mihai Eminescu", o întâlnire cu toți directorii de școli și grădinițe din județ, ocazie cu care se va lansa CD-ul, special alcătuit, cu monumentele dedicate eroilor care au cazut la datorie în cele două războaie mondiale....citeste


 

Astãzi, la ora 19.00, la Pavilionul Unicredit din Bucureºti

Economia efortului – proiecþii video


Ioana Niþu & Silvia Vasilescu (curatori) ºi Valerie Soe, Gabriel de la Mora, Diane Nerwen, Les Leveque, Mumia Abu-Jamal (Prison Radio) artiºti – prezintã, astãzi (sâmbãtã, 21 noiembrie 2009), de la ora 19.00, la Pavilionul Unicredit din Bucureºti, Economia efortului, proiecþii video....citeste


 

Sensiblu sprijină copiii nou-născuți din zona Banat – Crișana - Maramureș

„Fii cu inima alături de copii!”


Sensiblu, împreună cu fundația Sensiblu, desfășoară în perioada 15 noiembrie – 31 decembrie 2009 campania națională „Fii cu inima alături de copii”. ...citeste


 

Uniunea Europeană caută să descopere noi talente în jurnalism

Premiul european pentru tinerii jurnaliști 2010 a fost lansat


Direcția Generală pentru Extindere a Comisiei Europene lansează ediția din 2010 a Premiului european pentru tinerii jurnaliști (EYJA). Competiția va recompensa pentru al treilea an consecutiv cei mai buni tineri jurnaliști europeni care abordează tema extinderii europene. ...citeste


 

Marți, 10 noiembrie, la ora 19.00, la Pavilionul Unicredit din București

Viorel Vizureanu – Schiță pentru o tipologie a spațialității


Ceea ce a fost intitulat poate prea pretențios „Schită pentru o tipologie a spațialității”, aș adăuga acum „pentru o tipologie istorică a spațialității”, ascunde practic în substanța sa două părți oarecum independente una de cealaltă, oricum, două părți care și-ar putea găsi fiecare o dezvoltare aparte și care ar putea, fără îndoială (lucru de care se va putea convinge fiecare), să primească efectiv o amploare considerabilă....citeste


 

Astăzi, la Posticum - expoziția Ralucăi Avrămuț,

Poftiți de vedeți ce nu ați mai văzut!


„Urma / Umbra. Transfigurarea obiectului absent” .
Vernisajul expoziției de pictură a Ralucăi Avrămuț va avea loc, astăzi, marți, 3 noiembrie, la ora 17.00, la Posticum (strada Teiului, nr. 26, Oradea), în cadrul proiectului cultural „Visual Kontakt”. ...citeste


 

Astăzi, la Basilica Romano - Catolică „Sf. Maria” din Oradea

Un concert vocal simfonic


Filarmonica de Stat din Oradea iese din tiparele obișnuite, susținând, astă-seară (joi, 29 octombrie 2009, de la ora 19.00), un concert vocal simfonic la Basilica Romano - Catolică „Sf. Maria”. ...citeste


 

Astăzi, la hotel „Continental” din Oradea - prezentare de proiect

Investește în oameni!


Astăzi, joi, 29 octombrie 2009, de la orele 14.00, la hotel „Continental” din Oradea, va avea loc conferința de lansare a proiectului „Formare profesională în domeniul securității în muncă pentru creșterea adaptabilității lucrătorilor și întreprinderilor din județul Bihor”, proiect derulat prin Fondul Social European POSDRU, Axa prioritară 3: Creșterea adaptabilității lucrătorilor și a întreprinderilor, domeniu major de intervenție 3.2: Formare profesională și sprijin pentru întreprinderi și angajați pentru promovarea adaptabilității....citeste


 

In memoriam

Dodi Aursulesei


Expoziția de la Cluj - Napoca a fost un moment foarte frumos, foarte plin de emoția și bucuria împlinirii. A fost întâlnirea cu un mare artist, a cărui timiditate și modestie ascundea o bogăție interioară debordantă. ...citeste


 

Dragi prieteni, vă mulțumim pentru fidelitate!

Marți, am depășit mia de vizitatori unici!


Dragi prieteni, harnici și fideli, cu ajutorul Dumneavoastră, site-ul ovidan.ro a depășit, ieri (marți, 27 octombrie 2009), mia de vizitatori unici înregistrați. Ieri, site-ul nostru a fost vizitat de 1.038 de persoane....citeste


 

Marți, la Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” din Oradea

O manifestare cu parfum de „șezătoare”


Uniunea Femeilor Bihor ne-a invitat ieri (marți, 27 octombrie 2009), în amfiteatrul Bibliotecii Județene „Gheorghe Șincai” din Oradea la șezătoarea „Veșnicia s-a născut la sat”, cum ar spune Lucian Blaga (și cum a scris-o în „Sufletul satului”, „În marea (sa) trecere”... “Copilo, pune-ți mâinile pe genunchii mei./ Eu cred că veșnicia s-a născut la sat./ Aici orice gând e mai încet,/ și inima-ți zvâcnește mai rar,/ ca și cum nu ți-ar bate în piept,/ ci adânc în pământ undeva./ Aici se vindecă setea de mântuire...”...citeste


 

Un studiu despre ce cred directorii de resurse umane că este bine pentru organizație

De ce au nevoie, de fapt, managerii generali


HR Club (www.hr-club.ro) - Asociația profesioniștilor în resurse umane din România, cu sprijinul Daedalus Millward Brown, a lansat rezultatele studiului de parteneriat strategic între funcțiunea de resurse umane și managementul de vârf, în cadrul Conferinței naționale care a avut loc joi, 22 octombrie 2009....citeste


 

Comisia Europeană lansează competiția fotografică

„Europa de Sud - Est: oameni și cultură”


Directoratul General pentru Extindere al Comisiei Europene a lansat la începutul anului 2009 website-ul Southeast Europe: People and Culture (Europa de Sud - Est: oameni și cultură). Scopul campaniei de comunicare este de a promova bogăția culturală a țărilor candidate și potențial candidate la UE din Europa de Sud - Est și pentru a combate prejudecățile legate de acestea. Site-ul web cuprinde articole despre scena muzicii locale, despre producția de filme, despre cărți, specialități culinare și altele....citeste


 

Leul crește chiar și în condiții de criză

Leii orădeni au ajuns … în Africa de Sud


Poate nu ați aflat încă despre un fapt mai puțin obișnuit: timp de cinci luni, familia Ghiuro din Oradea (dna prof. de biologie Daniela Ghiuro, împreună cu soțul) a avut în grijă șase pui de lei…...citeste


 

AG Weinberger propune

Ziua națională a blues-ului – 28 februarie


În plină campanie electorală, când semnăturile se împart între candidații politici ai diferitelor partide, AG Weinberger vă invită la un altfel de vot! Cum nu există o zi internațională a blues-ului în lume, cunoscutul chitarist propune să începem celebrarea acestui gen muzical prin cea dintîi Zi națională a blues-ului din istorie, chiar aici, în România....citeste


 

Pentru studenții din Oradea, Baia Mare și Sighetu Marmației

Programul de burse Fred Robey


Joi, 24 septembrie 2009, în cadrul mesei rotunde ce a avut loc la Camera de Comert și Industrie Bihor, a fost lansată runda a III-a a Programului de burse Fred Robey.
În intervalul 2006 – 2010, filantropul american Fred Robey a donat Rețelei Fundațiilor Carpatice aproximativ 100,000 USD pentru susținerea tinerilor din Euroregiunea Carpatica, respectiv din zonele de frontieră ale celor cinci țări membre: Polonia, Slovacia, România, Ucraina și Ungaria. ...citeste


 

În perioada 13-23 octombrie

Proiect Eco - Fun


În perioada 13 - 23 octombrie 2009, cluburile „Rotaract Iași 2000”, „Rotaract Iași”, „Rotaract Curtea Domnească” și „Interact Iași 2000”, în colaborare cu Facultatea FEAA - Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, organizează cea de-a III-a ediție a proiectului Eco – Fun 2009....citeste


 

Luni, proiecție de gală la Hollywood Multiplex - Lotus Center

„Francesca”, filmul regizat de Bobby Păunescu, a sosit la Oradea


Începând de astăzi (vineri, 16 octombrie 2009), lungmetrajul „Francesca”, în regia lui Bobby Păunescu, este prezent și în cinematografele din Oradea. „Francesca” va fi proiectat la Hollywood Multiplex - Lotus Center în perioada 16 - 29 octombrie. Lansarea va fi marcată de o proiecție de gală – luni, 19 octombrie 2009, la ora 20:00, la Hollywood Multiplex. Regizorul Bobby Păunescu însoțit de actorii Monica Bîrlădeanu, Dorian Boguță și Mihai Dorobanțu vor fi prezenți la proiecție și vor intra în dialog cu cinefilii orădeni....citeste


 

HR Club a lansat WWW.HR-CLUB.RO

Primul centru online de resurse umane din România


HR Club - Asociația profesioniștilor de resurse umane din România - a lansat, marți, 13 octombrie 2009, primul portal de Resurse Umane din România www.hr-club.ro....citeste


 

De astăzi, Salonul internațional Eco Agricultura

INDAGRA FARM 2009, Romexpo București


Bioma Agro Ecology Co organizează, în perioada 14 - 18 octombrie 2009, salonul internațional Eco Agricultura, ce se va desfășura în cadrul celei de-a 14-a ediții a Târgului internațional INDAGRA FARM – Romexpo București....citeste


 

Good for students. Good for school

„Să învățăm într-o școală sigură și sănătoasă”


Joi, 8 octombrie 2009, a avut loc, la Iași, seminarul „Să învățăm într-o școală sigură și sănătoasă”, organizat (de drd. ing. Andrei George Albulescu, prof. dr. ing. Constantin Baciu, drd. ing. George Daniel Tanasievici, drd. ing. Gabriela Căldărescu) în cadrul campaniei „Săptămâna europeană pentru securitate și sănătate în munca – 2009”....citeste


 

Săptămâna națională a participării active a tinerilor

„Prinde gustul participării!”


Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) organizează, în perioada 17 - 24 octombrie 2009, Săptămâna națională a participării active a tinerilor (SNPAT). ...citeste


 

EU-OSHA a publicat rezultatele unui sondaj de opinie

Ce cred europenii despre condițiile lor de muncă?


Bilbao, 6 octombrie /2009
Ce cred europenii despre condițiile lor de muncă?
Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă (EU-OSHA) a publicat recent rezultatele unui sondaj de opinie la nivel european privind securitatea și sănătatea la locul de muncă. ...citeste


 

Săptămâna mondială a vieții sălbatice

Sâmbătă și duminică, la Grădina Zoologică din Oradea…


Grădina Zoologică din Oradea pune la dispoziția copiilor și a tuturor celor interesați, cu ocazia Săptămânii mondiale a vieții sălbatice (1 – 7 octombrie) și a Zilei internaționale a animalelor, în perioada 3 - 4 octombrie 2009, între orele 11.00 și 13.00, ghizi pentru a afla detalii despre animalele care trăiesc în Zoo. Expunerile vor fi făcute de ghizii Dana Ghiuro și Duna Iosif, atât în limba română, cât și în limba maghiară....citeste


 

Un sondaj (pentru)

Identificarea provocărilor legate de managementul oamenilor


Asociația HR Management Club (www.hr-club.ro), cu sprijinul Daedalus Millward Brown, a lansat un sondaj la nivel național prin care se urmărește identificarea provocărilor legate de managementul oamenilor, precum și evaluarea oportunității pe care o au directorii de resurse umane de a deveni parteneri strategici pentru managementul de vârf....citeste


 

Rezultatele studiului „Creating people advantage in times of crisis”

Specialiștii în resurse umane au găsit soluția pentru revenirea din criză


Un studiu realizat în companiile din Europa pune în lumină principalele provocări pe care le întâmpină specialiștii în resurse umane și cristalizează planul de acțiuni care trebuie adoptat de corporații pentru a face față recesiunii globale.
Dezvoltarea capacității de leadership, managementul talentelor și capitalizarea pe imaginea de brand a angajatorilor reprezintă principalele trei preocupări ale HR-ului românesc în perioada crizei....citeste


 

Vineri seara, la “No Problem” din Oradea

Puya și al său album de „Românisme”


“TOP PRESS - media, pr & events – prezintă, în perioada 19 - 21 iunie 2009, Zilele comunei Oșorhei, ediția I, lângă terenul de fotbal din localitatea Alparea. În program: M&Q, David Bryan, Puya, David Deejay, Danger, Top Secret și concerte de muzică populară. Cu Puya ne întâlnim și la evenimentul de lansare a noului său album – „Românisme” - pe care se regăsește celebrul hit „Undeva-n Balkani”, vineri, 19 iunie, ora 23.00, la Disco „No Problem”. ...citeste


 

Direcția județeană de Statistică Bihor

Anuarul statistic al județului Bihor


A fost finalizat Anuarul statistic al județului Bihor, ediția 2008, cu datele definitive pe 2007, lucrare de referință în sistemul publicațiilor statistice, care pune la dispoziția opiniei publice informațiile cele mai reprezentative ale cercetărilor și anchetelor statistice realizate de D.J.S. Bihor în anul 2007 și în anii precedenți....citeste


 

O nouă competiție de proiecte de antreprenoriat social

Și tu poți să fii lider!


Junior Achievement România lansează, cu sprijinul Vodafone, a noua ediție a competiției de proiecte de antreprenoriat social – „Să fii lider”, primul program de antreprenoriat social desfășurat în licee și facultăți din România. ...citeste


 

Din 2 februarie

Sistem E-Terra la OCPI Bihor


Oficiul de Cadastru ºi Publicitate Imobiliarã Bihor introduce începând de luni, 2 februarie 2009, Sistemul integrat de cadastru ºi publicitate imobiliarã E-Terra. Proiectul are ca obiectiv implementarea unui sistem informatic de evidenþã a proprietãþii, oferind accesul simplu ºi rapid la informaþiile din domeniul imobiliar. Sistemul integrat de cadastru ºi publicitate imobiliarã E-Terra asigurã construirea bazei de date grafice a cadastrului general ºi conversia cãrþilor funciare de pe formatul pe hârtie pe cel digital. ...citeste


 

Astăzi, lansare de carte la Biblioteca Petre Dulfu din Baia Mare

De la regimul comunist la regimul Iliescu


Editura RAO și Biblioteca județeană “Petre Dulfu” din Baia Mare vă invită la întâlnirea cu Virgil Măgureanu și Alex Mihai Stoenescu, autorii cărții „De la regimul comunist la regimul Iliescu"....citeste


 

Astăzi, la sala Filarmonicii de Stat din Oradea,

Lansare de album - „Ninge cu steluțe”


Asociația „Meda Music” și soliștii săi vor fi alături, astăzi (vineri, 5 decembrie 2008), de compozitorul Gabriel Băruța, la lansarea albumului său de autor „Ninge cu steluțe” (care conține 18 piese muzicale), după cum am aflat de la prof. Meda Horjan....citeste


 

În curând, va veni spre noi

„Moș Crăciun astronaut”


...”călătoria printre stele este atractivă pentru orice copil. Copii sau adulți suntem fascinați deopotrivă de tainele Universului în care trăim. Iar miracolul Crăciunului amplifică aceste taine.
Ne-am gândit că în călătoria cu Moș Crăciun, devenit astronaut, într-o navetă spațială, copiii vor fi însoțiți de părinți sau de bunici și astfel, temele propuse de noi pentru fiecare seară (între 6 și 24 decembrie) vor prilejui un timp de joacă al copilului împreună cu un părinte sau un bunic, sporind magia sărbătorilor de iarnă. ...citeste


 

Pictas Interactive introduce un concept revoluționar pe piața de publicitate din România

Instalațiile de artă în campaniile de promovare outdoor


Agenția de publicitate full-service, Pictas Interactive, introduce în premieră pe piața din România conceptul de instalații de artă (Art Installations), ca parte a unei campanii de promovare outdoor. Puțin exploatate ca alternativă la metodele publicitare tradiționale, chiar și la nivel mondial, instalațiile de artă vor fi folosite de Pictas Interactive pentru a promova noul complex rezidențial Sky Turn din Brașov, în luna decembrie a acestui an....citeste


 

GoldFM

Începe numãrãtoarea inversã


În putin timp, iubitorii de muzicã Oldies vor avea o alternativã de calitate la oferta muzicalã FM existentã. Luni, 27 octombrie 2008, ora 07.00, dimineaþa, va emite pentru prima datã GoldFM. ...citeste


 

“Freamăt de timp”

“Ce enigmatică ești, femeie...”


Editura 3 D lansează o provocare pentru antologia semestrială “Freamăt de timp”.
Cei interesați pot trimite un număr nelimitat de creații personale, atât în vers alb, cât și în vers classic pe adresa freamatdetimp@editura3d.ro până la data (limită) de 31 august 2008. ...citeste


 

Stop Prejudecăților despre Etnia Romă! - (SPER)

Rom European (nr. 1 și 2)


“Stop Prejudecăților despre Etnia Romă!” – SPER – este mesajul pe care îl propune campania de informare și conștientizare a Guvernului României finanțată din fonduri Phare (mesaj cu care se deschide și primul număr al ziarului “Rom European”, același nume pe care l-ați auzit, probabil, la TVR1, o emisiune tv care se difuzează sâmbăta, începând cu ora 12.00, dar și o emisiune radio, care se difuzează, în fiecare joi, pe Radio România Regional. ...citeste


 

Sâmbãtã, la ora 24.00, la Librãria Humanitas din Oradea

A fost lansat Harry Potter ºi talismanele morþii


Dacã pe 21 iulie 2007 (la ora 2.00, noaptea) a fost lansat la Librãria Humanitas din Oradea cel de-al VII-lea volum Harry Potter, versiunea în limba englezã - "Harry Potter and the Deathly Hallows", sâmbãtã/duminicã (1/2 decembrie, la ora 24.00), a avut loc lansarea versiunii în limba românã - "Harry Potter ºi talismanele morþii"....citeste


 

Vineri, la sala multifuncțională din Cetatea Oradea

Lansare de carte - „Pasul și ceasul…”


Primăria Oradea, Editura Duran’s și dr. Dumitru Sim au pus la cale vineri, 9 noiembrie 2007, în Grota Roșie (sala multifuncțională) din Cetatea Oradea, lansarea cărții Pasul și Ceasul. Aspecte ale percepției spațiului și timpului în comunitățile rurale din Crișana secolelor XVIII-XIX....citeste


 

Sâmbătă, 15 septembrie, Patricia și-a lansat volumul de debut

„Dialog cu sufletul”


Patricia Lidia (Anonimous) a ținut să-ți lanseze volumul de debut, intitulat „Dialog cu sufletul”, chiar în liceul pe care l-a absolvit, și la o dată emblematică, 15 septembrie - zi de debut (pentru toți elevii, chiar dacă, anul acesta, cursurile au început în 17 septembrie)....citeste


 

Din Pirinei până la Atlantic

„Pelerini la Santiago de Compostela”


Este titlul cărții pe care Ramona Venturini, astrolog în Timișoara la Asociația de Metafizică Geea Life, a publicat-o recent în urma experienței pe care a avut-o în vara lui 2006. Decizia de a ajunge la Santiago de Compostela a luat-o în 2005, iar timp de un an a adunat banii necesari. ...citeste


 

Oradea, o comoară redescoperită -

Tinerii și patrimoniul orădean în mileniul III


“Micul Paris”, cum era denumită Oradea Mare la începutul secolului trecut sau “Mica Vienă”, cum i-a spus doamna ing. Aurora Tabacu, face obiectul unui proiect lansat, astăzi (miercuri, 16 mai), de Asociația pentru Cultură, Educație și Dezvoltare “ACCENT” din Oradea, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea - Direcția Patrimoniu, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate la sala multifuncțională din Cetatea Oradea....citeste


 

Joi, la Sala Polivalentă din Capitală

Deschiderea salonului BABY EXPO


Cea de-a 8-a ediție de primăvară a salonului Baby Expo se va deschide, joi, 22 martie, la Sala Polivalentă din Capitală. Expoziția va putea fi vizitată zilnic, până duminică (inclus), între orele 10.00 și 19.00. ...citeste


 

miercuri, 9 octombrie 2024, 16:42:58 Ora de vară a Europei de Est