Menu

Arhiva

Din:

Pana in:

Stiri

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
13 aprilie 2024

Concurs național pentru profesori, în programul LifeLab.

Premii pentru cadrele didactice care documentează și argumentează folosirea la clasă a fișelor educaționale cu aplicații practice de educație financiară la mai multe discipline
Banca Comercială Română (BCR) anunță extinderea programului LifeLab la nivel național, potrivit comunicatului de presă transmis cu ocazia Zilei Educației Financiare. Proiectul își propune să recompenseze profesorii care integrează noțiuni de educație financiară și discuțiile despre bani și comportamente financiare responsabile în predarea disciplinelor lor, la clasă.
Petiția pentru introducerea educației financiare în materiile predate la școală este deschisă și sunt invitați să o semneze cei care vor să susțină această schimbare.
Se pot înscrie toți profesorii care vor să le ofere elevilor lor abordări interesante, captivante și ancorate în realitate, chiar la disciplinele pe care le predau, indiferent de ciclul de învățământ, din orice școală și grădiniță.
Pentru a se înscrie, trebuie doar să își creeze un cont pe platforma Școala de Bani, să descarce materialele educaționale deja publicate în proiectul LifeLab, potrivite pentru materia pe care o predau și să le aplice la clasă.
Evident, profesorii care se înscriu trebuie să documenteze acest demers didactic prin fotografii sau clipuri video, realizate în timpul implementării fișelor la ore, să urce fișierele pe un link de transfer. Apoi, datele profesorului și o mică descriere despre cum a decurs ora și link-ul de transfer vor trebui completate pe pagina proiectului.

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
28 martie 2024

Regulile pentru gradația de merit a profesorilor se vor modifica „într-un timp relativ scurt”, anunță Ligia Deca: Nu putem să venim cu revoluții acolo
Ligia Deca, ministrul Educației, a declarat luni, 25 martie, în cadrul unei conferințe de presă, că metodologia gradației de merit pentru profesori va fi revizuită și „e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt”. Pe 11 martie 2024, Ligia Deca spunea că în Ministerul Educației au loc discuții în prezent cu privire la „regândirea gradației de merit” și „regândirea treptelor de salarizare” a profesorilor.
Amintim că ordinul de ministru cu noile reguli pentru gradația de merit a profesorilor, programat să apară de Ziua Păcălelii, în acest an, a fost mutat pe 2 aprilie de Ministerul Educație, potrivit unui document publicat în Monitorul Oficial.
Ministrul Educației a spus luni că lucrează cu specialiștii OCDE pentru un cadru de evaluare de performanță potrivit pentru România: „Un alt sfat al lor este ca acest cadru să nu fie implementat brusc. Este nevoie de pilotare, este nevoie de timp de acomodare și este nevoie de predictibilitate pentru cadrele didactice”, a spus Deca.
„Prima discuție pe care o avem în acest sens este cea legată de revizuirea metodologiei gradației de merit, e un ordin de ministru care trebuie emis într-un timp relativ scurt. Și acolo avem prima discuție. Sigur, nu putem să venim cu revoluții acolo, pentru că, practic, e nevoie de un pic de timp să mergem pe recomandările OCDE.
Recomandările OCDE vorbesc și despre corelarea etapelor de promovare în carieră cu standarde profesionale, deci este vorba de o construcție a carierei didactice mai amplă, este vorba de timp pentru a putea avea rezultate obiective, de tipul evaluării standardizate pentru elevi, ca să poți să ai oglinda valorii adăugate la clasă. Și ne propunem, sigur, să venim cu o serie întreagă de propuneri, dar, din nou, aceste schimbări nu se pot întâmpla peste noapte”, a precizat Ligia Deca...

Ce aflăm de la Edupedu, care publică știri la zi despre educație...
12 martie 2024

Peste 12.000 de profesori și aproape 170.000 de elevi și studenți, parte din proiectele educaționale ale organizației Școala de Valori, în cei 14 ani de activitate (P)
Într-o lume într-o continuă schimbare, Școala de Valori continuă și ea să își împlinească misiunea de a călăuzi tinerii să învețe să devină creatorii propriilor vieți. Cu o experiență de 14 ani în crearea de proiecte educaționale, Școala de Valori a impactat pozitiv viața celor aproape 170.000 de elevi și studenți, precum și a celor aproximativ 12.000 de profesori.
Școala de Valori este o asociație non-guvernamentală înființată în 2009, care și-a oficializat activitatea în 2010, începând cu proiectul GROW, acum cunoscut sub numele de growedu.ro. Începând cu anul trecut, asociația și-a extins misiunea și în Diasporă. L’école des Valeurs este primul avanpost Școala de Valori în spațiul european, cu scopul de a susține dezvoltarea personală și profesională a românilor care trăiesc în Diasporă: https://lecoledesvaleurs.eu/ .

Școala de Valori rămâne implicată în susținerea educației la nivel european și în implementarea de proiecte Erasmus Plus, cu accent pe integrarea tinerilor pe piața muncii, deoarece învățarea continuă centrată pe valori este cheia cu care tinerii pot să-și atingă sau, de ce nu, să își depășească potențialul maxim.

În decursul celor 14 ani, Școala de Valori a fost alături de elevii din școala primară la cei din liceele tehnologice sau teoretice, i-a susținut în procesul de alegere a traseului educațional și de carieră. Studenții au cunoscut procesul de transformare al proiectelor Școala de Valori și, acum, sunt gata să fie antreprenori sau angajați cu competențe antreprenoriale, care știu că locul lor este într-un domeniu care să fie în armonie cu abilitățile lor personale. Pentru că profesorii sunt cheia dezvoltării elevilor, Școala de Valori se implică în crearea unor experiențe educaționale unice, interactive și inspiraționale, care vizează nu doar formarea inițială dar și pe cea continuă, adresând competențele de care au nevoie pentru a lucra cu elevii contemporani.

Credem cu tărie în puterea oamenilor de autodepășire...

Evenimente | 2015

Artmark Historical Estate lansează albumul cu același nume

De la Brătianu la Brâncuși, de la Cantacuzino la Ceaușescu


Artmark Historical Estate lansează albumul cu același nume, care reunește toate monumentele din portofoliu sub o inițiativă inovatoare de a crea o carte contemporană dedicată caselor aparent uitate în istorie. ...citeste


 

,,Şcoala pentru părinţi”

La Centrul de Îngrijire de Zi


În data de 16.12.2015 la Centrul de Îngrijire de Zi Oradea a avut loc o acţiune pentru promovarea unei relaţii pozitive între părinţi şi copii. ...citeste


 

În spiritul Sfintei Sărbători a Crăciunului

,,Zâmbetul de sărbători”


La inițiativa PES activists România, a demarat Campania ,,Zâmbetul de sărbători" aflată la a II-a ediție, campanie la care a răspuns cu bucurie și căldură sufletească Filiala PES Activists Oradea-Bihor. ...citeste


 

La Baia Mare și Sighetu Marmației

Moș Crăciun e rocker!


Se apropie sărbătorile de iarnă și, așa cum ne-au obișnuit în fiecare an (din 2007 și până în prezent), formația DIRTY SHIRT va organiza o nouă ediție Moș Crăciun e rocker, atât în Baia Mare, cât și la Sighetu Marmației....citeste


 

Mai sunt două săptămâni pentru nominalizare

Premiul Mentor pentru Excelența în Educație


Premiul Mentor pentru Excelența în Educație se acordă acelor profesori sau antrenori care au descoperit și au lansat tinere talente și le-au sprijinit primii pași atât intelectual cât și moral. Excelența educativă a acestor profesori, antrenori, mentori a condus generații întregi spre succes, activitatea lor a rămas însă în umbră, fără recompense morale sau materiale în măsura efortului depus....citeste


 

Încă o cărămidă pentru construcția C.S.I.Î. Paliativă

Sâmbătă, la Filarmonica de Stat, Concertul de colinde ,,Lumina Lumii”


De Crăciun, puteți dărui o cărămidă pentru construcția Centrului cu Servicii Integrate de Îngrijire Paliativă din Oradea. ...citeste


 

Marți, licitația

Moștenirea unui samurai în licitație la București


Onoare, respect faţă de cuvântul dat, spirit de sacrificiu şi dispreţ total faţă de moarte. Acestea erau calitățile care transformau un războinic obișnuit într-un samurai veritabil, însă ceea ce le-a adus faima în întreaga lume a fost costumul pe care samuraii îl purtau în luptă. ...citeste


 

Duminică, 20 decembrie, la sala „Florica Ungur”

Spectacolul „Dăruiește un zâmbet de Crăciun!”


Clubul caritabil Leo ,,Black Eagle" Oradea în parteneriat cu Primăria Oradea organizează duminică, 20 decembrie 2015, spectacolul „Dăruiește un zâmbet de Crăciun!"...citeste


 

Marți, la Galeria de Arte Vizuale Oradea

Cea de-a XIV-a ediție a Târgului de Artă și cadouri de Crăciun


Oferta noastră, așa cum ne-am obișnuit publicul deja format de-a lungul a cinci ani și 13 ediții, va fi în primul rând cu obiecte de artă semnate de către câțiva artiști profesioniști, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Oradea: icoane, cruci, pictură de şevalet, pictură pe sticlă în tehnica vitro, sculptură mică și obiecte decorative....citeste


 

Cadouri cu tâlc

Un inel de peste 100.000 dolari


Licitația de Crăciun se poate mândri cu două vedete foarte prețioase din punct de vedere istoric. ...citeste


 

Vineri, la Teatrul ,,Regina Maria”

Festivalul ,,Asta-i datina străveche’’, ediția a VI-a


Asociaţia Pro Bambini din Oradea organizează vineri, 11 decembrie 2015, de la ora 17.00, la Teatrul Regina Maria, a VI-a ediţie a Festivalului Naţional de Datini şi Obiceiuri de Crăciun şi Anul Nou ,,Asta-i datina străveche''. Intrarea este liberă....citeste


 

Între 4 și 8 ianuarie 2016

Școală de iarnă gratuită ,,I m the world” la Eurolingva


Centrul de limbi străine Eurolingva organizează Școala de iarnă I'm the world pentru copii între 6 și 12 ani. ...citeste


 

Femeile social-democrate bihorene au organizat

Dezbatere privind combaterea violenței domestice


Sala mare a Instituției Prefectului Bihor s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei aproximativ 200 de participanți la dezbaterea cu tema „Împreună, împotriva violenței!" desfășurată, în data de 25 noiembrie 2015, la inițiativa Organizației Femeilor Social Democrate din municipiul Oradea (O.F.S.D. Oradea) și a europarlamentarului Emilian Pavel. ...citeste


 

Duminică, în fața Bisericii din Coada Lacului

Protestul unor proprietari de case de la Coada Lacului


Datorită faptului că primarul din Bulz nu a binevoit să ne respecte dreptul constituțional la liberă exprimare, neacordându-ne dreptul la a manifesta pașnic, noi, cei peste o sută de persoane ce și-au confirmat participarea, am hotărât, de comun acord, ca protestul nostru să aibă loc, nu marți, cum am anunțat anterior, ci duminică, 29 noiembrie 2015, începând cu ora 12.00, în fața Bisericii din Coada Lacului, imediat după terminarea Sfintei Slujbe. ...citeste


 

În perioada 2 - 22 decembrie

,,O cană de fericire” - ediția a șaptea


,,O cană de fericire" este un proiect caritabil iniţiat de către Rotaract Club Oradea, alături de cluburile Rotary şi Interact Oradea, având sprijinul Primăriei Oradea....citeste


 

Vineri, la Galeria de Arte Vizuale Oradea

Prima ediţie a expoziţiei de grup StagiART


Uniunea Artiştilor Plastici din România( Filiala Oradea) vă invită să luaţi parte la prima ediţie a expoziţiei de grup intitulată StagiART, care va avea loc vineri, 27 noiembrie 2015, ora 18.00, la Galeria de Arte Vizuale Oradea (Str. Republicii, Nr. 15)....citeste


 

Andre Rieu din nou în România

Artistul lansează DVD-ul concertului susținut în Piața Constituției


Vineri, 27 noiembrie, la ora 15.00, te întâlnești cu André Rieu în foaierul Grand Cinema & More și obții autograful său pe exemplarul DVD-ului André Rieu - Live în București. Toate veniturile realizate în urma vânzării acestui dvd vor fi donate victimelor din Club Colectiv. ...citeste


 

Vineri, la Liceului Teologic Penticostal Betel

Conferința finală a proiectului Dezvoltarea abilităților de viață ale tinerilor în contextul dezvoltării durabile


Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Bihor (beneficiar), Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile și Asociația REPER21 (parteneri) organizează, vineri, 27 noiembrie 2015, între orele 10.00 și 14.30, la sala festivă a Liceului Teologic Penticostal Betel (Str. General Nicolae Șova, Nr. 6), conferința finală a proiectului ,,Dezvoltarea abilităților de viață ale tinerilor în contextul dezvoltării durabile"....citeste


 

Marți,

Obiecte ale Mareșalului Ion Antonescu în licitație


,,Să ne toarcem din credinţa în Dumnezeu şi Justiţie drumul viitorului", spunea Ion Antonescu la începutul perioadei de conducător al Statului. ...citeste


 

Cursul care salvează vieți

Peste 500 de elevi din patru județe vor urma la școală un program de educație rutieră


540 de elevi din județele Argeș, Bihor, Cluj și Dâmbovița vor înțelege riscurile la care sunt expuși în trafic și cum pot preveni accidentele rutiere....citeste


 

În pragul Crăciunului,

Cristi Minculescu & IRIS, în concert la Sala Palatului


În pragul Crăciunului, Cristi Minculescu & IRIS concertează în stilul rock-simfonic, la Sala Palatului, Rockolinde Simfonic, 22 decembrie, ora 20.00....citeste


 

Duminică, 22 noiembrie, ora 12, la Târgul de Carte Gaudeamus

Lansarea autobiografiei lui Johan Galtung


Duminică, 22 noiembrie, ora 12, la Târgul de Carte Gaudeamus, va avea loc lansarea autobiografiei lui Johan Galtung....citeste


 

Astăzi, ora 17.00, la Primăria Oradea,

Se lansează Proiectul internaţional NONVIOLENŢA


Uniunea Femeilor Bihor, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, Inspectoratul Şcolar Bihor, Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria Municipiului Oradea, vă invită să participaţi la lansarea Proiectului internaţional NONVIOLENŢA, în data de 19 noiembrie 2015, de la ora 17.00, în sala mică a Primăriei Municipiului Oradea....citeste


 

Joi, la licitație

Biroul fondatorului și primului director al BNR, scos la licitație


Alături de prietenii lui apropiați, I.C. Brătianu și C.A. Rosetti, Carada pune bazele viitorului Partid Național Liberal și se ocupă de tot ce însemnă începuturile Băncii Naționale, de la legea de funcționare, până la construcția clădirii și fabricarea primelor bancnote....citeste


 

În premieră

DEEECollect este prima aplicație de colectare a deșeurilor electrice care susține educația de mediu în România


Românii care vor să se protejeze de poluare pot ajuta Patrula de Reciclare să realizeze DEEECollect, prima aplicație de colectare a deșeurilor electrice, aplicație care susține și educația de mediu în România....citeste


 

Astăzi, la C.C.A. „George Topîrceanu”

Întâlnire aniversară, CIC la zece ani


De fapt, sărbătorirea unui deceniu de la înfiinţarea Clubului va avea loc în decembrie, de data aceasta - miercuri, 11 noiembrie, ora 16.00, la Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu" - va avea loc o „întâlnire pregătitoare", cu protagonişti numai din Curtea de Argeş....citeste


 

,,Voci pentru Hospice” și mulțumiri

Construim Centrul Hospice din Oradea cărămidă cu cărămidă!


Fundaţia Hospice Emanuel a organizat sâmbătă, 7 noiembrie, la capela Universităţii Emanuel concertul de caritate ,,Voci pentru Hospice" 2015, oferind participanţilor posibilitatea de a ,,cumpăra" simbolic cărămizi pentru construcţia centrului de îngrijire paliativă. ...citeste


 

Astăzi plantăm 100 de puieți de castan

Proiectul 100 TREES


Rotaract Club Oradea este constant preocupat de mediul înconjurător și conștientizează importanța pădurilor. Pădurea este pentru oameni unul dintre cele mai prețioase lucruri din lume. ...citeste


 

Astăzi și mâine

Proiecții video marca Visual Container


Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Oradea, vă invită marți, 3 nov. și miercuri, 4 nov. 2015, între orele 18-21, la Muzeul Ţării Crişurilor, să vizionați proiectiile video marca Visual Container, în cadrul celei de-a VI-a ediții a Video Art Event cu titlul hypnotic.frames. ...citeste


 

Noi am făcut un million!

Dă și tu un telefon, nu arunca la tomberon!


Cu acest apel, 15.600 de copii și tineri voluntari încep să mobilizeze românii la colectarea selectivă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) în cursa către un nou record. ...citeste


 

În cadrul campaniei ,,Vine școala bine-mi pare!

Rechizite pentru copiii nevoiași


În perioada septembrie - octombrie 2015, Asociația Piticot a oferit câte un ghiozdan complet echipat unui număr de 88 de copii din toată țara, beneficiari ai ONG-ului. ...citeste


 

„Stradă la Vitre”, de Petrașcu, iese la vânzare

O nouă operă din celebra colecție Romașcu, proprietarul „Cumințeniei Pământului” de Brâncuși


Licitația de Toamnă - Top 100 Mari Maeștri ai Artei Românești readuce în prim plan numele unui important colecționar român și proprietarul celei mai importante opere de Constantin Brâncuși aflate încă în România (,,Cumințenia Pământului") - unul dintre ctitorii Bucureștiului modern, inginerul constructor Gheorghe Romașcu. ...citeste


 

În mai multe locaţii din capitala Suediei

Artistul român Vlad Basalici în selecţia oficială a Stockholm Fringe Festival (STOFF)


Institutul Cultural Român de la Stockholm susţine prezenţa artistului vizual român Vlad Basalici la Festivalul de Fringe din Stockholm, STOFF. ...citeste


 

Sâmbătă, au intrat în posesia premiilor!

Câștigătorii campaniei ”Gazprom îți oferă premii de campion”


Sâmbătă, 16 octombrie 2015, în stația Gazprom localizată pe Centura Bucureștiului, a avut loc evenimentul de premiere a celor treisprezece câștigători ai campaniei "Gazprom îți oferă premii de campion"....citeste


 

Sâmbătă, la Orăşelul Copiilor

S-a deschis tabăra piţigoilor şi piţiguşilor


„Piţigoii mari şi mici din „Ceata lui Piţigoi" s-au întâlnit sâmbătă, 10 octombrie 2015 pentru a reîncepe activităţile ocupaţionale, creative, culturale şi educative şi în acest an şcolar 2015/2016....citeste


 

Joi, la Galeria de Arte Vizuale Oradea

Vernisajul expoziţiei „Decoraţii, Trăire, Simbol”, semnată de artista Anca-Ioana Copăcean


Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Oradea, vă invită joi, 15 octombrie 2015, de la ora 18, la Galeria de Arte Vizuale Oradea (Str. Republicii, Nr. 15 – lângă Papa’s) la vernisajul expoziţiei „Decoraţii, Trăire, Simbol”, semnată de artista Anca-Ioana Copăcean. ...citeste


 

Implică-te! Fii voluntar! Ajută-ne!

Asociaţia Piticot caută voluntari


Asociaţia Piticot organizează joi, 22 octombrie 2015, a V-a ediţie a Concursului şcolar judeţean „Învaţă bine". ...citeste


 

Astăzi, la Noua Acropolă,

Curs de introducere în studiul comparat al filosofiei şi al psihologiei


Astăzi (marţi, 13 octombrie 2015), ora 18.30, la sediul Asociaţiei Noua Acropolă (Piaţa Unirii, Nr. 5, Ap. 10 - interfon, lângă Banca Piraeus) vă invită să participaţi la un curs de introducere în studiul comparat al filosofiei şi al psihologiei. ...citeste


 

Prezentare filosofică: Frumusețe. Eleganță. Armonie

Astăzi - Atelier teoretic şi practic: Ikebana - arta aranjamentelor florale


Sâmbătă, 10 octombrie 2015, ora 11.00, la sediul Asociaţiei Noua Acropolă (Piața Unirii, Nr. 5, Ap. 7, interfon 10) organizăm Atelier teoretic şi practic: Ikebana - arta aranjamentelor florale....citeste


 

Duminică, Campanie pentru sănătatea sânilor

Oradea intră în lupta pentru sănătatea femeilor


Duminică, 11 octombrie 2015, Oradea se alătură Campaniei pentru Sănătatea Sânilor printr-un eveniment de informare organizat de echipa locală AVON Cosmetics România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea. ...citeste


 

Rotaract - un club cu inimă mare!

Un nou proiect la început de nou an şcolar


Odată cu venirea toamnei, ca în fiecare an, Rotaract Club Oradea are grijă ca unii copii, cu o situaţie financiară precară, să aibă materialele necesare noului an şcolar. ...citeste


 

Miercuri, concert Klezmer multicultural

De prin lume adunate


Actorul Andrian Locovei v[ invită la Concert Klezmer multicultural - DE PRIN LUME ADUNATE, care va avea loc miercuri, 7 octombrie 2015 de la ora 20, în Cetatea Oradea, pe scena mobilă. ...citeste


 

De Ziua mondială a zâmbetului

„Aleg să zâmbesc!”


Vă invităm la evenimentul „Aleg să zâmbesc!" organizat de echipa formată prin programul Femina al Fundaţiei Comunitare Oradea - mentor Bianca Puşcaş şi mentee Moga Ioana Alexandra! ...citeste


 

În perioada 30 septembrie - 4 octombrie, la Băile Felix

Conferinţa Naţională de Medicină de Urgenţă şi Salvări în Situaţii Speciale „Search and Rescue 2015” – ediţia a VII-a


Cea de-a şaptea ediţie a Conferinţei Naţionale de Medicină de Urgenţă şi Salvări în Situaţii Speciale „Search and Rescue 2015" va avea loc în perioada 30 septembrie - 4 octombrie 2015 la Băile Felix (Hotel International)....citeste


 

„Dirty Shirt - 20 de ani”

Formaţia Dirty Shirt a lansat videoclipul melodiei Maramu


Aşa cum ne-a promis, formaţia DIRTY SHIRT a lansat videoclipul piesei Maramu'. ...citeste


 

Guvernul Orban, interesat de licitaţia Artmark?

Cine n-are noroc aparat de bruiaj să-şi ia în loc!


Chiar dacă piaţa aparatelor de bruiaj s-a diversificat în ultimii ani, Artmark propune amatorilor de obiecte de colecţie un curios dispozitiv de bruiaj, perfect funcţional, utilizat de serviciile de inteligenţă maghiare în anii ´40. ...citeste


 

Sub umbrela JA România

Peste 5.600 de liceeni (din 5 ţări) vor învăţa să devină antreprenori sociali


Elevii de la Colegiul Economic „Partenie Cosma" din Oradea vor lua parte la un proiect-pilot de antreprenoriat social, în care vor învăţa cum să înfiinţeze business-uri sociale de succes. Proiectul Social Enterprise 360 va fi ulterior replicat în 60 de licee din ţară şi în alte cinci state europene, implicând peste 5.600 de liceeni şi 450 de profesori, care vor folosi metode learning by doing pentru a învăţa să lanseze proiecte de afaceri cu impact social puternic....citeste


 

În cadrul proiectului „Sprijinirea şi dezvoltarea spiritului artistic la tineri

Expoziţia de pictură de la Bibliotecă


Asociația Tinerilor Maghiari din Oradea, în parteneriat cu Fundația „Euroregiunea Bihor - Hajdú-Bihar" Oradea şi Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai", organizează în perioada 15-25 septembrie 2015 expoziția de pictură din cadrul proiectului „Sprijinirea şi dezvoltarea spiritului artistic la tineri"....citeste


 

Începând cu 1 ianuarie,

Evenimente interactive sub umbrela „Noul Cod Fiscal...”


Pe fondul intrării în vigoare a noului Cod Fiscal, începând cu 1 ianuarie 2016, Deloitte România vine în sprijinul comunităţilor de business locale prin organizarea unor evenimente interactive şi seminarii pe această temă în marile oraşe ale ţării, sub umbrela „Noul Cod Fiscal. Noul Cod de Procedură Fiscală. Pe locuri. Fiţi gata. Start!"...citeste


 

Vă invităm la

Un „maraton” filosofic


Filosofia promovată de Noua Acropolă reprezintă, mai presus de toate, un mod de viaţă accesibil tuturor şi care constă în aplicarea învăţăturilor înţelepţilor din toate timpurile. Aplicarea cunoştinţelor formează o persoană mai bună, capabilă, astfel, să construiască o lume mai bună....citeste


 

10 motive pentru care

Nu trebuie să rataţi concertul special „An Evening With Machine Head”


Machine Head a fost intemeiată în Oakland, California în 1991 de către Robb Flynn (voce/chitară) şi Adam Duce (bas). Încă de la primul album, „Burn My Eyes", formaţia a strâns o bază solidă de fani şi s-a remarcat ca un adevărat stâlp al mişcării groove/thrash metal....citeste


 

Începând cu acest an şcolar

Certificatele Cambridge echivalează cu nota 10 intrarea în clasa a V-a la program de engleză intensiv


Începând cu acest an şcolar metodologia de intrare în clasa a V-a la program de engleză intensiv oferă posibilitatea de echivalare a probei de verificare a cunoştinţelor de limba engleză cu rezultatele obținute de elevi la un examen cu recunoaştere internaţională. ...citeste


 

Comunicat de presă

Inaugurarea blocului DAR


În al X-lea an de activitate, Asociaţia Caritas Eparhial Oradea, a inaugurat joi, 17 septembrie 2015, un bloc cu 10 apartamente, destinate familiilor tinere, fără posibilităţi financiare. ...citeste


 

Primele timbre tipărite pe teritoriul Țărilor Române

Timbrul de 10.000 euro


Ştiaţi că...
Artmark scoate la licitaţie în data de 29 septembrie 2015, la Athénée Palace Hilton, ora 19.30, singurul timbru „Cap de Bour" 27 de parale din prima emisiune aflat pe piaţă acum cu certificat de autenticitate?...citeste


 

Miercuri, sunteţi aşteptaţi la

Lansarea romanului „Taifun în adâncuri”, de Lucian Ciuchiţă


Editura Vremea are plăcerea de a vă invita la lansarea romanului „Taifun în adâncuri", de Lucian Ciuchiţă....citeste


 

Teme de filosofie pentru marţi, 15 sept., ora 18.30

Curs de introducere în studiul comparat al filosofiei şi al psihologiei


Asociaţia Culturală Noua Acropolă vă invită să participaţi la un curs de introducere în studiul comparat al filosofiei şi al psihologiei. ...citeste


 

În perioada 18-20 septembrie

DAS FEST - a şasea ediţie a Festivalului berii la Ramada Oradea


Distracţia începe vineri de la ora 16, iar sâmbătă şi duminică, te aşteptăm de la 12 până la 23!...citeste


 

Pe 20 septembrie, la Arenele Romane

Loredana, Connect-R, Kamara, Alina Eremia şi Dorian vor cânta în prima zi de United Artists Festival


Pe 20 septembrie 2015, la Arenele Romane din Bucureşti, Uniunea de Creaţie Intepretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), în parteneriat cu Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreţi (CREDIDAM), vă invită la prima zi a festivalului United Artists, zi dedicată muzicii pop. ...citeste


 

În 17 noiembrie, Super show pentru părinţi, copii şi bunici!

Păpuşile Muppets, în premieră, la Sala Palatului din Bucureşti!


În 17 noiembrie, Super show pentru părinţi, copii şi bunici! Păpuşile Muppets, în premieră, la Sala Palatului din Bucureşti!...citeste


 

Sâmbătă, la Arenele Romane

Goran Bregovic se întoarce în România


Goran Bregovic se întoarce în România alături de „Wedding and funeral orchestra", pentru un show de senzaţie care va purta fanii prin toate albumele şi hiturile care l-au făcut celebru, într-o companie selectă, în cadrul primei ediţii a festivalului intercultural, BARO FORO!...citeste


 

În premieră,

Ad Hoc & Flavius Hosu, la Festivalul Medieval „Cetăţi Transilvane” Sibiu!


Ediţia de anul acesta a Festivalului Medieval „Cetăţi Transilvane" Sibiu, care va avea loc între 28 şi 30 august, va fi deschisă de Ad Hoc & Flavius Hosu. Astfel, vineri, trupei de punk acustic folcloric medieval i se alătură toboşarul-geniu, care la doar 14 ani cântă cu trupa Phoenix, într-un proiect inedit care dă startul către o lume plină de aventură şi distracţie....citeste


 

Marţi, la sediul Asociaţiei Noua Acropolă

Seara civilizaţiei Egiptului antic


Marţi, 25 august 2015, Asociaţia Culturală Noua Acropolă lansează invitaţia de a participa la o Seară de civilizaţie egipteană (la sediul Asociaţiei: Piaţa Unirii, Nr. 5, Ap. 10 - interfon 7). ...citeste


 

Comunicat de presă

Tabără de creaţie pe Valea Brătcuţei


Asociaţia Tinerilor Maghiari din Oradea (lider de proiect) în parteneriat cu Fundaţia „Euroregiunea Bihor-Hajdú-Bihar" Oradea organizează în perioada 13-16 august 2015, la Centrul de Agrement pentru Tineri Valea Brătcuţei (comuna Bratca) o tabără de pictură pentru 20 de tineri talentaţi din judeţul Bihor....citeste


 

Vernisajul expoziţiei va avea loc joi, 27 august,

Expoziţie personală Raluca Popa la sediul ICR Stockholm


Sediul ICR Stockholm va găzdui în perioada 28 august - 30 noiembrie 2015 prima expoziţie personală a artistei Raluca Popa în Europa de Nord. ...citeste


 

Luni, la ora 10.00

Inaugurarea magazinului second-hand „dinŞifonier”, pe B-dul Decebal, Nr. 76


Asociaţia Caritas Eparhial Oradea vă invită la inaugurarea magazinului second-hand „dinŞifonier", luni, 10 august 2015, ora 10.00, în Oradea (B-dul Decebal, Nr. 76, Bl. C6 parter, vizavi de „Infrăţirea"). ...citeste


 

Dacă în 8 august este sărbătoare - Ziua revistei „Curtea de la Argeş”

9 august este Ziua Înfrăţirii - un pas mic, spre o Românie Mare


Dacă sâmbătă, 8 august 2015, vom sărbători Ziua revistei „Curtea de la Argeş", duminică, 9 august, ora 11.30, are loc înfrăţirea comunelor Bieşti-Orhei, Basarabia (de unde vine corul „Semănătorii", prezent la evenimentul de sâmbătă) şi comuna Cicăneşti-Argeş (de unde vine subsemnatul)....citeste


 

Joi, la Amfiteatrul din Cetatea Oradea,

Concertul comemorativ GIVE PEACE A CHANCE Hiroshima 70, ediţia a XXI-a


Dragi orădeni, joi, pe 6 august (în zi de sfântă sărbătoare - Schimbarea la Faţă a Domnului), vom avea parte de un concert tradiţional, comemorativ, Hiroshima, aflat la cea de-a XXI-a ediţie....citeste


 

Sâmbătă, 8 august

Ziua Revistei „Curtea de la Argeş”


Deja tradiţie, prima dintre Zilele Municipiului Curtea de Argeş este dedicată revistei de cultură Curtea de la Argeş. Va fi sâmbătă, 8 august, cu un program extrem de atrăgător. ...citeste


 

În finala europeană „Compania anului 2015” de la Berlin

Un licean român a câștigat Alumni Leadership Award


Berlin, Germania, 31 iulie 2015.
Echipa de liceeni care a reprezentat România la finala europeană a competiţiei Compania anului 2015 se va întoarce de la Berlin cu premiul Alumni Leadership Award, acordat lui Vlad Dinu, reprezentantul start-up-ului SmartRead. ...citeste


 

ASOCIAŢIA ORADEA THEATRE & FILM

60 de secunde challenge by Oradea Film Festival


Cetatea Oradiei devine încet, încet ceea ce este menită a fi: un loc al competiţiei, un spaţiu de cultură şi de socializare....citeste


 

Intâlnirea Naţională a Tinerilor Catolici de la Cluj-Napoca

Mesajul Preafericii Sale Cardinal Lucian Mureşan adresat tinerilor catolici


Preafericirea Sa Cardinal Lucian Mureşan le-a transmis tinerilor un mesaj din partea Sfântului Părinte Papa Francisc, prin Secretarul de Stat al Vaticanului, Eminenta Sa Cardinalul Pietro Parolin....citeste


 

Şi pe vreme de caniculă,

Picturile VICTORIŢEI DUŢU sunt ca o binecuvântare


VICTORIA DUŢU a expus anul acesta la Londra, Oxford şi New York. ...citeste


 

Presa internaţională cere părerea formaţiei Dirty Shirt

Părerea muzicienilor rock români contează peste hotare!


Mihai Tivadar, liderul formaţiei DIRTY SHIRT, a fost intervievat de prestigioasa revista franceză Hard Rock cu privire la părerea lui despre genul crossover, care se regăseşte şi în munca formaţiei autohtone....citeste


 

Vineri, la Librăria Humanitas va avea loc

Lansarea cărţii „Epoca Vărsătorului”


Lansarea cărţii „Epoca Vărsătorului" va avea loc vineri, 24 iulie, ora 18.00, la Librăria Humanitas (Oradea, Bulevardul Republicii, Nr. 11)....citeste


 

Rotaract Club Oradea sprijină Fundaţia Comunia în

Proiectul „Tabere care schimbă vieţi”


Ca în fiecare an, Rotaract Club Oradea sprijină Fundaţia Comunia în proiectul „Tabere care schimbă vieţi"....citeste


 

În perioada 14 iulie - 4 septembrie

Proiectul „Sprijinirea şi dezvoltarea spiritului artistic la tineri”


Asociaţia Tinerilor Maghiari din Oradea (lider de proiect) în parteneriat cu Fundaţia „Euroregiunea Bihor - Hajdú-Bihar" - Oradea implementează în perioada 14 iulie - 4 septembrie 2015 proiectul „Sprijinirea şi dezvoltarea spiritului artistic la tineri"....citeste


 

Cu Piticot şi Feeling Dance

Pe ritm de Bachata


Pe ritm de Bachata au ajutat peste 50 de bihoreni, miercuri, 15 iulie 2015, în cadrul serii dansante organizate de Asociaţia PITICOT, în parteneriat cu Feeling Dance Oradea!...citeste


 

Joi,

Ambasadorul Africii de Sud a vizitat Hospice Emanuel din Oradea


Joi, 16 iulie 2015, prezentă pentru a treia oară în Oradea, Excelența sa d-na Thenjiwe Ethel Mtintso, ambasadorul Africii de Sud la Bucureşti, a vizitat Hospice Emanuel din Oradea. ...citeste


 

Din nou în tabără

Piţigoii şi piţiguşii au (re)venit, sâmbătă, în Orăşelul Copiilor


Primii circa 25 de „piţigoi" s-au adunat sâmbătă, 11 iulie 2015, în Orăşelul Copiilor, la startul unei noi ediţii a Taberei de vară, intitulate „Ceata lui Piţigoi". ...citeste


 

Vernisajul expoziţiei „Cinegetică şi navigaţie...”

Tolba lui Ceauşescu, la Constanţa


Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Artmark şi Primăria Municipiului Constanţa au deosebita plăcere de a vă invita să vă aventuraţi într-o expediţie a pasiunilor:...citeste


 

În perioada 23 - 29 iulie

Tabăra de lucru Padiş 2015


ECOTOP Oradea organizează în perioada 23 - 29 iulie în parteneriat cu Salvamon Bihor „Tabăra de lucru Padiş 2015"....citeste


 

De la Asociaţia Piticot

Responsabilitatea socială, element de noutate de Ziua Alergării


Echipa Clubului Sportiv Xterra Sport Bihor organizează pe 20 septembrie 2015 a V-a ediţie a Semimaratonului Internaţional „Digi Oradea City Running Day". ...citeste


 

Mihaela Maria Dindelegan

Volume dedicate Poetului


La Oradea se mai scriu, iată, şi cărţi care să mai fie dedicate însuşi Poetului (lansarea având loc, însă, în săptămâna lui Eminescu), lucru care nu mai pare, astfel, foarte desuet. ...citeste


 

European Enterprise Challenge 2015

Start-up-ul românesc VisionBot a câştigat premiul „Cisco Technopreneurship Award” la Lisabona


Tineri antreprenori din 16 ţări din Europa au participat la Lisabona la competiţia JA European Enterprise Challenge 2015...citeste


 

Miercuri, 8 iulie

O întâlnire cu totul specială la Clubul revistei „Curtea de la Argeş”


Începe, ca de obicei, la ora 16.00, dar locul este inedit-spectaculos: Biserica Domnească „Sfântul Nicolae" din Curtea de Argeş....citeste


 

O premieră în licitaţiile de artă

Doza de artă nu se măsoară


Descoperiţi o expoziţie temerară, o premieră în licitaţiile de artă, cu totul diferită de proiectele Artmark anterioare, în care eleganţa clasică a Palatului Cesianu-Racoviţă este provocată de efervescenţa şi dinamismul artei vizuale româneşti tinere!...citeste


 

La Oradea, în 25-26 iunie,

Zilele Revistei FAMILIA, ediţia 25


Joi şi vineri (25 şi 26 iunie 2015), marcăm aniversarea a 150 de ani de la apariţia primului număr al Revistei Familia 1865, Pesta - 2015, Oradea....citeste


 

Miercuri, 24 iunie

Omagiu eroilor şi martirilor Horea, Cloşca şi Crişan, precum şi comemorarea eroului naţional Avram Iancu


Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu" - Filiala Oradea, în parteneriat cu Primăria Oradea, Garnizoana Oradea şi Liceul Teoretic „Aurel Lazăr", vă invită să luaţi parte la manifestările organizate miercuri, 24 iunie 2015, pentru omagierea eroilor şi martirilor Horea, Cloşca şi Crişan şi pentru a comemora 191 de ani de la naşterea eroului naţional Avram Iancu....citeste


 

Copii din cadrul CoderDojo Oradea

S-au remarcat în Irlanda, cu proiectul Virtual Tourist


Un număr de patru proiecte realizate de copii din cadrul CoderDojo Oradea au participat în data de 13 iunie 2015 la C oolest Projects, concurs internaţional desfăşurat pentru participanţii CoderDojo din Europa. ...citeste


 

Marţi, 2 iunie, la Liceul de Arte

Spectacol dedicat copiilor


Peste 150 de copii au participat la ediţia a VII-a a Festivalului Copiilor, organizat de Asociaţia Pro Bambini. ...citeste


 

Miercuri, 10 iunie,

Întâlnirea Clubului revistei „Curtea de la Argeş”


Pentru că iunie este o „lună Eminescu" (una dintre cele douăsprezece, desigur, închinate Poetului), la întâlnirea de miercuri, 10 iunie 2015 (la Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu", ora 16.00), vor fi poeţi, va fi poezie. ...citeste


 

O mână întinsă copiilor cu dizabilităţi

De 1 iunie, la film


Ca în fiecare an, de 1 iunie ne îndreptăm atenţia asupra copiilor. Este o zi importantă pentru ei, şi anume ziua lor internaţională. ...citeste


 

„Un dependent zilnic de călăuzirea, de mila, de înţelepciunea şi de puterea lui Dumnezeu”

Viorel Iuga este noul preşedinte al baptiştilor din România


Biserica baptistă „Emanuel" din Oradea a găzduit joi şi vineri (28-29 mai 2015) Congresul naţional electiv al Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România (UBCB) - Cultul Creştin Baptist din România, la care au fost aleşi pentru un mandat de patru ani membrii Consiliului Naţional al Uniunii, ai Comitetului Executiv şi noul preşedinte al cultului....citeste


 

Seară de vis la „Grand Palace”

Trei cărţi, zeci de invitaţi şi fluvii de cuvinte înălţătoare


Seara zilei de 13 mai 2015 va rămâne în amintirea Mihaelei Dindelegan şi a invitaţilor săi ca fiind o seară plină de încântare, un adevărat Paradis al visării, aşa cum şi-a intitulat trilogia de poezii pe care a lansat-o în fastuosul restaurant „Grand Palace" din centrul Oradiei. ...citeste


 

Marţi şi sâmbătă, INDEX 20

Facultatea de Arte serbează 20 de ani de la înfiinţare!


Avem plăcerea să vă invităm la un moment aniversar de o mare importanţă pentru comunitatea artiştilor plastici şi a iubitorilor de arte din Oradea, Bihor, dar şi din întreaga regiune de vest a ţării: Facultatea de Arte a Universităţii Oradea serbează 20 de ani de la înfiinţare! ...citeste


 

Proiect de promovare a culturii

„Jos textila, întoarce fila!” - a III-a ediţie


La primele două ediţii ale proiectului s-au strâns peste 200 de saci cu îmbrăcăminte şi peste 1.200 de volume de cărţi care au fost donate bibliotecii din Lăzăreni şi Fundaţiei Comunia. ...citeste


 

Astăzi, de ziua voastră,

La mulţi ani, Europa FM!


„La matinal Europa FM, aveam să aflăm (de la Bogdan Miu) că echipa Europa FM şi-a programat pentru astăzi (miercuri, 23 aprilie 2008), să împartă căni şi pliculeţe de cafea în municipiile Arad şi Oradea"....citeste


 

Joi, 28 mai, la Moara Răsărit

Vernisajul unui „REG ART”, o expoziţie cu lucrările a 32 de copii


De vreo doi ani, prof. Anca-Ioana Copăcean, un împătimit al artelor plastice, se străduieşte să le picure în sufletele copiilor care îndrăgesc pictura meşteşugul picturii, de la culoare, portret, peisaj la transformarea imaginii, semnul şi motivul...", deprinzându-i să creeze, să fie originali şi să pună mult suflet în lucrările lor....citeste


 

De Ziua Internaţională a Familiei

O sută de familii nevoiaşe au primit pachete cu alimente de bază


Vineri, 15 mai 2015, cu ocazia sărbătoririi Zilei Internaţionale a Familiei, campania de donare de sânge -„Din inimă pentru inimă!" s-a încheiat cu o acţiune de suflet îndreptată spre 100 de familii nevoiaşe care au primit pachete cu alimente de bază. ...citeste


 

Lansarea volumului ANTOLOGIE DE SONET ITALIAN

80 de sonete dedicate acad. C.D. Zeletin


Cartea de faţă era, dintru început, concepută ca un gest de admiraţie faţă de cultura italiană ca inventator concret al sonetului literar, elaborare ambasadorială am putea spune, dar mirabila întâlnire cu scriitorul C. D. Zeletin ne-a trezit ideea de a-l sărbători cu 80 de sonete muzicale întru împlinirea vârstei octogenare ce s-a petrecut pe 13 aprilie 2015. ...citeste


 

Ce îşi doresc femeile?

A fi sau a nu fi...regină?


Aur galben, alb sau roz, perle, rubine, smaralde, safire sau diamante, reflexii sau refracţii și eterna întrebare „Ce vor femeile?"...citeste


 

Joi,

Curatoarea Olga Ştefan, la ICR Stockholm şi Institutul Regal de Artă


Joi, 21 mai 2015, Institutul Cultural Român de la Stockholm o are ca invitată pe curatoarea de origine română Olga Ştefan, care va susîine o prezentare despre arta fotografică şi video din România ultimilor 50 de ani....citeste


 

Copacul medierii va prinde rădăcini, astăzi, în Oradea

În Oradea, Medierea prinde rădăcini


„Medierea prinde rădăcini" marchează maturizarea profesională a mediatorilor care se pun în slujba cetăţeanului contribuind în mod rapid, eficient şi elegant la rezolvarea litigiilor cetăţenilor, societăţilor comerciale, administraţiei etc. ...citeste


 

Printr-o trilogie în versuri

Mihaela Dindelegan păşeşte în „Paradisul visării”


La mijloc de lună mai, autoarea Mihaela Dindelegan revine în atenţia cititorilor cu o trilogie în versuri, intitulată „Paradisul visării", cuprinzând volumele „Visele ca epoleţi", „Şoapte în reverie" şi „Liniştea din înalt". ...citeste


 

Din 20 de proiecte depuse

YouthBank Oradea finanţează 10 proiecte ale liceenilor din Oradea şi Salonta


YouthBank Oradea a decis rezultatele finale ale concursului de finanţare desfăşurat în acest an....citeste


 

Astăzi, între orele 9-13

Serviciul de Ajutor Maltez organizează un nou târg caritabil de haine de sezon


Serviciul de Ajutor Maltez din România, Filiala Oradea, organizează un nou târg caritabil de haine de sezon, sâmbătă, 9 mai, între orele 9-13, la sediul fundaţiei, lângă Biserica Romano Catolică (de pe strada Republicii, lângă farmacie)....citeste


 

12 premii tentante

Loteria pentru Centrul de zi Ioaniş


Asociaţia Caritas Eparhial Oradea organizează Loteria pentru Centrul de zi Ioanis....citeste


 

În perioada 15-17 mai

„Cupa Liliacului Carpatin”, ediţia a II-a


În perioada 15-17 mai 2015, Departamentul de competiţii din cadrul Asociaţiei Pescarilor Sportivi Aqua Crisius Oradea organizează concursul de pescuit cu muscă artificială, „Cupa Liliacului Carpatin", ediţia a II-a....citeste


 

În 28 mai, concert aniversar

Ad Hoc anunţă formaţiile care vor cânta alături de ei la concertul aniversar


Aşa după cum am anunţat, formaţia AD HOC pregăteşte un eveniment aniversar special care va avea loc în data de 28 mai 2015 în Club Colectiv din Bucureşti. ...citeste


 

În perioada 23-26 aprilie

Victoriţa Duţu a expus la New York


Victoriţa Duţu a expus la New York în perioada 23-26 aprilie 2015, în cadrul Târgului de Artă Art Expo - Pier 94, în districtul Manhattan....citeste


 

În perioada 11 mai - 8 iunie

Curs de iniţiere în arta secolului XX


În perioada 11 mai - 8 iunie 2015, Institutul Artmark de Management al Artei invită pasionaţii de artă să descopere enigmele celei mai semnificative manifestări culturale ale secolului XX - modernismul. ...citeste


 

De luni până joi, donări de sânge

„Din inimă pentru inimă!”


Donează sânge, pentru ca pe 15 mai, de Ziua Internaţională a Familiei, cel puţin 100 de familii nevoiaşe să simtă spiritul şi solidaritatea marii familii orădene! ...citeste


 

Deschide-ţi sufletul!

Ajutor pentru înfiinţarea Centrului Respiro „Piticot”


Azi, tu ce ai făcut pentru aproapele tău?...citeste


 

Vineri şi sâmbătă, dublu eveniment

Vernisajul expoziţiei „Valenţele copilăriei”


Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Oradea, vă invită la vernisajul expoziţiei de pictură cu titlul „Valenţele copilăriei", care va avea loc astăzi, vineri, 24 aprilie 2015, ora 18, la Galeria de Arte Vizuale Oradea (Str. Republicii, Nr. 15). ...citeste


 

În perioada 5-13 mai,

Zilele Culturii Române la Helsinki


În perioada 5-13 mai 2015, Institutul Cultural Român de la Stockholm, în colaborare cu Ambasada României în Finlanda, va organiza, în premieră, Zilele Culturii Române la Helsinki. ...citeste


 

23-25 aprilie, Curtea de Argeş, Râmnicu Vâlcea, Câmpulung

Podul de Reviste


Asociaţia culturală Curtea de Argeş, în bună colaborare cu Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului şi cu Rotarexim–Rm. Vâlcea şi Primăria Câmpulung, organizează în zilele de 23, 24 şi 25 aprilie 2015 o nouă ediţie a Podului de Reviste....citeste


 

Castelul Pogány din Retezat, clasat în grupa A a Patrimoniului Naţional

Patrimoniu refuzat de minister


Artmark Historical Estate, divizia Artmark specializată în vânzarea de monumente istorice şi de artă, aduce la cunoştinţa publică faptul că Ministerul Culturii şi-a declinat interesul de a exercita dreptul de preemţiune al statului în cazul monumentului Castelul Pogány din Retezat, clasat în grupa A a Patrimoniului Naţional. ...citeste


 

Licitaţia, miercuri, 22 aprilie

„Cap de copil”, de Nicolae Tonitza, „vedeta” Licitaţiei Artmark de Primăvară


Noua expoziție organizată de Artmark aduce în atenţia publicului o operă remarcabilă de Nicolae Tonitza, „Cap de copil" (estimare: 60.000 - 90.000 euro). ...citeste


 

Proiecte de cooperare europeană

Europa Creativă 2014-2020 - subprogramului Cultură


Biroul Europa Creativă România, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor organizează în data de 23 aprilie 2015,la Hotel Continental Forum din Oradea, un eveniment dedicat operatorilor din sectoarele culturale şi creative care vor să acceseze anul acesta finanţările Programului Europa Creativă pentru proiecte de cooperare europeană. ...citeste


 

Cu sprijinul voluntarilor

Colecta de alimente în bisericile greco-catolice din Oradea, dar nu numai


În perioada Postului Mare 2015, Asociaţia Caritas Eparhial Oradea a organizat o colectă de alimente în bisericile greco-catolice din Oradea: Catedrala „Sfântul Nicolae", Mănăstirea „Maica Domnului", Biserica „Sfânta Treime", iar în perioada 2-10 aprilie 2015 am fost prezenţi la Selgros Cash&Carry şi în Era Shopping Park pentru colecta de alimente neperisabile pentru familiile şi persoanele sărace din comunitate....citeste


 

Marţi, la Ramada,

Antreprenoriat la „Şcoala altfel”


Pentru elevii claselor de liceu, alegerea profesiei constituie un subiect la care trebuie să mediteze profund, deoarece o dată făcută alegerea, aceasta le va influenţa întregul curs al vieţii. ...citeste


 

În perioada 2- 8 aprilie

Târg de Florii şi Paşti (ediţia a XIII-a)


Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Oradea, organizează în perioada 2- 8 aprilie 2015, Târg de Florii şi Paşti (ediţia a XIII-a), la Galeria de Arte Vizuale din Oradea (Calea Republicii, Nr. 15 - lângă „Select")....citeste


 

În perioada 6-10 aprilie

„Ora antidrog altfel”


În vederea asigurării participării Agenţiei Naţionale Antidrog la evenimentele nonformale organizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor va derula activităţi de informare în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun!"....citeste


 

Miercuri, la C.C.A. „G. Topîrceanu” din Curtea de Argeş

Expoziţie de pictură şi sculptură Ammar Alnahhas, Siria


Miercuri, 8 aprilie 2015, ora 16.00, la Centrul de Cultură şi Arte „George Topîrceanu" din Curtea de Argeş, va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură şi sculptură Ammar Alnahhas din Siria....citeste


 

Miercuri, a fost lansată în Cetatea Oradea

Comunitatea de Marketing Marketex


Miercuri, 25 martie 2015, în Sala de conferinţe din Cetatea Oradea, a avut loc evenimentul de lansare a Comunităţii de Marketing Marketex - o iniţiativă a Asociaţiei de Marketing Marketex....citeste


 

Elevii de gimnaziu şi liceu sunt motivaţi să-şi finalizeze studiile în

Proiectul „Educaţia îţi dă valoare!”


Aproape 18% dintre elevii români renunţă la şcoală înainte de finalizarea învăţământului obligatoriu de 10 clase; elevii şi profesorii primesc gratuit consultanţă şi materiale didactice în cadrul unui proiect de prevenire a abandonului şcolar aflat la a III-a ediţie în România....citeste


 

Prietenii pădurii... pe baricade!

Elevi de la Şcoala „Dacia”, liceele „Bihorul” şi „Emanuel” au plantat goruni


Aşa după cum am mai informat, în perioada 20 - 28 martie 2015, au fost programate mai multe acţiuni de plantare de puieţi forestieri în pădurile administrate de Direcţia Silvică Bihor, cu concursul unor elevi din Municipiul Oradea....citeste


 

Marţi, la Era Shopping Park

Vor fi înmânate 174 de vouchere mamelor care s-au înscris în campania „Inimă de mamă!”


Clubul Femeilor Social-Democrate Bihor are deosebita onoare de a vă invita la evenimentul de înmânare a voucherelor mamelor care s-au înscris în campania „Inimă de mamă!"...citeste


 

Sărbătoarea Buneivestiri

Binecuvântarea reverendelor pentru seminariştii din anul I


Ca în fiecare an, sărbătoarea Buneivestiri a venit cu emoţii pentru seminariştii din anul I ai Seminarului Teologic Greco-Catolic Sfinţii Trei Ierarhi „Vasile, Grigore şi Ioan" din Oradea. ...citeste


 

Acţiuni programate în perioada 16 - 28 martie

Luna Plantării Arborilor în Bihor


Deschiderea „Lunii Plantării Arborilor" a avut loc luni, 16 martie 2015, în şantierul de împădurire în fond forestier, în raza Ocolului Silvic Oradea, UP VI Hidişel u.a. 71C% în suprafaţă totală de 2,8 ha, având ca invitaţi oficialităţi de la instituţiile colaboratoare şi reprezentanţi mass-media....citeste


 

Sâmbătă, 21 martie

Acţiune de colectare a deşeurilor electrice şi electronice (DEEE) la Salonta


Pe 21 martie 2015, Asociaţia RoRec (www.rorec.ro) desfăşoară o acţiune de colectare a deşeurilor electrice şi electronice (DEEE) (http://www.rorec.ro/recicleaza-cu-noi/de-ce-cum-ce-colectam/) în Salonta, judeţul Bihor. ...citeste


 

Sâmbătă şi duminică se strâng

Semnături pentru înfiinţarea Partidului M10


Grupul de iniţiativă locală în vederea înfiinţării partidului M10 organizează sâmbătă şi duminică (14-15 martie 2015) între orele 11 şi 17, în faţa Magazinului Crişul, un punct pentru strângerea de semnături în vederea înfinţării Partidului M10....citeste


 

Împreună pentru autism

2 Aprilie - Ziua Mondială de Conştientizare a Autismului


Asociaţia S.O.S. Autism Bihor a pregătit o serie de evenimente pentru 2 aprilie 2015, în încercarea de a atrage atenţia asupra acestei afecţiuni despre care oamenii nu au suficiente informaţii;...citeste


 

În cadrul proiectului „O educaţie dinamic-creativă pentru copiii secolului XXI”

„Jocul liber şi teatrul în grădiniţa Waldorf...”


Fundaţia Umanitară NAD, în colaborare cu CCD Bihor, Liceul Teoretic German „Friedrich Schiller" Oradea şi Asociaţia Waldorf Oradea organizeză o nouă întâlnirea în cadrul Proiectului de formare în tehnici de educaţie alternativă pentru cadre didactice....citeste


 

Vineri,

Vernisajul expoziţiei MULT NEGRU ŞI PUŢIN ALB, a pictorului Dan HORA


Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Oradea, are bucuria de a vă invita la vernisajul expoziţiei de pictură a plasticianului Dan HORA, intitulată „MULT NEGRU ŞI PUŢIN ALB", care va avea loc vineri, 13 martie ora 17, la Galeria de Arte Vizuale Oradea (str. Republicii, nr. 15). ...citeste


 

Campania... de milioane şi de suflet!

„O cană de fericire”, marca Rotaract Club Oradea


Fondurile generate de campania noastră au făcut posibilă amenajarea unei camere senzoriale şi, în special, a unui pat senzorial....citeste


 

Două licitaţii, în 24 şi 25 martie

Valorile româneşti la răscruce de epoci


Este pentru prima oară când celebrului Sabin Bălaşa i se dedică un eveniment atât de important în piaţa românească de artă – o licitaţie exclusivă, cu opere reprezentative pentru creaţia acestuia. ...citeste


 

La Centrul de Îngrijire de Zi

„Mamei mele... cu dragoste!”


În prima lună a primăverii, pe 8 Martie, o sărbătorim pe mama, cea mai iubită fiinţă din lume!...citeste


 

Dacă e 8 Martie - e Ziua ta!

Expoziţie şi diplome pentru toţi şi pentru toate!


Aşa după cum am mai scris: „Tradiţiile, obiceiurile, portul, folclorul", definesc un popor făcându-l unic, statornic şi nemuritor....citeste


 

Prima ediţie

Balul de caritate „Inimă de mamă”


Clubul Femeilor Social-Democrate Bihor a organizat prima ediţie a Balului de caritate „Inimă de mamă!", în memoria cunoscutului om de afaceri Alexandru Mudura....citeste


 

Tradiţii şi obiceiuri

Mărţişorul - simbol al primăverii, speranţei şi norocului


Tradiţiile, obiceiurile, portul şi folclorul sunt comori inestimabile ce definesc un popor o continuitate, facând-o unică, statornică şi nemuritoare....citeste


 

Miercuri,

ASCO a organizat a treia ediţie a Galei Voluntariatului în domeniul social


Administraţia Socială Comunitară Oradea, prin Centrul Unic de Voluntariat Comunitar, a organizat miercuri, 25 februarie 2015, a treia ediţie a „Galei Voluntariatului în domeniul social"....citeste


 

În perioada 25 februarie – 8 martie, la Galeria de Arte Vizuale

Târg de Mărţişor şi cadouri de 8 Martie


Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Oradea, organizează în perioada 25 februarie – 8 martie 2015 în cadrul TÂRGULUI de la Galeria de Arte Vizuale din Oradea (Str. Republicii Nr. 15) Târg de Mărţişor şi cadouri de 8 Martie. ...citeste


 

Patrula de Reciclare

Ştacheta s-a ridicat la 1.000.000 de kg de deşeuri


Cu ajutorul Suporterilor noştri avem şanse ca, la finalul ediţiei, în septembrie 2015, să putem spune că Patrula de Reciclare a convins românii să colecteze responsabil 1.000.000 kg de deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE) de la lansarea programului, în 2011! ...citeste


 

Dăm start la sport şi distracţie pe două roţi

Riders Club lansează calendarul competiţional 2015!


Vă facem cunoscut calendarul competiţional Riders Club 2015! ...citeste


 

Marţi, la Galeria de Arte Vizuale

Vernisajul de fotografie Poveşti de dragoste din Zi de zi


Marţi, 24 februarie 2015 (de DRAGOBETE!), ora 18, la Galeria de Arte Vizuale Oradea, va avea loc vernisajul de fotografie Poveşti de dragoste din Zi de zi, autor Adela Lia RUSU A.FIAP....citeste


 

Zilele speciale încep cu

Cappuccino şi Cupcake YouthBank la Bookafe


YouthBank Oradea desfăşoară o campanie inedită de fundraising la Bookafe Oradea care constă în vânzarea şi promovarea unor produse special realizate pentru YouthBank Oradea: Cappuccino YouthBank şi Cupcake YouthBank. ...citeste


 

Fă-o să merite!

Licitaţie de Mărţişor: 3 în 1


Cu toţii ne dorim amintiri frumoase, care să nu-şi piardă intensitatea şi vibraţia cu timpul. Cea mai simplă opţiune este alegerea unui obiect-simbol legat de un moment special. Astfel, acel totem ar deveni un recipient al emoţiilor din exact acea clipă. ...citeste


 

În 2014,

Registrul Auto Român a înteţit controalele la service-urile auto


Registrul Auto Român a înteţit, în 2014, controalele la service-urile auto. Demersul a urmărit supravegherea eficientă a pieţei de gen şi garantarea unui nivel ridicat în siguranţa circulaţiei....citeste


 

Dar şi de Dragobete

De Sfântul Valentin, arta întregeşte dragostea


De Ziua Îndrăgostiţilor, Artmark oferă un singur sfat: cucerește-o din nou! Cum? Simplu. Alege o escapadă din monotonia cotidiană într-un spaţiu elegant, istoric, un loc al poveştilor numit Palatul Cesianu-Racoviţă....citeste


 

Ediţia a II-a

Programul „Femina” Oradea revine în anul 2015 cu mentori şi proiecte noi!


Programul „Femina" Oradea, iniţiat de Fundaţia Comunitară Oradea, continuă în anul 2015 cu ediţia a II-a....citeste


 

Astăzi, la Hotel Continental

Conferinţa internaţională „Migraţia romilor: dileme şi perspective ale Uniunii Europene”


Asociaţia Caritas Eparhial Oradea, împreună cu Episcopia Greco-Catolică de Oradea, sub patronajul Conferinţei Episcopilor Catolici din România şi cu sprijinul Renovabis, organizează, în perioada 18-20 februarie 2015, la Hotel Continental Oradea, conferinta internaţională cu tema „Migraţia romilor: dileme şi perspective ale Uniunii Europene"....citeste


 

La prima licitaţie Artmark din 2015

De la 3 colecţionari la 36 (de adjudecatari)


Prima licitaţie Artmark din an a adunat peste 250 de iubitori de artă, colecţionari şi cunoscători, aducând un total de aproape 300.000 euro pentru toate cele trei colecţii. ...citeste


 

De ce eu?

Povestea procurorului Cristian Panait ajunge la Berlin


Şase proiecţii pentru public şi presa internaţională vor aduce povestea procurorului Cristian Panait, cea care a inspirat scenariul filmului De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, peste hotare, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. ...citeste


 

Astăzi, la Oradea

Conferinţa Hipnoză & Parenting, susţinută de Eugen POPA - preşedintele As. RH


În perioada 5 - 8 februarie 2015, avem onoarea de a-l avea ca invitat la Oradea pe Eugen Popa - preşedintele Asociaţiei Române de Hipnoză. ...citeste


 

1884 de ani de atestare documentară a celei mai vechi localităţi miniere din România

Roşia Montană, la ceas aniversar


Cu ocazia aniversării a 1884 de ani de la prima atestare documentară a Roşiei Montane, Campania Salvaţi Roşia Montană invită orădenii în data de 6 februarie 2015 la Ziua Roşiei Montane, eveniment dedicat patrimoniului cultural şi natural existent la cunoscuta localitate minieră din Munţii Apuseni. ...citeste


 

Pe 20 februarie, recital la Gala Maximum Rock Awards

Dirty Shirt a câştigat două premii importante oferite de industria muzicală


După un 2014 încununat de numeroase succese, printre care şi câştigarea locului II la „Wacken Metal Battle", cel mai mare concurs din lume dedicat formaţiilor internaţionale, 2015 continuă în acelaşi stil pentru formaţia DIRTY SHIRT....citeste


 

Un simbol al Speranţei şi al Renaşterii

Caravana Help25. Prima oprire - la Oradea


Pentru că lumina vine din interior şi pentru că ea ne uneşte şi scoate la iveală tot ceea ce este mai bun în noi toţi, echipa campaniei Help25, alături de partenerii săi, a decis să aducă în prim plan un simbol al Speranţei şi al Renaşterii. ...citeste


 

Luni, 2 februarie,

În sfârşit, la Oradea ninge!


O spunem cu o jumătate de gură ca nu cumva să speriem ninsoarea care a început dimineaţă, după ora 7.30, când copiii, aflaţi în vacanţa intersemestrială, aproape că nu mai sperau să aibă parte de o asemenea bucurie!...citeste


 

Licitaţia „3 colecţii şi 3 colecţionari

Arta tăinuită se descoperă la Artmark


La inaugurarea noului sezon din 2015, Artmark invită publicul iubitor de artă la o expoziție cu totul specială, care propune o incursiune inedită în destinele unor colecționari cu tradiţie....citeste


 

Noutăţi legate de examenele Cambridge

O nouă versiune pentru Cambridge English: First (FCE) şi Cambridge English: Advanced (CAE)


În ianuarie 2015, Cambridge English Language Assessment a introdus o nouă versiune pentru două dintre cele mai populare examene ale sale - Cambridge English: First (FCE) şi Cambridge English: Advanced (CAE). ...citeste


 

Sâmbătă,

O cafenea filosofică la Semiramis


Trăim într-o epocă a informaţiei, a globalizării şi, într-o formă sau alta, suntem aproape zilnic conectaţi cu colţuri îndepărtate ale lumii. ...citeste


 

Luni, la Seminarul Greco-Catolic

Conferinţa de lansare a proiectului „Implicare activă pentru dezvoltare comunitară”


Asociaţia Caritas Eparhial Oradea, în parteneriat cu SC Public Euroconsulting SRL, organizează Conferinţa de lansare a proiectului „Implicare activă pentru dezvoltare comunitară", finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane....citeste


 

Vindem tot!? (sau)

Investim în viitorul cultural al României


A descoperi tainele unor clădiri istorice precum Castelul Teleki, Castelul Pogany, Cula Greceanu sau Vila de la Predeal a lui Ceauşescu în calitate de proprietar, nu doar de vizitator ar putea părea un simplu joc al imaginaţiei....citeste


 

Sâmbătă

Cafenea filosofică „Curajul de a fi tu însuţi”


Sâmbăta aceasta (24 ianuarie 2015), Asociaţia culturală Noua Acropolă va organiza o cafenea filosofică, intitulată: Curajul de a fi tu însuţi. ...citeste


 

Poate vă interesează

Informare asupra derulării programului naţional de reconstrucţie mamară


La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Oradea se pot face operaţii de reconstrucţie mamară la pacientele care au trecut prin traumatizanta afecţiune numită cancerul de sân....citeste


 

Patrula de Reciclare, record de colectare a deșeurilor electrice cu ajutorul Suporterilor

„Ne-am propus să atingem cantitatea de 1.000.000 kg”


București, 13 ianuarie 2015. Patrula de Reciclare atinge un nou record: peste 130.000 kg de deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE) au fost colectate în 2014 cu ajutorul Suporterilor programului!...citeste


 

Joi, 22 ianuarie, în Club Colectiv din Bucureşti

Show-ul „GIRLS 4 METAL”


Pe data de 22 ianuarie 2015, în Club Colectiv din Bucureşti, are loc unul dintre cele mai importante evenimente dedicate metalului feminin românesc....citeste


 

Pe 27 februarie, în cinematografele din toată țara

Filmul De ce eu?


De ce eu? este filmul inspirat de cazul procurorului Cristian Panait, care va rula din 27 februarie la cinema....citeste


 

joi, 25 aprilie 2024, 23:38:38 Ora de vară a Europei de Est